REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

USL - PDL, care pe care: candidaţii vă cer votul

USL - PDL, care pe care: candidaţii vă cer votul

Replica API 19 octombrie 2012 | 00:00 384

Lucruri mai puţin ştiute, despre candidaţii la Parlament - partea a II-a

Lucruri mai puţin ştiute, despre candidaţii la Parlament - partea a II-a

Continuăm prezentarea candidaţilor Uniunii Social Liberale versus cei de la Alianţa România Dreaptă, pe colegiile din judeţul Constanţa. În ediţia de marţi, "Replica" a creionat imaginea candidaţilor de pe colegiile de deputaţi 1, 3, 4, cu menţiunea că vom reveni asupra acestora, pentru ca dumneavoastră, alegătorii, să vă faceţi o imagine cât mai clară asupra celor care vă cer votul. Cu bune, cu rele, cu lucruri inedite, pe care nu le ştiaţi sau pe care le-aţi uitat, ei sunt cei care vor să ajungă în Parlament! Merită? Dumneavoastră decideţi, pe 9 decembrie.

Continuăm, aşadar, demersul nostru prezentându-vă politicienii care vor să ajungă în Parlament de pe Colegiul 5 Camera Deputaţilor. Lupta se anunţă extrem de interesantă, iar un cuvânt de spus în desfăşurarea lucrurilor îl va avea, în cazul de faţă, primarul Mangaliei, Cristian Radu. Municipiul Mangalia face parte din Colegiul 5.

Colegiul 5 cuprinde: municipiul Mangalia (oraşul Mangalia, alături de staţiunile Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, Saturn, Venus), comuna 23 August (sate: 23 August, Dulceşti, Moşneni), comuna Costineşti (sate: Costineşti, Schitu), comuna Limanu (sate: Limanu, 2 Mai, Hagieni, Vama Veche), comuna Pecineaga (sate: Pecineaga, Vânători), comuna Tuzla (sat: Tuzla).

Victor Manea este candidatul USL pentru Colegiul 5. Liberalul este, deocamdată, reţinut în declaraţii pe tema candidaturii sale, motivul oficial fiind acela că aşteaptă să fie validat şi de la "centru". Toată lumea şi-l aminteşte din campania electorală din 2008, când a intrat în luptă pentru Primăria Constanţa împotriva aliatului de acum, Radu Mazăre. În campania din 2008, Manea şi-a prezentat candidatura mergând prin oraş cu colegii, dar şi cu un elefant în carne şi oase, consilierii săi fiind convinşi că pachidermul reprezintă forţa de care are nevoie un liberal pentru a ajunge primar. N-a fost însă de ajuns: Constanţa insistă să-l tot aleagă edil pe Radu Mazăre. Tot cu ocazia acelei campanii, Victor Manea s-a caracterizat ca fiind constănţean get-beget, iar spre finalul bătăliei electorale a ajuns să reclame la Poliţie că i-a fost vandalizată maşina. Nici până în ziua de azi, Manea nu a anunţat presa dacă Poliţia a găsit sau nu adevăratul vinovat pentru vandalizarea autoturismului. Pentru cei care au uitat, amintim şi faptul că Manea locuieşte la bloc, îi place culoarea roşu (şi nu este nici o ironie sau trimitere la uniunea dintre PNL şi PSD!) şi a cochetat cu o afacere care viza importul de vinuri din Republica Moldova. De dată recentă, a demonstrat că este un bun strateg, în sensul că a ajutat din plin candidatul Cristian Radu, la locale, să câştige Primăria Mangalia. În prezent, Manea este directorul SC Berto Lune SRL, firmă aparţinând lui Dumitru Ciota.

Zanfir Iorguş este reprezentantul ARD care candidează pentru încă un mandat de deputat pe Colegiul 5. Pedelistul Iorguş are un CV bogat: a fost 12 ani primar al Mangaliei, până în 2008, când l-a învins în alegerile local social-democratul Claudiu Tusac, adică cel căruia i-a năşit un copil. Până la locale, cei doi s-au înţeles de minune, însă scandalul nu a întârziat să apară, cel mai probabil din cauza banilor, spune gura lumii. În mandatele de primar ale lui Iorguş, firma lui Tusac a trăit bine din contractele pentru asfaltare. Din motive pe care cel mai bine le ştiu cei doi, relaţia s-a răcit, urmând competiţia pentru primărie. În 2012, din postura de deputat de-acum, Iorguş şi-a încercat din nou norocul: a pierdut însă, după ce alegerile au fost reluate. A pierdut însă şi Tusac. Acum, că se apropie alegerile parlamentare, contracandidaţii lui Iorguş pregătesc reluarea celebrei teme "Pădurea Comorova". Deputatul PDL este acuzat că a vândut terenuri în pădure şi că plănuia defrişări masive, că ar fi chiar el proprietarul mai multor terenuri din municipiul Mangalia, prin intermediul unor interpuşi. Cu siguranţă Iorguş are pielea suficient de tăbăcită încât să ducă şi acest război, ajutat de simpatizanţi, de rude şi fini, între care şi fina Laura Condur, cea pe care a ajutat-o să ajungă manager al Sanatoriului Balnear Mangalia. Amintim, de asemenea, şi faptul că Iorguş nu se află la primul său partid. A fost şi în PNŢCD, şi în PSD, apoi a fost convins de Vasile Blaga să treacă în "barca" PDL. Ar mai fi atât de multe de spus despre acest candidat, încât promitem că vom reveni cu detalii într-o ediţie viitoare.

Trecem direct la Colegiul 7 Camera Deputaţilor cuprinde: municipiul Constanţa (localităţi componente: Constanţa, Mamaia, Palazu Mare), străzile: Abrud - în întregime, Albatrosului nr. 2 cu Bloc AV26, Alecu Russo - în întregime, Amurgului - în întregime, Andromeda - în întregime, Aleea Arieş - în întregime, Bld. Aurel Vlaicu nr. de la 17 la 35 cu blocurile B1A, B1B, B2, B3, B4, B5, B6, B7, B9, B10 şi de la 30 la 82, Bld. Aurel Vlaicu nr. de la 90 la 90A, cu blocurile AV26, AV27, Bld. Aurel Vlaicu nr. 88, Bloc AV36 (Sc. G, H, I, J), Bld. Aurel Vlaicu nr. de la 94 la 100, cu blocurile AV1, AV4, AV7, AV10, Aleea Bahlui - în întregime, Bicaz - în întregime, Aleea Bistriţa - în întregime, Bradului - în întregime, Brazdei - în întregime, Bucegi - în întregime, Bujorului - în întregime, Int. Calafatului - în întregime, Calafatului nr. de la 1 la 45 şi de la 2 la 46, Calafatului nr. de la 47 la 99 şi de la 48 la 104, Int. Câmpinei - în întregime, Prl. Câmpinei - în întregime, Câmpinei - în întregime, Comarnic nr. de la 69 la 123 şi de la 74 la 80, Comarnic nr. de la 37 la 67 şi de la 38 la 72, Comarnic nr. de la 1 la 35 şi de la 2 la 36, Crişului - în întregime, Dâmboviţa - în întregime, Democraţiei nr. de la 117 la 173, Doctor Ştefan Stâncă - în întregime, Ale. Egretei nr. de la 10 la 16, cu blocurile AV21A, AV22, AV23, AV30, AV25, Ale. Egretei nr. de la 4 la 8, cu blocurile AV2, AV3, AV5, AV6, AV8, AV9, C1, AV21, Str. Fântânele - în întregime, Fluturilor - în întregime, Int. Frumoasă - în întregime, Int. Gării - în întregime, G-ral Ioan Dragalina - în întregime, Hatmanul Luca Arbore - în întregime, (fosta Hatmanul Arbore) - Bld. I. C. Brătianu nr. de la 111 la 227 şi de la 206 la 250 şi blocurile PAV5, PAV6, PAV7, PAV8; (fosta Şos. Ion C. Brătianu), Ale. Ialomiţei - în întregime, Fdt. Ialomiţei - în întregime, Ioan Ursu nr. de la 53 la 83 şi de la 52 la 82, inclusiv blocurile I1, I9, I8, I7, I6, I5, V1, Ioan Ursu nr. de la 1 la 41 şi de la 2 la 38, Ioan Ursu nr. de la 43 la 51 şi de la 40 la 50, inclusiv blocurile N1, N2, Ion Ghiculescu Slt. - în întregime, Ion Vidu - în întregime, Lanului - în întregime, Ale. Licuricilor - în întregime, Liliacului - în întregime cu blocurile EA4, G5, C1, G8, F9, Lt. Petre Mănoiu - în întregime, Lt. Ştefan Panaitescu - în întregime, Ale. Lunii - în întregime, Şos. Mangaliei nr. de la 126 la 172B, Şos. Mangaliei nr. de la 119 la 217 şi de la 84 la 124, inclusiv blocurile 2, 4, P, Mareşal Alexandru Averescu - în întregime, Matei Milo - în întregime (fosta Matei Millo), Meşterul Manole nr. de la 35 la 89 şi de la 30 la 78A, Meşterul Manole nr. de la 1 la 33A şi de la 2 la 28, Micşunelelor - în întregime, inclusiv blocurile 8A, 17, 22, 28, 29, 31, 32, 10, Mihu Copilu - în întregime, Mirceşti - în întregime, Mitropolit Veniamin Costache nr. de la 1 la 15 şi de la 2 la 14, Mitropolit Veniamin Costache nr. de la 17 la 85 şi de la 16 la 68, Moţilor - în întregime, Mugurului - în întregime, inclusiv blocurile 1, 3 si 21, Munţii Carpaţi - în întregime, Munţii Dobrogei - în întregime, Munţii Tatra - în întregime, Pţa. Mureşului - în întregime, Mureşului - în întregime, Muşcatelor - în întregime, Ale. Neajlov - în întregime, Oltului - în întregime, Palas - în întregime, Pandurului nr. de la 2 la 52 şi de la 1 la 55, inclusiv blocurile 6A, 6B, 6C, 13, 35, 36, 37, 10, PD, Pandurului nr. de la 63 la 137 şi de la 54 la 132, Ale. Pelicanului nr. de la 21 la 29, cu blocurile AV35, G6, G7, G8, G9, Ale. Pelicanului nr. de la 1 la 19 şi de la 2 la 16, cu blocurile AV28, AV29, AV32, G4, AV41, AV36 (Sc. A, B, C, D, E, F), AV39, AV37, AV40, AV38, G2, Poienei - în întregime, Popa Farcaş - în întregime, Int. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu - în întregime, prof. Nicolae Teodoreanu - în întregime, Prof. Savu Timariu - în întregime, Prof.dr. Gheorghe Marinescu nr. de la 1 la 19 şi de la 2 la 24; Prof.dr. Gheorghe Marinescu nr. de la 21 la 115 şi de la 26 la 70, inclusiv blocurile N3, N4, I10, I11, I12, Remizei - în întregime, Int. Retezat - în întregime, Retezat în întregime, Int. Rodica - în întregime, Rodica nr. de la 1 la 47 şi de la 2 la 40, Sălciilor - în întregime, inclusiv blocurile 7, 8B, 8C si 9, Sasu Dumitru - în întregime, Sasu Vasile - în întregime, Ale. Satelitului - în întregime, Serg. Ion Olteanu - în întregime, Sg. Scarlat Drăgan - în întregime, Slt. Constantin Mugureanu - în întregime (fosta Sld. Constantin Mugureanu), Slt. Gheorghe Sassu - în întregime, Soarelui - în întregime, Someş - în întregime, Teiului - în întregime, Ale. Teliţa - în întregime, Int. Theodor D. Speranţia - în întregime, Theodor D. Speranţia - în întregime cu blocurile 18 şi 40, Theodor Neculuţă - în întregime, Ale. Tismana - în întregime, Ale. Târnava - în întregime, Tractorului - în întregime, Traian Vuia - în întregime, Ale. Trotuş - în întregime, Valea Albă - în întregime, Vârful cu Dor nr. de la 7 la 11 cu blocurile V4, V5A, V5B, V6B, V6A, G75 şi de la nr. 2 la 12, Vârful cu Dor nr. de la 13 la 63, Vifor Haiducul - în întregime, Viorelelor - în întregime, Vişinilor - în întregime, Zimbrului - în întregime, Canton L1 Palas, comuna Valu Lui Traian (sat: Valu Lui Traian).

Titus Dobre este candidatul USL pentru Colegiul 7. Social-democratul este consilier şi este fiul lui Mircea Dobre, patronul firmei care distribuie cornul şi laptele pentru elevii din şcolile constănţene. Cum tatăl a fost atâta amar de timp consilier, devenit de dată relativ recentă cetăţean de onoare al municipiului (nu înţelegem exact din ce considerente), iată că şi fiul îi calcă pe urme, cumva după modelul Dumitrache (tatăl consilier şi fiica - parlamentar). Şi tot după modelul evocat, Titus Mircea Dobre este angajat la firma tatălui - la SC Dobre şi Fiii - pe funcţia de director marketing, în timp ce soţia acestuia, Andreea, este jurist în cadrul aceleaşi societăţi. Junele Dobre se laudă, conform declaraţiei de avere, cu un teren cumpărat în zona Palazu Mare, dar şi cu un credit la bancă, în sumă de 108.000 lei, scadent în... 2041! În afară de aceste "nimicuri", gurile rele ale urbei îl caracterizează drept durul familiei în conducerea firmei, mai exact cel care nu ezită să-şi verse nervii pe angajaţii de la Dobre şi Fiii, atunci când consideră că este cazul.

Corina Gheorghe este contracandidata lui Titus Dobre pe Colegiul 7 Camera Deputaţilor, din partea ARD. Pedelista Corina Gheorghe a fost, în trecut, membru PRM. Chiar şi aşa, a rezistat cu stoicism şi în Guvernarea Adrian Năstase pe funcţia de reprezentant al Ministerului Turismului în teritoriu. După experienţa în turism, legată de clasificarea şi verificarea unităţilor de cazare şi alimentaţie publică, Gheorghe a trecut "sub aripa" protectoare a fostului ministru PDL Elena Udrea, fiind numită, până acum câteva luni, director al SC Mamaia SA. Din această poziţie, Corina Gheorghe a reuşit să-şi strice relaţiile cu apropiaţii primarului Radu Mazăre. Mai exact, Corina Gheorghe a fost de acord cu demararea unui control care viza activitatea fostului director al societăţii, Lucian Dan, iar apoi a decis să "strice" un contract care aducea bani buni firmei de publicitate aparţinând omului de afaceri Ionuţ Barbu, un personaj din anturajul conducerii Primăriei Constanţa. Despre ce contract era vorba: ei bine, cel prin care firma lui Barbu intermedia publicitatea pe gondolele din Mamaia. Corina Gheorghe a considerat că Telegondola poate vinde şi singură spaţii de publicitate pe gondole, fără ajutorul unui intermediar. Tot despre Corina Gheorghe adăugăm, ca un detaliu amuzant din timpul unei vizite a Elenei Udrea la Constanţa, că s-a trezit cu poşeta de mii de euro a fostului ministru în braţe. Până la finalul evenimentului, Corina Gheorghe a trebuit să aibă grija poşetei.

Pentru cei nerăbdători să afle şi cine sunt candidaţii pentru Senat din partea USL şi ARD, sărim" direct la Colegiul 3 Senat.

Colegiul 3 Senat cuprinde: bucăţi din municipiul Constanţa - zonele ICIL, Coiciu, Salvare, Inel II, Viile Noi, Medeea, Kilometrul 4-5, Kilometrul 5, CET, I.C. Brătianu, dar şi localitatea Valu lui Traian.

Alexandru Mazăre, fost deputat, în prezent senator, este candidatul ARD pe Colegiul 3 Senat. Este fratele primarului Constanţei, Radu Mazăre. Spre deosebire de fratele său, PSD-istul Alexandru Mazăre nu este un petrecăreţ, este chiar discret cu viaţa personală, dar chiar şi aşa, toată lumea a aflat că trăieşte o frumoasă poveste de iubire cu fotomodelul Cătălina Năstase, care i-a dăruit şi un copil. Înainte de relaţia cu Cătălina, Alexandru Mazăre a trăit o idilă cu Emanuela Gavrilă, acesta fiind, probabil, şi motivul pentru care PSD a fost de acord, în 2008, să o nominalizeze drept candidata partidului la Primăria Costineşti. Tentativa Emei Gavrilă de a ajunge primar a eşuat lamentabil, iar tot despre aceasta mai facem precizarea că obişnuia să îi "împrumute" parlamentarului Alexandru Mazăre un frumos autoturism, spune gura lumii, care adaugă că, după încheierea relaţiei dintre cei doi, Mazăre i-a restituit, în bună stare, maşina. Dincolo de aceste picanterii, Alexandru Mazăre s-a făcut remarcat şi urmare a scandalului "Cătălin Voicu". Senatorul PSD este unul dintre personajele care apar în documentele în baza cărora procurorii DNA au cerut arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat şi judecat pentru corupţie. În Parlament, Alexandru Mazăre a făcut demersuri pentru ca şoseaua de coastă a Constanţei să devină realitate, proiect încă în dezbatere şi a susţinut proiectul privind trecerea a 20% din acţiunile Portului Constanţa în "portofoliul" municipalităţii.

Gheorghe Măndilă este pedelistul pe care ARD vrea să îl trimită în lupta cu Alexandru Mazăre pe Colegiul 3 Senat. Fost reprezentant al Agenţiei Domeniilor Statului la Constanţa, Măndilă a reuşit, din această postură, să devină "client" al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, într-un dosar care îl viza pe primarul din Mircea Vodă, acuzat de abuz şi fals. Măndilă a reuşit, până la urmă să scape de acuzaţiile care planau asupra sa, el fiind scos de sub urmărirea penală. Vestea bună i-a dat, practic, aripi în PDL, el fiind astfel acceptat pe lista de candidaţi. În plus, el şi-a ajutat colegii în campania electorală de la locale, fiind considerat şi un soi de "sfătuitor" al preşedintelui PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru. Despre Măndilă mai adăugăm că a fost asociat, până în 2007, în firma care deţine terasa Harlequin din Mamaia. Până pe data de 1 mai 2012, Măndilă a fost angajat al firmei Ecoplast, deţinută de controversatul Simion Nikitas - cel care controlează, cel puţin oficial, Callatis Therm, firma care a ţinut Mangalia în frig iarna trecută. În prezent, pedelistul este consilier tehnic economic la firma Ambrosiana. Ca "pată de culoare", precizăm că Gheorghe Măndilă a reuşit, anul acesta, să câştige bătălia dusă împotriva kilogramelor în plus, în acest sens mărturisind că a început să mănânce echilibrat şi să facă sport.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614