REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
17.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

USL Constanţa ia 71,4% mandate la Camera Deputaţilor şi 66,6% la Senat

USL Constanţa ia 71,4% mandate la Camera Deputaţilor şi 66,6% la Senat

Replica API 11 decembrie 2012 | 00:00 377

Scor zdrobitor: vezi LISTA COMPLETĂ cu cei care merg în Parlament

Scor zdrobitor: vezi LISTA COMPLETĂ cu cei care merg în Parlament

USL a obţinut o victorie zdrobitoare în judeţul Constanţa. Acest lucru nu poate decât să încurajeze liderii USL Constanţa - Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Gheorghe Dragomir ş.a.m.d. - să solicite posturi în viitorul guvern. Deja se discută despre cel puţin un ministru şi cel puţin un secretar de stat. Calculele indică faptul că USL Constanţa ia 71,4% din mandate la Camera Deputaţilor, din totalul de mandate care revin Constanţei, cu tot cu cele de la redistribuire, PPDD ia 14,2% şi ARD - 14,1%. La Senat, USL Constanţa ia 66,6% mandate, PPDD - 16,6%, iar ARD - 16,5%. La nivel de ţară, USL obţine două treimi din viitorii parlamentari, iar în aceste condiţii liderii uniunii spun că singura propunere pentru funcţia de premier va fi Victor Ponta.

În urma centralizării datelor din 18.681 de secţii de votare de la nivel naţional, reprezentând 99,56%, Biroul Electoral Central a anunţat ieri, la ora 18.00, că USL a obţinut 60.07% la Senat şi 58,61% la Camera Deputaţilor. Conform BEC, ARD a obţinut 16,52% din voturi la Camera Depuaţilor şi 16,72% la Senat. Pe locul trei, PP-DD a obţinut 13.98% din voturi pentru Camera Deputaţilor, iar la Senat a luat 14,63%. UDMR a obţinut 5,15% din voturi pentru Camera Deputaţilor şi 5,25% pentru Senat, după centralizarea datelor din 99,56% din secţiile de votare. La Constanţa, clasamentul primelor trei partide arată puţin diferit de situaţia de la nivel central, în sensul că ARD se poziţionează pe locul 3, iar PP-DD pe locul 2. USL în schimb obţine un scor extrem de bun, astfel: pentru Senat, USL a obţinut 63,84%, PP-DD - 17,57% şi ARD - 15,97%. La Camera Deputaţilor, USL Constanţa a obţinut 60,42% dintre voturi, PP-DD - 16,37% şi ARD -15,51%.

Câte voturi au adunat candidaţii pe fiecare colegiu în parte

Iată cum stau lucrurile şi pe fiecare colegiu în parte: la Senat 1, Puiu Haşotti (USL) - 66,64% - 37.305 voturi; Gabriel Candidatu (PP-DD) - 21,13% - 11.832 voturi; Constantin Florian (ARD) - 9,74% - 5.455 voturi. La Senat 2, Nicolae Moga (USL) - 63,04% - 44.517 voturi; Marian Vasiliev (PP-DD) - 20,96% - 14.805 voturi, iar Tănase Barde (ARD) - 13,67% - 9.657 voturi. Rezultatele finale pentru Senat 3 sunt: Alexandru Mazăre (USL) - 66,78% - 50.520 voturi, Gheorghe Măndilă (ARD) - 15,86% - 11.999 voturi; Sali Negiat (PP-DD) - 14,57% - 11.023 voturi. Senat 4: Mircea Banias (USL) - 58,76% - 37.419 voturi; Christian Gigi Chiru (ARD) - 24,13% - 15.369 voturi; Maria Stavrositu (PP-DD) - 14,24% - 9.071 voturi. Pentru Camera Deputaţilor, Colegiul 1, rezultatele finale sunt următoarele: Gheorghe Dragomir (USL) - 61,37% - 15.957 voturi; Mihai Tararache (PP-DD) - 23,53% - 6.120 voturi; Stelian Gima (ARD) - 8,66% - 2.253 voturi. Rezultatele finale înregistrate în Camera Deputaţilor, Colegiul uninominal 2: Mihai Lupu (USL) - 64,53% - 19.318 voturi; Stelică Murariu (PP-DD) - 17,39% - 5.208 voturi; Camelia Pleşca (ARD) - 9,23% - 2.763 voturi. Pentru Camera Deputaţilor, Colegiul 3, rezultate finale sunt: Cristina Dumitrache (USL) - 58,92% - 15.681 voturi; Andrei Condurăţeanu (PP-DD) - 25,01% - 6.657 voturi; Tudor Şerban (ARD) - 8,88% - 2.364 voturi. Camera Deputaţilor, Colegiul 4: Radu Babuş (USL) - 60,65% - 11.793 voturi; Constantin Chirilă (ARD) - 15,51% - 3.017 voturi; Dumitru Bocai (PP-DD) - 15,84% - 3.081 voturi. Rezultatele finale în Camera Deputaţilor, Colegiul 5: Victor Manea (USL) - 56,43% - 13.788 voturi; Zanfir Iorguş (ARD) - 18,14% - 4.432 voturi; Emanuela Gavrilă (PP-DD) - 17,22% - 4.209 voturi. Camera Deputaţilor, Colegiul 6, rezultate finale: Eduard Martin (USL) - 61,58% - 18.591 voturi; Roman Iustin Fabian (ARD) - 15,54% - 4.692 voturi; Nicolae Şandru (PP-DD) - 15,14% - 4.572 voturi. La Camera Deputaţilor, Colegiul 7, rezultate finale sunt următoarele: Mircea Titus Dobre (USL) - 63,34% - 10.752 voturi; Mircea Stoian (PP-DD) - 15,62% - 2.652 voturi; Oana Maria Florea (ARD) - 14,14% - 2.401 voturi. Rezultatele finale la Camera Deputaţilor, Colegiul 8: Manuela Mitrea (USL) - 63,67% - 18.018 voturi; Andrei Gheorghe (ARD) - 16,10% - 4.557 voturi; Popescu Gheorghe Andrei (PP-DD) - 13,14% - 3.720 voturi. Camera Deputaţilor, Colegiul 9: Remus Cernea (USL) - 57,23% - 20.565 voturi; Dănuţ Culeţu (ARD) - 24,05% - 8.644 voturi; Gheorghe Slabu (PP-DD) - 10,81% - 3.886 voturi. În Camera Deputaţilor, Colegiul 10, rezultate finale sunt: Mădălin Voicu (USL) - 57,71% - 16.258 voturi, Florian Gheorghe (ARD) - 21,79% - 6.139 voturi, Nicoleta Ploscaru (PP-DD) - 12,27% - 3.458 voturi.

Iată parlamentarii Constanţei:

- Senat 1 Puiu Haşotti - USL - 68,61%

- Senat 2 - Nicolae Moga, USL - 63,75%

- Senat 3 - Alexandru Mazăre - USL - 66,78%

- Senat 4 - Mircea Banias - USL - 58,75%

- Camera Deputaţilor, Colegiul 1 - Gheorghe Dragomir, USL - 66,43%

- Camera Deputaţilor, Colegiul uninominal 2 - Mihai Lupu, USL - 64,53%

- Camera Deputaţilor, Colegiul 3 - Cristina Dumitrache, USL - 60,53%

- Camera Deputaţilor, Colegiul 4 - Radu Babuş, USL - 60,65%

- Camera Deputaţilor, Colegiul 5 - Victor Manea, USL - 56,43%

- Camera Deputaţilor, Colegiul 6 - Eduard Martin, USL - 61,58%

- Camera Deputaţilor, Colegiul 7 - Mircea Titus Dobre, USL - 63,34%

- Camera Deputaţilor, Colegiul 8 - Manuela Mitrea, USL - 63,67%

- Camera Deputaţilor, Colegiul 9 - Remus Cernea, USL - 57,23%

- Camera Deputaţilor, Colegiul 10 - Mădălin Voicu, USL - 57,71%

După cum se poate observa, din 14 colegii, USL le-a câştigat pe toate. Însă, după redistribuire, de la Constanţa ar putea să mai intre în Parlamentul României, şi următorii:

Christian Gigi Chiru, ARD - 24,13% / Colegiul 4 Senat

Marian Vasiliev, PP-DD - 20,19% / Colegiul 2 Senat

Dănuţ Culeţu, ARD - 24,05% / Camera Deputaţilor, Colegiul 9

Mihai Tararache, PP-DD - 22,81% / Camera Deputaţilor, Colegiul 1

Andrei Condurăţeanu, PP-DD - 24,11% / Camera Deputaţilor, Colegiul 3

Florin Gheorghe, ARD - 21,79% / Camera Deputaţilor, Colegiul 10.

Sorin HULUBEI, Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369