REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Unul dintre sataniştii care a decapitat oameni la Constanţa se cere în libertate: a muncit 63 de zile în 20 de ani!

Unul dintre sataniştii care a decapitat oameni la Constanţa se cere în libertate: a muncit 63 de zile în 20 de ani!

Replica API 28 aprilie 2016 | 00:34 2662

Incredibil!

Incredibil!

Au decapitat oameni, încrustându-le cadavrele cu însemne satanice, au adus jertfe Marelui Ţap în cazematele Portului Constanţa, cazul zguduind urbea în anii '90. Este vorba despre trei indivizi, Tiberiu Pintilie (minor la data faptelor), Horaţiu Pintilie şi Cristinel Andronache, ultimii doi fiind condamnaţi pe viaţă. Însă, asta nu înseamnă că nu au încercat, în mai multe rânduri, să scape de după gratii. Spre exemplu, Horaţiu Pintilie a depus o cerere de liberare condiţionată şi în luna martie a anului curent, dar care i-a fost respinsă. Cererea sa a fost motivată de faptul că... a realizat 63 zile câştig ca urmare a muncii prestate, în decurs de 20 de ani.

Doi oameni ai străzii au fost găsiţi morţi în anul 1995, unul dintre cadavre fiind decapitat, iar pielea trupurilor neînsufleţite avea scrijelite mai multe pentagrame şi numărul 666, cunoscut ca semnul Fiarei, potrivit verticalnews. Judiciariştii au pornit o amplă anchetă, ajungând şi la momentul în care au verificat toate cazematele de pe faleză. În unele dintre ele au găsit urme a ceea ce părea jertfă adusă lui Satan (Marele Ţap). Era vizibil că mai multe animale fuseseră sacrificate acolo. După săptămâni de căutări, anchetatorii au făcut legătura cu un alt dosar ce fusese înregistrat la Poliţia Municipiului Constanţa, în aceeaşi perioadă cu dublul asasinat, un dosar în care trei tineri din Constanţa erau cercetaţi pentru că profanaseră un monument local al eroilor din oraş. Tinerii suspecţi erau Tiberiu Pintilie, de 17 ani, Horaţiu Pintilie, fratele acestuia, 23 de ani, şi Cristinel Andronache, care avea în jur de 25 de ani. Anchetatorii au cercetat imobilele în care locuiau cei trei şi au observat şi aici (pe scara blocului, la intrare, pe pereţi) însemne ale Satanei, scrijelite cu vârful cuţitului. Cu mandate de percheziţie de la procuror, poliţiştii au intrat în cele două locuinţe şi au găsit dovezi, inclusiv arma crimei. Ulterior, aceştia au recunoscut că au comis crimele în numele lui Satan şi au fost condamnaţi. Tiberiu Pintilie a ieşit din închisoare după 15 ani, pe când ceilalţi doi, condamnaţi pe viaţă, îşi tot încearcă „norocul”.

Consideră că poate fi reintegrat în societate

Horaţiu Pintilie, la finele anul 2015, a cerut să fie eliberat condiţionat, însă Judecătoria Medgidia i-a respins cererea. Ulterior, pe 14. 01 2016, contestaţia s-a judecat la Tribunalul Constanţa. Mai multe detalii: www.replicaonline.ro

"Din cuprinsul procesului-verbal din data de 2.12.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul P.H. nu are antecedente penale, se află la a doua analiză în comisia de liberare condiționată, iar pe perioada executării pedepsei a avut o conduită corespunzătoare, în sensul că a fost sancționat disciplinar o dată, a fost recompensat de 55 ori, în prezent execută pedeapsa în regim deschis, a participat la activități educaționale și a fost planificat la muncă realizând 63 zile câștig ca urmare a muncii prestate, iar Comisia din Penitenciar în unanimitate a propus amânarea cu 3 luni a condamnatului, având în vedere timpul in suficient executat raportat la durata pedepsei, dar și perioada efectiv executată în regimul deschis de executare. S-a considerat că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, astfel că timpul efectiv executat se apreciază că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, având în vedere și concluziile comisiei de liberare din penitenciar. ", se arată în decizia Judecătoriei Medgidia, potrivit rolii.ro. Apoi, la contestație, Tribunalul Constanța a decis: "Astfel, din ansamblul dispozițiilor legale menționate, rezultă că, pentru obținerea beneficiului liberării condiționate este necesar ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă, disciplinată, să dea dovezi temeinice de îndreptare, de reintegrare socială în sensul de a se evidenția prin eforturi concrete în modalitățile prevăzute de aceste dispoziții legale, și anume prin participarea la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, de instruire școlară și de formare profesională, precum și prin responsabilitățile acordate. Din această perspectivă se constată că petentul condamnat nu s-a implicat suficient în muncă, având câștigate doar 63 de zile, număr relativ redus prin raportare la perioada efectivă de detenție – 20 de ani. Din această perspectivă, tribunalul consideră că perioada efectiv executată de către condamnat - 20 de ani și 7 luni din pedeapsa detențiunii de viață – aplicată pentru o pluralitate de infracțiuni, două dintre acestea fiind de o gravitate extremă - omor deosebit de grav - nu este suficientă pentru a se considera că scopul preventiv și funcțiile de reeducare și constrângere ale pedepsei s-au realizat în mod indiscutabil. Pentru argumentele expuse, tribunalul va respinge contestația declarată de către condamnat", potrivit site-ului Institutului Român pentru Informaţii Juridice. Ulterior, condamnatul și-a mai încercat o dată norocul, pe 16.03.2016, când Judecătoria Medgidia i-a repins, din nou, cererea, stabilind un termen de reiterare după data de 1.03.2017.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367