REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Urmează perioada REDUCERILOR: Atenție la cumpărăturile online! Iată ce spun polițiștii

Urmează perioada REDUCERILOR: Atenție la cumpărăturile online! Iată ce spun polițiștii

Replica API 14 noiembrie 2019 | 00:00 252

Urmează perioada reducerilor, iar pentru cumpărături sigure în mediul online, polițiștii vin în sprijinul cetățenilor cu o serie de sfaturi utile.

Aceștia vă îndrumă să cumpărați din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoașteți sau pe care le-ați mai folosit și verificați rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerț online. Introduceți adresa site-ului pe care intenționați să efectuați plata și nu dați click pe link-uri primite pe mail. În unele situații, aceste link-uri vă pot direcționa către site-uri false, care imită perfect site-urile comercianților. Asigurați-vă că transferul informațiilor se face în mod securizat.Verificați existența simbolului de tip lacăt în bara URL și folosiți un protocol HTTPS sau SSL atunci când navigați pe internet. Înainte de a introduce datele cardului bancar, asigurați-vă că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lacățel care va indica faptul că respectivul site este securizat, iar adresa site-ului va începe cu HTTPS. Este important să dețineți un sistem de operare actualizat și un antivirus, de asemenea, actualizat, iar firewall-ul să fie activat. Există programe informatice care pot înregistra caracterele tastate, astfel datele cardului bancar precum și alte date de identificare sau autentificare pot ajunge în posesia unor persoane neautorizate. Este recomandat să folosiți carduri de credit atunci când cumpărați online. Majoritatea cardurilor de credit au politici stricte în ceea ce privește siguranța clienților. Fiți atent la plățile recurente (automate). Înainte de a furniza datele cardului pentru a plăti un serviciu cu reînnoire, informați-vă cum puteți să încetați serviciul plăților recurente. Păstrați în permanență documentele referitoare la plățile pe care le-ați efectuat online. Acestea pot fi folosite pentru stabilirea termenilor și condițiilor vânzării sau pentru a face dovada că ați plătit pentru bunuri. În cazul achizițiilor online de la alte persoane, nu trimiteți banii în avans. Dacă este posibil, folosiți un serviciu cu plata ramburs. Nu trimiteți datele cardului prin e-mailuri necriptate. Unii comercianți online din afara Europei pot cere să le trimiteți prin fax copii ale cardului și pașaportului, drept garanție. Nu dați curs unei astfel de solicitări!

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ete ca eu am trimis un tv Panasonic 3D, 4K inapoi ca nu accepta unele fisiere video si nici nu se gaseau ochelari pt el asta fiind acum cativa ani. Mi-au trimis la cererea mea un LG si mi-au returnat diferenta.
0
0
ba,s.a intrebat vreunul de ce Toate tembelizoarelw vindute de flanco,altex etc sint Desigilate? adica sigilate cu banda scotch,si nu ambalaj hirtie intact. Asta arata ca sint reparate,exdemo,refurbished,exdisplay,cu probleme!
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367