REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Varianta mituitorului

Varianta mituitorului

Replica API 26 noiembrie 2010 | 00:00 307

"Mituitor" Cătălin Chelu ori are un tupeu fantastic, ori jumătate, măcar jumătate din ce spune este adevărat, şi-atunci tot cerul ar trebui să se prăvălească peste chestorul Dan Fătuloiu, care poate... poate a păşit greşit atunci când a forţat demonstraţia de corupţie a afaceristului. Nici nu ştii ce să mai crezi, e şocant cum s-a apărat Chelu: "Fătuloiu se tânguia, ca o femeie, să îi dau bani". Urâtă întorsătură a luat povestea autodenunţului, care ar fi trebuit, teoretic, să îl înfăţişeze pe Fătuloiu pe un cal alb, ca un luptător împotriva corupţiei. Lucrurile arată acum destul de ciudat, mai ales că avocatul lui Chelu a demonstrat că are speach şi că poate convinge măcar două-trei persoane că bietul lui client a fost provocat şi "şantajat" de chestor de a ajuns în situaţia de a da fuguţa la Bucureşti cu punga de bani. A urmat însă flagrantul, de care încep mulţi să se îndoiască, ba chiar există întrebarea: el a venit pentru că la un moment dat, acum câteva luni, cineva s-a "prins" că Fătuloiu nu e în regulă şi i-a sugerat să se dea singur de gol pentru a nu fi săltat şi el la fel de urât precum Chelu? Uite aşa se judecă acum povestea unui afacerist care s-ar fi dus să mituiască un chestor, dar chestorul a anunţat autorităţile. Aproape că se scapă din vedere şi faptul că afaceristul are alte zeci de dosare, prin interpuşi, în care este acuzat de diverse, ca de exemplu falimentarea unei societăţi. Cum să ai atenţia distribuitivă, când o declaraţie ca cea citată mai sus parcă te izbeşte? Ţi se schimbă părerea de la o declaraţie la alta... cât valorează declaraţiile alea? Că sunt sau nu măcar jumătate de adevăr, Fătuloiu şi-a ratat ocazia de a mai apărea public să povestească despre asasinate la comandă. Ba nu, ar fi trebuit să spună stric despre "mituitor". Şi-a irosit energia, a dat "ghinionul" peste el să fie demis, a fost victima dorinţei sale de a avea puterea în mână, doar el, cerând demisia altora, iar acum rămâne să îl auzim doar pe Chelu. Aşteptăm varianta Fătuloiu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369