rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Vârstnic, BĂTUT de trei indivizi supăraţi că nu pot sustrage ţigări şi băutură

Clipe de coşmar pentru un vârstnic din Constanţa, după ce trei indivizi au intrat în curtea lui şi l-au luat la bătaie. Agresorii aveau nevoie de ţigări şi băutură şi, întrucât partea vătămată avea un beci bine aprovizionat, s-au gândit să le obţină altfel decât cu bani.

Trei bărbați au pătruns în domiciliul unui vârstnic, pe care l-au lovit cu un obiect contondent, după care au fugit. Au pătruns în curtea persoanei vătămate, în scopul de a sustrage bunuri și/sau sume de bani și i-au aplicat lovituri la nivelul capului, cauzând un traumatism cranio-cerebral care a necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale. Confom rechizitoriului administrat, Călin Constantin Chiriță, Daniel Chiriță și Ștefan Andrei Ignat s-au întâlnit în locuința unui prieten, unde au consumat băuturi alcoolice (vin și țuică). Inculpații au rămas acolo aproximativ 30 minute și , întrucât nu mai aveau țigări, băuturi alcoolice și nici sume de bani cu care să le poată achiziționa, inculpații au convenit să le procure prin furt.

În acest scop, cei trei s-au oprit și au pătruns în curtea unei locuințe unde în mod obișnuit este depozitată marfă, inclusiv băuturi alcoolice pentru magazinul mixt al proprietarului. Inculpații au forțat ușa de acces a magazinului, dar când au observat camera de supraveghere, s-au speriat și au părăsit curtea respectivă, fugind prin grădină. După această tentative nereușită, cei trei au hotărât să pătrundă în curtea victimei, unul dintre inculpați arătând că „ …eu cunoșteam configurația curții acestuia, cunoșteam că locuiește singur, că este în vârstă de aproximativ 80 de ani și că are un câine fricos”. Inculpații au pătruns pe o poartă neasigurată în curtea persoanei vătămate și s-au deplasat către beciul din curte dar au constatat că acesta era asigurat cu un lacăt mare apreciind că „ dacă îl loveam ca să îl spargem produceam zgomote care ar fi dus la prinderea și identificarea noastră”.

Agresorii au negat acuzaţiile

În continuare, inculpații au bătut în geamul încăperii în care dormea persoana pentru a-l determina să iasă afară. De asemenea, inculpații au spart două becuri care funcționau și care erau amplasate după cum urmează: unul la intrare în locuință și altul pe un colț al locuinței și care lumina restul curții.

Persoana vătămată a ieșit din locuință și s-a deplasat în curte, dar a revenit în locuință. După scurt timp, auzind din nou bătăi în geam, persoana vătămată a ieșit din locuință și a observat „ trei siluete de bărbați umblând să sară gardul curții spre stradă. Eu, ca să-i sperii pe cei ce băteau în geam și mă deranjau am strigat din nou „Hoții”. Alarmat de alte bătăi repetate în geam, persoana vătămată a ieșit încă o dată din locuință și, cu o lanternă în mână, s-a deplasat către poarta principală de acces în curte, dar în această împrejurare a fost lovit de trei ori cu un par în zona capului. Persoana vătămată nu a apucat să vadă bine persoana/persoanele care l-au lovit și sub intensitatea loviturilor s-a prăbușit pe sol. Din această poziție a început să strige „hoții ” și „ ajutor ”. Inculpații nu au recunoscut fapta comisă.

Instanța a decis condamnarea lui Călin Constantin Chiriță și a lui Daniel Chiriță la 3 ani de închisoare cu executare pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată. Inculpatul, Ștefan Andrei Ignat, a fost condamnat, pentru aceeași infracțiune, la 2 ani jumătate de închisoare cu executare.

Virgil STOIAN

luni, 30 martie 20202855
Comentarii

01Iulian(1 apr 13:50)
Ii elibereaZa iulia barac judecatoarea. Ei ii place infractorii.
01Gica(30 mar 11:06)
De ce asa putin astia merutau 20de ani
01Escu(30 mar 11:05)
In vreme de criza cum este si situatia de urgenta se da maxim de pedeapsa in minim de timp,nu se mai pierde timpul prin tribunale cu contestatii si rejudecari pentru penali cand in tara se moare pe capete.
07FIREA(30 mar 08:25)
Pentru ce-i tinem pe acesti nemernici liberi si printre noi ?
37marga(30 mar 07:52)
fapta s a petrecut in urma cu cel putin un an in localitatea Baltagesti. Propietarul nu are magazin este gospodar si are provizii si o pensie militara .Macar aratati situatia reala hotii sunt niste ratati
18Vai de noi(30 mar 07:07)
Sa speram ca reintoarcerea unora din diaspora sa nu creasca infractionalitatea!
mai mult...Replica
26 mai 15:55ReplicaAccident rutier TERIBIL: Mașină STRĂPUNSĂ de PARAPET! VIDEO

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați marți, 26 mai, să intervină la un accident rutier la ferma din...569

26 mai 14:36ReplicaMașina indivizilor care au ARUNCAT în AER un BANCOMAT, PESCUITĂ din lacul TAȘAUL! VIDEO1907
26 mai 00:00ReplicaElan Schwartzenberg a pierdut procesul cu Cozmin Gușă1278
26 mai 00:00ReplicaPolițiști ACUZAȚI de ABUZ în SERVICIU în dosarul în care victimă este afaceristul Vințeanu!

Dosarul în care administratorul firmei care ridica mașini pe timpul lui Radu Mazăre a fost condamnat la plata unei...2170

26 mai 11:47ReplicaOperatorii de plaje au lăsat 7 metri între umbrele!1624
26 mai 09:52ReplicaCe zice Inspectoratul Școlar despre elevii depistaţi cu o temperatură ridicată846
26 mai 00:00ReplicaAtenție! Poliția a început să dea amenzi celor care nu poartă măști

După câteva zile în care oamenii legii au preferat să prevină cetățenii, în loc să-i amendeze, polițiștii au...2860

26 mai 23:55ReplicaA fost prins individul care conducea 'în comă alcoolică'!974
26 mai 00:00ReplicaMuncitori români în Spania, neplătiți și amenințați cu evacuarea1218
26 mai 00:00ReplicaFregata Regele Ferdinand, recondiționată în Șantierul Naval Constanța

Fregata „Regele Ferdinand”, una dintre cele mai importante nave militare a Forțelor Navale Române, a fost...1012

26 mai 00:33ReplicaÎn seara aceasta are loc Învierea, partea a II-a1709
26 mai 00:00ReplicaPrimăria Pantelimon are bani să arunce pe mărunțișuri525
Vremea
16.8°16.2° - 16.8° marţi, 26 mai 2020
ConstanțaUmiditate: 61%
Vânt: 2.63 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 mai 00:00SportGlasgow Rangers şi Genk, foarte aproape de concretizarea transferului lui Ianis Hagi

...307

26 mai 00:00SportEchipa Israel SN va relua competiţiile la Turul Sibiului

Echipa de ciclism Israel SN va relua competiţiile odată cu Turul Sibiu, începând cu 2 iulie, înainte de a reveni...245

26 mai 00:00SportJoao Felix, atacantul echipei Atletico Madrid, s-a accidentat la antrenament şi va fi indisponibil o perioadă

Atacantul echipei Atletico Madrid, portughezul Joao Felix, s-a accidentat la antrenamentul de luni şi va fi...254

26 mai 00:00SportSezon abandonat pentru Euroliga şi EuroCup

Comitetul executiv al Euroleague Commercial Assets, format din 11 cluburi acţionare, a decis să anuleze actualul sezon...252

Local
26 mai 21:42LocalȘoferii seniori au luat-o razna: femei și bărbați, mangă la volan!

Polițiști din cadrul Poliția orașului Hârșova, la data de 24 mai a.c., în jurul orei 23.00, au identificat un...1206

26 mai 21:41LocalCondamnat pentru că a condus fără permis

Polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac, la data de 23 mai a.c., au depistat un bărbat, de 48 de ani, pe...567

26 mai 21:40LocalAccident cu victimă în municipiul Constanța

1219

26 mai 00:00LocalNici măcar 1% din comunele din România nu au servicii publice de asistenţă socială

Sub 1% din comunele României au servicii publice de asistență socială și sub 10% din comune nu au un asistent...292

26 mai 00:00LocalLaboratorul Hiperbar al Centrului de Scafandri va fi modernizat

Centrul de Scafandri a început luni, 25 mai, o nouă filă a scafandreriei românești. Laboratorul Hiperbar, din...353

26 mai 21:43LocalS-a aprobat calendarul admiterii la liceu pentru anul şcolar 2020-2021

Ministerul Educaţiei a anunţat, luni, noul calendar privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în...544

26 mai 21:40LocalAccident rutier pe A2

În cursul dimineții, în jurul orei 10:00, în condițiile unui carosabil uscat, pe Autostrada A2, la km 94, pe sensul...691

26 mai 21:39LocalA fost aprobat noul calendar de organizare și desfășurare pentru Bacalaureat

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și...668

26 mai 21:38LocalCOVID-19: Noi decese anunțate. Unul înregistrat la Constanța

1083

Politică
26 mai 00:00PoliticăSimonis: Fac apel la PNL şi la Ludovic Orban să dea OUG pentru impozitarea pensiilor speciale

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat, luni, referitor la anunţul PNL privind depunerea unui proiect...329

26 mai 00:00PoliticăNicolae Ciucă: Parteneriatul Strategic cu SUA - pilon esenţial al securităţii României

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat că Parteneriatul Strategic cu SUA este un "pilon esenţial...265

26 mai 00:00PoliticăPirtea (PNL): 64% dintre mandatele din Educaţie, după Revoluţie, au fost de la PSD

227

Interviuri
13 mai 00:12InterviuriVIDEO! Babu este un laș dacă a avut curajul să lovească o femeie!

Maria Obreja, comisar în cadrul Protecției Consumatorului (CJPC), care-l acuză pe viceprimarul Dumitru Babu că a...4932

8 mai 23:16InterviuriCabinetele stomatologice sunt obligate să mărească prețurile după 15 mai VIDEO

După două luni în care au fost închise din cauza epidemiei și a stării de urgență, cabinetele stomatologice se...7002

13 apr 15:21InterviuriINTERVIU. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța: Ne aşteptăm la un aflux mare de pacienţi

6580

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

Elevii constănțeni sunt nerăbdători să revină la școală. Dacă la începutul Stării de Urgență aceștia au...2978

13 apr 10:16InterviuriMicrorezervaţia de la DELFINARIU, în PERICOL în cazul unei contaminări în masă

În contextul pandemiei de coronavirus, și în Constanța, la fel ca în toată țara, au fost închise toate...2588

11 apr 00:00InterviuriINTERVIU cu deputatul George Vișan, despre pandemia de coronavirus și conflictul dintre PSD și PNL

2265

Monden
26 mai 21:01MondenToni Braxton, în bikini, la 52 de ani

Interpreta hitului Un-Break my heart a împărtăşit fanilor o poză în care apare în lenjerie intimă. Artista şi-a...527

26 mai 00:00MondenBen Affleck, fotografiat alături de copiii lui şi de noua sa iubită, Ana de Armas

Fosta soţie a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, pare să-şi fi dat acordul faţă de relaţia actorului cu noua lui...324

26 mai 00:00MondenBrian May a dezvăluit că s-a aflat „la un pas de moarte“ după ce a suferit un infarct

232

26 mai 00:00MondenElon Musk, obligat să schimbe prenumele fiului său şi al cântăreţei Grimes

Magnatul sud-african Elon Musk şi actuala lui parteneră de viaţă, cântăreaţa Grimes, şi-au surprins fanii atunci...332

26 mai 00:00MondenAnna Calissoni Bulgari, una dintre moştenitoarele mărcii de lux italiene Bvlgari, a murit la vârsta de 93 de ani

Anna Calissoni Bulgari, una dintre moştenitoarele dinastiei italiene de bunuri de lux Bvlgari, a murit la vârsta de 93...335

26 mai 00:00MondenGuy Laliberté intenţionează să cumpere Cirque du Soleil, compania pe care a fondat-o

224

Mapamond
26 mai 00:00MapamondMai multe persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19 după ce au mers la un restaurant în Germania

Oficiali din domeniul sănătăţii din nord-vestul Germaniei continuă să investigheze un focar de coronavirus...248

26 mai 18:44MapamondFranţa: Autorităţile doresc ca cetăţenii să îşi petreacă anul acesta vacanţa de vară în țară

Guvernul francez nu doreşte ca cetăţenii săi să călătorească în străinătate în această vară şi recomandă...231

26 mai 00:00MapamondCoronavirus: 653 de noi decese în Brazilia, al doilea focar de infectare la nivel global

213

26 mai 00:00MapamondCoronavirus: Italia va realiza 150.000 de teste serologice

Italia a început de luni să efectueze 150.000 de teste serologice, care detectează dacă organismele persoanelor...217

26 mai 00:00MapamondCoronavirus: Situaţia cazurilor de COVID-19 în ţările vecine României

Numărul noilor cazuri confirmate de COVID-19 în ultimele 24 de ore este în scădere în majoritatea ţărilor vecine...231

26 mai 00:00MapamondCoronavirus: Reţeaua de metrou din Kiev, redeschisă după zece săptămâni

Capitala Ucrainei, Kiev, şi-a redeschis luni reţeaua de metrou, la zece săptămâni după ce fusese închisă pentru...225

Sănătate
26 mai 00:00SănătateExcesul de sare scade imunitatea organismului împotriva unei bacterii din rinichi

Un studiu recent pune în lumină legătura dintre consumul prea mare de sare și alterarea funcției antibacteriene a...233

26 mai 00:00SănătateCoacăzele negre sau roșii, benefice în caz de surmenaj sau anemie

Acrișoare și răcoritoare, coacăzele sunt fructele perfecte pentru vară. Fie că le preferi pe cele roșii sau pe...227

26 mai 00:00SănătateCe sunt macro și micronutrienții?

210

26 mai 00:00SănătateTemperaturile de vară nu vor încetini răspândirea noului coronavirus

Mulți oameni sperau că sosirea verii va încetini răspândirea coronavirusului, dar cercetătorii canadieni spun că...225

26 mai 18:09SănătateAlergia la vin: care sunt alergenii din vin și cum îi putem depista

Vinul este o băutură alcoolică foarte populară, care poate aduce beneficii organismului, datorită aportului mare de...255

26 mai 18:03SănătateAlimente despre care nu știai că pot să conțină gluten

Cei mai mulți dintre noi credem că doar pâinea, pastele și prăjiturile conțin gluten. Dacă suferi de boală...246

26 mai 00:00SănătateTotul despre amiotrofia spinală: cauze, simptome și tratament

Amiotrofiile spinale reprezintă un grup de boli degenerative transmise genetic care atacă neuronii din măduva...211

26 mai 00:00SănătateADN-ul influențează capacitatea de eliminare a amintirilor înfricoșătoare

Capacitatea de a elimina amintirile înfricoșătoare se bazează pe flexibilitatea ADN-ului fiecărei persoane,...219

26 mai 00:30SănătateDirectoarea institutului din Wuhan acuzat că a fabricat coronavirusul rupe tăcerea

613

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT