REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Vacanțele tip city break în Europa s-au ieftinit cu 15 - 20%, de la 1 mai

Vacanțele tip city break în Europa s-au ieftinit cu 15 - 20%, de la 1 mai

Replica API 5 mai 2016 | 00:00 236

Vacanțele de tip city break în Europa au intrat, începând cu luna mai, în ceea ce se poate numi "extrasezon", care va dura până la sfârșitul lunii august, interval în care tarifele serviciilor de cazare vor scădea cu până la 15 - 20%, conform unui studiu realizat de o agenție de turism online, remisă vineri AGERPRES.

Micșorarea prețurilor este generată în special de scăderea cererii, interesul turiștilor mutându-se către pachete tip charter, în destinații cu mare și plajă, unde se pot bucura de relaxare, valuri și vizite opționale. Majoritatea turiștilor care cumpără vacanțe online au ales deja, pentru vara aceasta, pachete în locații însorite, precum insulele grecești — Chania, Creta, Lefkada sau Santorini, dar și Mallorca sau Tenerife (Spania), Cipru, Croația sau Portugalia.

"Este un efect normal al pieței. Vara este perioada concediilor prelungite în destinații calde, majoritatea cu mare, plaje și atracții la îndemână, și mai puțin a sejururilor active, în destinații urbane", explică Remus Vișan, directorul general al Paravion, agenția de turism online care a realizat studiul.

Marile orașe europene tind să fie lăsate pe plan secund de turiști pe timpul verii, care preferă să le viziteze primăvara sau toamna, când nici căldura nu este sufocantă în marile aglomerații urbane. Potrivit datelor analizate de Paravion, tarifele cele mai ridicate pentru sejururi în capitalele europene se înregistrează în lunile considerate high season pentru acest tip de vacanțe, respectiv, aprilie mai, septembrie, octombrie, scrie agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614