REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Valoarea unităţii de fond a participanţilor Fondului de pensii administrat privat NN a scăzut cu 7% în primul trimestru

Valoarea unităţii de fond a participanţilor Fondului de pensii administrat privat NN a scăzut cu 7% în primul trimestru

Replica API 4 aprilie 2020 | 00:00 875

Valoarea unităţii de fond a participanţilor Fondului de pensii administrat privat NN a scăzut cu 7% în primul trimestru din 2020, aproximativ 90% din această scădere fiind determinată de evoluţia negativă a bursei în primele trei luni, potrivit unui comunicat al companiei.

"Conform comunicărilor transparente transmise lunar prin e-mail participanţilor Fondului de pensii administrat privat NN, în primul trimestru din 2020, valoarea unităţii de fond, unitatea de măsură în care sunt transformaţi banii din contribuţii pentru a fi investiţi, a scăzut cu 7%. Această unitate de fond determină valoarea la un anumit moment a conturilor personale din Pilonul II. Aproximativ 90% din această scădere a fost determinată de evoluţia negativă a bursei în primele trei luni (când indicele BET a înregistrat o scădere cu 25%) şi, într-o proporţie de aproximativ 10%, de evoluţia obligaţiunilor. Astfel de fluctuaţii pe perioade scurte au mai apărut şi în trecut, dar atât NN Pensii, cât şi sistemul de pensii private în general au obţinut randamente bune, peste inflaţie, în perioade de timp mai extinse", se spune în comunicat, potrivit Agerpres.

În document se menţionează că Pilonul II este o soluţie de economisire pe termen lung, prin care oamenii beneficiază de o sursă suplimentară de venit la pensie, în completarea pensiei publice. Banii sunt investiţi timp de zeci de ani, pe durata de viaţă activă a participanţilor. Deşi în acest interval pot apărea fluctuaţii de valoare cauzate de ciclurile economice, este indicat ca performanţa fondurilor să fie privită pe perioade lungi, dincolo de situaţii atipice cum este, în prezent, pandemia de Covid-19.

NN Pensii precizează că urmăreşte să obţină câştiguri pentru viitorii pensionari pe termen lung. Astfel, NN Pensii investeşte prudent, în limitele prevăzute de lege, pentru o evoluţie sustenabilă a valorii conturilor, deşi uneori pot apărea fluctuaţii temporare.

În medie, un sfert din banii administraţi de NN Pensii sunt investiţi în acţiuni şi fonduri de acţiuni, iar restul în obligaţiuni şi alte instrumente financiare reglementate de cadrul legal. Acţiunile sunt în general menite să genereze câştiguri mai ridicate în perioade de creştere economică, dar pot fi supuse temporar la fluctuaţii, cum se întâmplă acum în contextul răspândirii coronavirusului. Obligaţiunile asigură stabilitate mai mare în perioade volatile.

Cu active de aproximativ 20 de miliarde de lei pe care le gestionează pentru aproape 2 milioane de români, NN Pensii este un investitor însemnat în economia României, ceea ce implică o corelaţie strânsă între evoluţia unităţii de fond şi principalele tendinţe macroeconomice şi din piaţa de capital.

De asemenea, compania precizează că administratorii Pilonului II investesc pe baza unor strategii orientate pe termen lung pentru a multiplica economiile pentru pensie ale oamenilor, chiar dacă uneori pot exista deprecieri temporare. În acelaşi timp, legislaţia specifică Pilonului II protejează economiile participanţilor. Românii au garanţia că, atunci când vor ieşi la pensie, vor primi cel puţin suma contribuţiilor istorice nete. Pentru a putea oferi o astfel de garanţie, administratorii constituie provizioane şi contribuie cu sume importante către Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private, ambele aducând o siguranţă suplimentară pentru economiile de pensie ale românilor.

Modul de funcţionare a Pilonului II asigură transparenţă, astfel încât viitorii pensionari pot şti în orice moment ce se întâmplă cu banii lor. Cei ale căror economii sunt administrate de NN Pensii pot vedea situaţia contului personal în timp real în aplicaţia NN Direct, accesibilă oricând pe orice dispozitiv. Aplicaţia mobilă este gratuită şi poate fi descărcată pe orice tip de telefon din Google Play sau App Store, precizează compania.

În acelaşi timp, NN Pensii menţionează că a informat mereu şi va continua să informeze participanţii despre banii lor. În fiecare lună, cei care ne-au pus la dispoziţie o adresă de e-mail primesc o informare electronică despre cea mai recentă contribuţie, despre valoarea unităţii de fond şi numărul de unităţi de fond din cont, precum şi despre valoarea la zi a contului. Conform prevederilor legale, de două ori pe an, asemenea tuturor administratorilor, NN Pensii publică structura detaliată a portofoliului de investiţii, iar o dată pe an trimite o scrisoare către toţi participanţii despre evoluţia contului lor în anul anterior.

În plus, Autoritatea de Supraveghere Financiară, care reglementează piaţa pensiilor private obligatorii, oferă în orice moment informaţii actualizate, clare şi complete despre evoluţia Pilonului II şi supraveghează activitatea administratorilor pentru a se asigura că interesele participanţilor sunt protejate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108