REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.5° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Vânzările cu amănuntul au crescut puternic în România, care a fost lider în UE în luna august

Vânzările cu amănuntul au crescut puternic în România, care a fost lider în UE în luna august

Replica API 6 octombrie 2017 | 00:00 340

Volumul comerțului cu amănuntul în România a crescut cu 15,8% în august 2017, comparativ cu aceeași lună a anului 2016, acesta fiind cel mai mare ritm de creștere anuală înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.

În zona euro, comerțul cu amănuntul a crescut cu 1,2% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 2%. Comerțul cu amănuntul în UE a fost influențat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 3,3%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi și țigări s-au majorat cu 1,2%, iar vânzările de combustibili au crescut cu 0,8 %.

Și în luna august 2017, comparativ cu luna iulie 2017, România a înregistrat cea mai mare creștere a comerțului cu amănuntul din UE, cu un avans de 2,3%. Aceasta în condițiile în care, de la o lună la alta, comerțul cu amănuntul a crescut cu 0,5% în zona euro și rămas stabil în UE 28.

În cazul României, Institutul Național de Statistică (INS) a informat anterior că în luna august 2017 față de august 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), ca serie brută, a crescut cu 15,9% ca urmare a rezultatelor consemnate la vânzările de produse nealimentare (+18,5%), în comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+18,4%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+10,9%). Ca serie ajustată, majorarea a fost de 12,6%, iar segmentele care au contribuit la acest rezultat au fost: vânzările de produse nealimentare și comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+17,8% fiecare) și vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+7%).

Conform INS, la nivel comparativ august 2017 față de iulie 2017 volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), a crescut atât ca serie brută — cu 7,4%, cât și ca serie ajustată — cu 2,3%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218