REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 65%, în T1. Ponderea în total piaţă a ajuns la 12,2%

Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 65%, în T1. Ponderea în total piaţă a ajuns la 12,2%

Replica API 20 aprilie 2021 | 00:00 1000

Aproape 2.500 de autoturisme noi electrice şi hibride au fost comercializate în România, în primele trei luni ale anului în curs, în creştere cu 65% faţă de acelaşi interval din 2020, relevă datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), scrie Agerpres.

Analiza de piaţă arată că ponderea autoturismelor electrice şi full hibride noi în totalul pieţei auto locale a ajuns la 12,2%, perioada în ianuarie - martie 2021, de la 5,5%, în primul trimestru al anului trecut.

Raportat la datele înregistrate la sfârşitul lunii martie 2020, în primele trei luni ale acestui an cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibrid, respectiv 1.722 de unităţi, în creştere cu 58,6%.

De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid au crescut cu 132,3%, la 360 de unităţi, în timp ce modelele full electrice au consemnat o majorare de 52,2%, până la 414 de exemplare.

Statistica APIA relevă faptul că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice, conduce Volkswagen - cu 123 de unităţi, urmată de Peugeot, cu 47 de exemplare, BMW (40), Renault (34), Hyundai (27), Mini (24), Nissan (20), Mazda (18), Opel (14) şi Skoda (13).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România au fost comercializate de: Toyota - cu 1.422 de unităţi, Hyundai (178), Ford (44), Lexus (36), Honda (15), Renault (14), Subaru (9), Kia şi Suzuki (câte două exemplare).

Potrivit sursei citate, în topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, în primul trimestru din 2021, Volvo era pe prima poziţie, cu 73 de unităţi comercializate, iar pe locurile următoare: Mercedes Benz (70), BMW (59), Renault (47), Mitsubishi (23), Ford (22), Porsche (13), Skoda (8), Mini şi Volkswagen (câte şapte unităţi).

Statistica APIA arată că, la nivelul lunii martie a acestui an, au fost comercializate 827 de maşini ecologice noi, în creştere cu 0,60% comparativ cu februarie 2021, în timp ce ponderea acestui tip de autovehicule în total piaţă a scăzut la 10,7%, de la 12,1%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218