REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.1° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
26.1° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Uraganul Harvey a paralizat o cincime din producția de combustibili a SUA

Uraganul Harvey a paralizat o cincime din producția de combustibili a SUA

Replica API 31 august 2017 | 00:00 282

Inundațiile provocate de uraganul Harvey au dus la închiderea a aproximativ 20% din capacitățile de rafinare ale SUA, dând naștere la îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu benzină în cea mai mare economie a lumii, informează Reuters, citat de Agerpres.

Capacități de rafinare de cel puțin 3,6 milioane barili pe zi sunt offline în statele Texas și Louisiana, adică o cincime din capacitatea totală de rafinare a SUA, estimează Reuters, pe baza informațiilor trimise de companii. În plus, repornirea rafinăriilor poate dura cel puțin o săptămână, în cele mai bune condiții.

Din cauza diminuării producției de combustibili, marile conducte care transportă benzină, motorină și combustibili pentru avioane au început și ele să își ajusteze livrările sau chiar să închidă unele linii din lipsă de produse. Cotațiile futures la benzină în SUA au crescut cu 4%, până la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

Coasta Golfului Mexic este regiunea unde este concentrată aproape jumătate din capacitatea de rafinare a SUA, cu 5,6 milioane barili pe zi în Texas și 3,3 milioane barili pe zi în Louisiana.

Analiștii se așteaptă ca și alte rafinării să fie închise în condițiile în care nivelul precipitațiilor în Texas a ajuns la 1,2 metri. În consecință, prețul combustibililor ar urma să continue să crească pe măsură ce capacitatea de rafinare rămâne la un nivel redus iar conductele de transport nu sunt aprovizionate. Explorer Pipeline, care se întinde între Texas și Chicago, va închide două linii începând de miercuri dimineața.

Zona de nord-est a SUA resimte deja diminuarea ofertei. Philadelphia Energy Solutions, cea mai mare companie de rafinare din regiune, a anunțat că a vândut deja toate benzină obișnuită de care dispunea ca urmare a creșterii cererii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369