REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Vărul primarului Telehoi, stors de bani de RADET: 4.700 lei pentru 4 luni de căldură, fără apa caldă

Vărul primarului Telehoi, stors de bani de RADET: 4.700 lei pentru 4 luni de căldură, fără apa caldă

Replica API 11 aprilie 2012 | 00:00 101

Pensionar "ars" la buzunar!

Pensionar "ars" la buzunar!

Un constănţean pensionar se plânge de faptul că facturile emise de Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) îi mănâncă toate veniturile, însemnând atât pensia lui, cât şi a soţiei. El susţine că, într-adevăr, cunoaşte situaţia preţului gigacaloriei la Constanţa, dublat faţă de anii anteriori, însă sumele de bani de pe facturi sunt cu mult mai mari faţă de dublu. În speţă, Radu Vasile Telehoi (care este şi văr cu primarul comunei Cobadin, Cristian Telehoi), domiciliat în municipiul Constanţa, pe strada Dragoslavelor, într-un apartament de 4 camere, susţine că în intervalul noiembrie 2011 - februarie 2012, valoarea fiecărei facturi, numai pentru căldură, fără apă caldă, a fost de 12 -13 milioane lei vechi. Singura care a fost mai mică a fost pe luna decembrie, când a plătit 10 milioane. De precizat că sumele de bani au fost calculate în funcţie de suprafaţa apartamentului. "Pe 12 ianuarie şi pe 6 martie a.c. am sesizat RADET-ul să îmi explice de ce plătesc atât. Eu le-am prezentat situaţia şi am cerut să facă un calcul de faţă cu mine privind consumul de căldură pe apartament, vreau să justifice aceste sume pe care le-am plătit. Dar nu mi-au dat nici un răspuns până în prezent. De fapt, la sesizarea din ianuarie mi-au răspuns, mi s-a spus să merg la asociaţia de locatari ca să mă lămurească ei de ce plătesc atât. Dar ce treabă are asociaţia, dat fiind că eu nu plătesc la asociaţie, ci direct la RADET, în baza facturilor trimise de ei? Asociaţia nu are nici o treabă", ne-a declarat pensionarul. Tot el susţine că anii trecuţi plătea facturile la mai puţin de un sfert din valoarea celor din această iarnă. "Anii trecuţi plăteam în jur de 2 milioane pe lună pentru căldură. Acum am înţeles că s-a scumpit gigacaloria cu 50%. Dar pentru asta trebuia să plătesc dublu, în raport cu scumpirile, însemnând în jur de 4 milioane, nu 13 cât am plătit iarna asta. Păi, din noiembrie până în februarie am plătit circa 47 de milioane lei, fără apă caldă. Cum îmi pot ei justifica aceste valori?", a mai precizat Radu Vasile Telehoi. De precizat că pensia pe care o primeşte este numai de 720 lei pe lună. Acesta şi-a anunţat intenţia de a chema în judecată RADET-ul, dacă nu i se va răspunde la solicitări sau dacă sumele de bani achitate nu pot fi justificate de reprezentanţii Regiei.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108