REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Urmăriri în trafic: mai mulţi recidivişti au fost prinşi după ce au dat o spargere în Murfatlar

Urmăriri în trafic: mai mulţi recidivişti au fost prinşi după ce au dat o spargere în Murfatlar

Replica API 28 ianuarie 2015 | 00:00 191

Recidivişti

Recidivişti

Mai mulţi indivizi, mai vechi „cunoştinţe” ale oamenilor legii, ei fiind cercetaţi în mai multe dosare penale, având şi condamnări în trecut, au făcut-o, din nou, lată. Aceştia au spart o societate comercială din Murfatlar, dar au fost urmăriţi în trafic şi prinşi pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa. Marcel Eduard Badea, de 42 de ani, Ionuţ Bălan, de 32 de ani, Ionel Daniel Ciureanu, de 28 de ani, şi Constantin Acomulesei, de 42 de ani, au fost încătuşaţi. În urma unei sesizări, în noaptea de 25 spre 26.01.2015, ora 02.55, poliţiştii din Murfatlar s-au deplasat operativ la sediul unei societăţi comerciale, al cărei sistem de asigurare fusese forţat, iar din interior fuseseră sustrase mai multe produse.

Din primele cercetări poliţiştii au stabilit că autorii, după comiterea furtului, au plecat către Constanţa cu un autoturism decapotabil, dându-l în urmărire şi instituind filtre. Astfel, în jurul orei 4.00 poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu poliţişti ai Secţiei 2 şi un lucrător al Grupării Mobile de Jandarmi Tomis, au depistat şi scos din trafic autoturismul care circula pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în interior fiind depistaţi Marcel Eduard Badea, de 42 de ani, Ionuţ Bălan, de 32 de ani, Ionel Daniel Ciureanu, de 28 de ani, şi Constantin Acomulesei, de 42 de ani, toţi din municipiul Constanţa.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au stabilit locaţia unde aceştia lăsaseră ţigările şi cafeaua sustrase, în valoare de aproximativ 3.000 lei, recuperându-le. S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate cu cei 4 în stare de reţinere, după care au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive. (Liliana CHIRU)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614