REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Urgenta, pregatita sa trateze indigestiile si betivii de sezon

Urgenta, pregatita sa trateze indigestiile si betivii de sezon

Replica API 23 decembrie 2010 | 00:00 72

Oameni in plus pe liniile de garda

Oameni in plus pe liniile de garda

Medicii Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa spun că sunt pregătiţi să facă faţă avalanşei de pacienţi care vor ajunge în atenţia lor de sărbătorile de iarnă. "Nu avem probleme nici cu stocurile de medicamente şi nici cu materialele sanitare. Liniile de gardă sunt acoperite cu un număr de personal suficient, adică avem în medie un medic în plus pe tură decât în condiţiile obişnuite. Recomandările noastre pentru constănţeni sunt de a nu abuza nici de băutură şi nici de mâncare", susţine Rodica Tudoran, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe. Dacă în cazul UPU lucrurile par să fie aranjate, în cazul pacienţilor internaţi la tratament sau pentru intervenţii chirurgicale, lucrurile se schimbă, în sensul că medicamentele sunt puţine sau chiar deloc.

Din experienţa anilor trecuţi, medicii spun că zilele de 26-27 decembrie sunt cele mai aglomerate. Afecţiunile prodominate în această perioadă sunt cele digestive şi decompensările pacienţilor cardiaci sau a celor cu accidente vasculare în antecedente. "De asemenea se asociază traumatismele pe fondul consumului de alcool", susţine medicul. Dacă în cazul UPU nu sunt probleme din cauza medicamentelor, în cazul Spitalului Judeţean pacienţii sunt nevoiţi să-şi cumpere toate cele necesare. "Problema cu medicamentele este o problemă la nivelul întregii ţări şi Spitalul Judeţean nu face excepţie de la asta. Avem puţine medicamente. Marea lor majoritate sunt cumpărate de bolnavi, începând de la antibiotice şi până la antispastice. Medicii de la Cardiologie şi Nefrologie au pus mână de la mână şi au cumpărat medicamente pentru urgenţe. Personal nu înţeleg de ce s-a ajuns aici şi unde se vrea să se ajungă cu spitalele. Sunt luni de zile când anumite medicamente lipsesc cu desăvârşire. De multe ori îmi este ruşine să mă uit în ochii oamenilor şi să le spun ce medicamente să cumpere. Urgenţa are medicamente de toate tipurile, dar la spital situaţia este delicată. Mi-e greu să cred că în câteva zile vom primi o sumă mare de bani astfel încât să poată fi cumpărate cele necesare. Ser fiziologic mai avem, branule avem şi în rest medicamentele sunt puţine. Din păcate, spitalele nu trăiesc cu speranţe, ci cu realităţi", susţine Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614