REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Vânzările Dacia au crescut anul trecut în toată lumea

Vânzările Dacia au crescut anul trecut în toată lumea

Replica API 17 ianuarie 2022 | 00:00 560

Constructorul auto Dacia a vândut, anul trecut 537.095 de mașini, în creştere cu 3,1% faţă de 2020. În Europa, Dacia a atins o cotă de piaţă de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienţii particulari, devenind în premieră a treia cea mai vândută marcă în rândurile acestei categorii de public, se arată într-un comunicat al companiei.

Dacia este marca cea mai vândută către clienţii particulari în Franţa şi se situează în Top 5 în alte nouă ţări europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Polonia, Cehia, Ungaria şi Croaţia), în timp ce în Germania se află în Top 10. De asemenea, Dacia este lider de piaţă în Maroc, performanţa fiind susţinută de succesul modelelor Sandero şi Duster, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Din totalul unităţilor comercializate în 2021, Dacia Sandero a înregistrat un volum de 226.805 exemplare, din care aproape 90% au fost reprezentate de cea de-a treia generaţie a modelului. În 2021, pentru al cincilea an consecutiv, Sandero a fost cel mai vândut model din Europa către clienţii persoane fizice, iar în unele ţări a fost chiar cel mai vândut model către toate categoriile de clienţi. În aceste condiţii, modelul s-a situat, la sfârşitul anului trecut, pe locul secund în clasamentul celor mai vândute modele din Europa.

Totodată, o tendinţă similară a fost consemnată pentru Dacia Duster, care este, din 2018, cel mai vândut SUV din Europa către clienţii particulari. Cu 186.001 unităţi comercializate în 2021 pe toate pieţele, Duster a depăşit două milioane de exemplare vândute de la lansarea sa, în 2010.

Debut promițător pentru modelul Spring

Pe segmentul „verde”, modelul Dacia Spring, lansat în primăvara anului trecut, a fost comercializat în 27.876 unităţi şi a înregistrat peste 46.000 de comenzi, la finele anului 2021. Reprezentanţii companiei precizează că 80% dintre cei care au achiziţionat un vehicul Spring nu erau anterior clienţi ai mărcii Dacia.

În România, Dacia a vândut 38.120 de vehicule în 2021, dintre care Logan - cu 13.482 de unităţi, Duster (9.045), Sandero (8.227) şi Spring (3.068).

În ceea ce priveşte perspectivele pentru acest an, Jogger se va alătura modelelor din gama Dacia, un nou vehicul de familie cu până la 7 locuri, conceput pentru a răspunde nevoilor de confort, de spaţiu şi de modularitate ale unei categorii largi de clienţi, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Spring....ma-sa-i cwurva si taica-sau poponar !
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614