REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.8° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Vameşul şpăgar „turnat” de afaceristul Karam, luat pe sus de poliţişti

Vameşul şpăgar „turnat” de afaceristul Karam, luat pe sus de poliţişti

Replica API 14 noiembrie 2014 | 01:46 246

Condamnare definitivă

Condamnare definitivă

George Karam

Nelu Vaentin Sandu, cercetat de către procurorii DNA pentru infracţiuni de corupţie, respectiv luare de mită, a primit decizia finală. Pe 4 noiembrie anul curent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României i-a respins recursul, rămânând definitivă decizia Curţii de Apel Constanţa, din ianuarie 2014, când vameşul a primit 4 ani de închisoare. În plus, George Karam, patronul restaurantului Beirut, a primit suma de 1.000 de dolari. În dosarul de faţă, acesta a fost în calitate de denunţător.

Prima condamnare a fost dată de Tribunalul Constanţa, fiind vorba de 6 ani de închisoare, însă, în urma apelulului, Curtea a scăzut-o la 4 ani, acum rămânând definitivă prin decizia ICCJ. Prin urmare, la data de 12 noiembrie, poliţiştii l-au „săltat” introducându-l în Penitenciarul Poarta Albă. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, a rezultat că, în perioada 20 - 23 martie 2012, inculpatul Sandu Nelu Valentin a primit, prin intermediari, de la reprezentantul legal al unei societăţi comerciale cu activitate de import - export, suma de 700 de USD pentru ca, în calitatea sa de lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, să deruleze cu celeritate formalităţile vamale necesare activităţii firmei denunţătorului, respectiv George Karam. De asemenea, în mod similar, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul Sandu Nelu Valentin a primit de la denunţător, tot prin intermediari, suma de 700 de USD în scopul menţionat mai sus, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. „Obligă inculpatul Sandu Nelu Valentin să restituie denunţătorului Karam George suma de 700 dolari SUA. (…) obligă inculpata Rotariu Daniela să restituie denunţătorului Karam George suma de 300 dolari SUA”, potrivit Curţii de Apel Constanţa. Totodată, măsurile asigurătorii puse pe bunurile inculpatului au fost revocate, tot prin soluţia dată de Curtea de Apel Contanţa, în ianuarie anul curent.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369