REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

VĂ BATEŢI JOC DE NOI? – partea a II-a. Reprezentanţii CNADNR, muţi, surzi şi orbi la NENOROCIREA numită Podul Agigea

VĂ BATEŢI JOC DE NOI? – partea a II-a. Reprezentanţii CNADNR, muţi, surzi şi orbi la NENOROCIREA numită Podul Agigea

Replica API 2 august 2016 | 00:00 337

Reabilitarea podului de la Agigea, sub semnul întrebării?! Recent, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a prelungit, DIN NOU, restricțiile de circulație pe pod. Teoretic, în toată această perioadă ar trebuie să se lucreze de zor! Practic, nici urmă de vreo lopată sau picior de muncitor. Pentru a clarifica situația, reporterii cotidianului „Replica” de Constanța au încercat să afle de la autoritățile responsabile (!!!) cine mai lucrează la pod, dacă se mai lucrează, când se estimează că se va încheia reabilitarea, însă, în zadar!

Primul apelat a fost Marin Dima, directorul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Constanţa, care, auzind problema semnalată, imediat ne-a pasat la compania "mamă", întrucât "este proiectul companiei și vă adresați Departamentului de Relații (n.r. cu Publicul). Vă vor răspunde imediat". Zis și făcut! Apelând la Departamentul de Relații cu Publicul, am primit un răspuns ferm și concret că trebuie să ne adresăm altui department, și anume… cel de Comunicare. Numai că, fiind zi de luni (în orele de program!), la departamentul cu pricina n-a binevoit să răspundă nimeni! Încercând să revenim la conlocutorii anteriori… iarăşi linişte şi pace! Ca de altminteri, şi pe podul de la Agigea, în sensul că aici nu lucrează nimeni! În schimb, avem restricţii de circulaţie prelungite la infinit, spre disperarea tuturor: constănţeni, navetişti, turişti. Nici măcar prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, cel care ar trebui să fie pus la curent cu activitatea CNADNR pe pod, nu a fost de găsit în cursul zilei de ieri. A intrat la ora 10.00 într-o şedinţă, din câte ni s-a transmis, iar de ieşit.... n-a mai ieşit, în timp ce telefonul l-a avut închis. La fel, şi purtătorul de cuvânt al Prefecturii. Vorba aia: e vară, e cald, e vreme de plajă pentru toată lumea, ferească sfântul să nu facă vreunul insolaţie – iată de ce, probabil, nu se lucrează la Podul Agigea!

În continuare, suntem curioşi să aflăm ce ne vor răspunde reprezentanţii CNADNR la adresa oficială transmisă în atenţia acestei instituţii, formulată în baza legii.

Diana NEAȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102