Valeriu Gheorghiţă anunță că sfârșitul pandemiei este aproape
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii şi crede că se va renunţa la majoritatea restricţiilor, iar din acel momentul fiecare va fi responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte, anunță news.ro.
“Vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii. Este foarte probabil să se întâmple acest lucru pentru că toate estimările ne arată că, în această perioadă, probabil, că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-COV-2, ori coroborat cu faptul că peste 60% din populaţia la nivel global a primit cel puţin o doză de vaccin, foarte probabil că vom ajunge în faza post pandemică, în perioada de endemie în care va conta foarte mult comportamentul individual”, a declarat, miercuri, Valeriu Gheorghiţă.
Acesta crede că în acel moment se va renunţa la majoritatea restricţiilor.
”Practic, cred că se va renunţa la majoritatea restricţiilor şi, din acel moment, fiecare va trebui să fie mai responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte, a celor apropiaţi, a bunicilor, a părinţilor vulnerabili. Cred că este momentul să înţelegem că doar noi putem să schimbăm parcursul acestei infecţii pe mai departe”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă, scrie stiripesurse.ro.

Cine mortii ma-ti crezi ca se mai uita la tine Valerica? Ma rs in mortii ma-ti de latrau
Sfarsitul e aproape dar trebuie sa va vaccinati cu doza 4
Rujeola, cunoscută și sub denumirea de pojar, este una dintre bolile copilăriei. Aceasta este cauzată de infectarea...109
Aproape că nu există femeie care să nu se fi confruntat cel puțin o dată în viață cu întârzieri ale...128
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...128
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...276


ConstanțaUmiditate: 76%
Vânt: 1.64 m/s
Presiune: 1019 milibari

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...221
Formaţia FC Floriana a câştigat Cupa Maltei, duminică seară, învingând în finală echipa Valletta, scor 2-1...150
Formaţia AC Milan, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu...135
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...206


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 14 mai, la intersecția bulevardelor...825
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...888
Grigore Robert Nicolae, un cunoscut afacerist al sectorului 2 al capitalei, administrator și unic asociat al firmei...1275
Onel Marius Gabriel a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Sentința a...770
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...418
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...400
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...453
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...425
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3393
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2226
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11323
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5007
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...107
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...259
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1521
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...313
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...313
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...838
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...363
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...353
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...128
Două persoane au fost confirmate cu variola maimuțelor, au confirmat autoritățile sanitare de la Londra, citate de...117
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...276
Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj, Violeta Briciu, a declarat sâmbătă, la Predeal, că...419
sfarsitul tau e si mai aproape, bai Hopa Mitica