REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Valoarea tranzacţiilor pe piaţa reglemenetată a Bursei de Valori Bucureşti scade cu aproape 30% în această săptămână

Valoarea tranzacţiilor pe piaţa reglemenetată a Bursei de Valori Bucureşti scade cu aproape 30% în această săptămână

Replica API 27 mai 2019 | 00:00 230

Valoarea tranzacţiilor realizate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în perioada 20 - 24 mai 2019, un recul de aproape 30% faţă de săptămâna precedentă, în timp ce pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS) a consemnat un avans de 82%, potrivit statisticilor publicate de BVB.

În această săptămână, s-au realizat 7.226 de tranzacţii, cu un volum de 201,26 milioane de acţiuni şi o valoare de 156,22 milioane de lei. Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost marţi, 21 mai, când s-au înregistrat 1.814 tranzacţii cu acţiuni în valoare totală de 59,36 milioane de lei.

Capitalizarea companiilor s-a diminuat cu 2,16%, până la 159,51 miliarde de lei.

În această săptămână, titlurile Biofarm au generat schimburi de 38,13 milioane de lei, fiind urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu 27,65 milioane de lei, BRD-Groupe Societe Generale - 18,25 milioane de lei, OMV Petrom - 16,23 milioane de lei şi Romgaz, cu 15,01 milioane de lei.

Acţiunile Zentiva au consemnat cea mai severă depreciere în perioada menţionată, de 10,26%, secondate de titlurile societăţii Electromagnetica (minus 6,47%) şi de Cemacon (minus 5,90%).

Pe de altă parte, acţiunile Uztel au câştigat 15% în săptămâna 20-24 mai, Mecanica Fină a încheiat cu un plus de 14,06%, iar titlurile Prodplast au urcat cu 8,70%.

În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare, în această săptămână s-a înregistrat un rulaj de 4,62 milioane de lei. Numărul total al schimburilor a fost de 707, în cadrul cărora s-au tranzacţionat 11,32 milioane acţiuni, însă capitalizarea companiilor de pe ATS a coborât la la 8,06 miliarde de lei.

De la începutul acestui an, pe toate pieţele administrate de Bursa de la Bucureşti au fost realizate 226.538 tranzacţii în valoare de 4,04 miliarde de lei. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost de 41,32 milioane de lei.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614