REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

URMĂRIRI în CONSTANŢA! Un afacerist se folosea de datele fratelui, să scape de Poliţie

URMĂRIRI în CONSTANŢA! Un afacerist se folosea de datele fratelui, să scape de Poliţie

Replica API 11 noiembrie 2016 | 00:06 297

„Gata, m-aţi prins, eu sunt”

„Gata, m-aţi prins, eu sunt”

Un individ din Costeşti (Vâlcea) a fost prins la Constanţa, în Complexul cunoscut ca Marinarul. Nicolae Sandu, că despre el e vorba, a fost condamnat pentru înşelăciune, dar tot a venit la malul mării pentru o tranzacţie. Oameni legii l-au filat şi l-au depistat în Inel 2. În acel moment a încercat să fugă, dar a fost imobilizat. „Gata, m-aţi prins, eu sunt”, a spus el într-un final. De precizat că el a reuşit de mai mult ori să scape de Poliţie, inclusiv de amenzile de circulaţie, întrucât se recomanda a fi fratele său, Gheorghe Sandu, cu care seamănă foarte bine.

Pe raza municipiului Constanţa, la data de 9.11.2016, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale - Compartimentul Urmăriri l-au depistat pe Nicolae Sandu, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Costeşti - judeţul Vâlcea, pe numele căruia Judecătoria Horezu emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de patru ani şi şase luni pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Cel în cauză a fost identificat de poliţiştii constănţeni de la sosirea în judeţ, acesta fiind încătuşat în zona unui complex comercial (Marinarul) după ce a încercat să se sustragă punerii în executare a mandatului.

Mai exact, a vrut să fugă, dar a fost imobilizat. Atunci a declarat: „Gata, m-aţi prins, eu sunt”. Din probatoriul administrat, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu profil achiziţionare piese auto, ar fi oferit altor societăţi comerciale din România bilete fără acoperire în conturi bancare şi nu ar fi înregistrat unele facturi în actele contabile ale societăţii proprii.

De asemenea, pentru a nu fi depistat de către poliţişti, Nicolae Sandu a folosit datele personale ale fratelui său, Gheorghe Sandu, cu care semăna foarte bine. Astfel a scăpat chiar şi de mai multe amenzi de circulaţie. Însă, ce este interesant se leagă de faptul că individul, chiar dacă era condamnat pentru înşelăciune şi căutat în toată ţara, tot şi-a „făcut timp” să ajungă în Constanţa pentru o nouă tranzacţie. Mai exact, a fost la un pas de a da o nouă ţeapă. Persoana în cauză a fost escortată de poliţiştii constănţeni la Penitenciarul Poarta Albă, de unde a fost preluată de agenţii de penitenciar pentru efectuarea pedepsei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367