REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Vaccinarea împotriva COVID nu afectează fertilitatea

Vaccinarea împotriva COVID nu afectează fertilitatea

Replica API 24 ianuarie 2022 | 16:25 752

Vaccinarea împotriva COVID nu afectează şansele de a concepe un copil, arată datele unui nou studiu finanţat de Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) din Statele Unite.

Cercetătorii nu au identificat diferenţe în ceea ce priveşte şansele de concepţie dacă partenerii de sex masculin sau de sex feminin erau vaccinaţi anti-COVID comparativ cu cei din cuplurile nevaccinate, potrivit rezultatelor studiului la care au participat peste 2.000 de cupluri, scrie Agerpres, preluînd Xinhua.

Cu toate acestea, cuplurile aveau şanse puţin mai mici de concepţie dacă partenerul de sex masculin fusese infectat cu SARS-CoV-2 cu 60 de zile înainte de ciclul menstrual al partenerei, sugerând că boala COVID-19 ar putea reduce temporar fertilitatea masculină, conform studiului publicat în American Jurnal of Epidemiology.

Studiul a implicat 2.126 de femei din Statele Unite sau Canada şi s-a desfăşurat din decembrie 2020 până în septembrie 2021. De asemenea, femeile au fost monitorizate până în noiembrie 2021.

Participanţii au completat la fiecare opt săptămâni chestionare cu privire la situaţia socio-demografică, stilul de viaţă, factori medicali şi informaţii despre partenerii de viaţă.

Cercetătorii nu au identificat diferenţe majore în ceea ce priveşte ratele de concepţie pe fiecare ciclu menstrual între cuplurile nevaccinate şi cele vaccinate în care cel puţin un partener a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID.

„Constatările oferă asigurări că, pentru cuplurile care doresc o sarcină, vaccinarea nu pare să afecteze fertilitatea”, a declarat Diana Bianchi, director al Institutului Naţional Eunice Kennedy Shriver de Pediatrie şi Dezvoltare Umană din cadrul NIH, care a finanţat studiul.

„Totodată, oferă informaţii pentru medicii care consiliază persoanele care îşi doresc o sarcină”, a precizat Bianchi, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
asta ramane de vazut
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218