REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Vasile Astărăstoaie: "Pacientul este deasupra intereselor politice"

Vasile Astărăstoaie: "Pacientul este deasupra intereselor politice"

Replica API 2 iunie 2011 | 00:00 154

Preşedintele Colegiului Medicilor,

Preşedintele Colegiului Medicilor,

Deşi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vrea să bage pumnul în gura medicilor şi să le impună criterii drastice pe baza cărora pacienţii ar putea beneficia de un pat în spital, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoaie, spune că noul contract cadru, dacă nu va fi modificat, va genera conflicte între medici, pacienţi şi managerii unităţilor de tratament. Conform noului contract cadru, bolnavii ar urma să fie internaţi doar dacă îşi pierd subit cunoştinţa, vederea sau auzul, dacă au pulsul şi tensiunea anormale, febră persistentă câteva zile, de peste 38 de grade Celsius, hemoragie continuă şi deshidratare severă. De asemenea, vor putea fi internate persoanele care au suferit răni cauzate de traume majore precum fractură a oaselor membrului pelvin, paralizie a piciorului sau braţului, fractură a coloanei vertebrale în zona cervicală, dar nu şi cele care au răni izolate ale mâinilor sau picioarelor.

Reporter: Credeţi că actualele criterii de internare a pacienţilor impuse de Casa Naţională de Sănătate pot fi aplicate de către Ministerul Sănătăţii?

Vasile Astărăstoaie: Noul contract cadru este făcut la repezeală şi este foarte confuz. Dacă ţinem cont de criteriile redactate în noul contract cadru după care pot fi considerate anumite cazuri urgente atunci pot să spun că acestea nu acoperă toate cazurile de urgenţă. Conform noilor criterii, o gravidă cu eclamsie nu poate fi declarată urgenţă deşi toate tratatele susţin acest lucru. Cum poţi să tratezi un bolnav cu fractură lombară, dacă numai pacienţii cu fractură cervicală constituie urgenţă? Ar putea să spună cei de la Casa de Sănătate că acest pacient poate fi încadrat în criteriul 13 numai dacă necesită anestezie generală, dar poţi să pui un consert, la o fractură, fără să-i faci o anestezie.

Rep.: Noul contract cadru acoperă toate situaţiile de urgenţă?

V.A.: Noul contract nu acoperă toate situaţiile de urgenţă, cât despre internările prin spitalizare continuă este inaceptabil.

Rep.: Din punct de vedere al finanţării, spitalele vor avea de suferit dacă medicii vor respecta noile criterii impuse de Casă?

V.A.: Hemoclazia nu este considerată urgenţă deşi când scuipi sânge este un caz clar de urgenţă pentru că pacientul poate să aibă o patologie diversă până când stabileşti cauzalitatea. Pacienţii vor putea fi internaţi, dar nu vor putea fi declaraţi urgenţe, iar spitalul din punct de vedere al finanţării va pierde considerabil. Se va crea un conflict între unitatea de tratament şi Casa de Asigurări, între managerii spitalelor şi medici care vor continua să interneze pacienţii pentru a nu intra sub incidenţa codului deontologic al Colegiului Medicilor care îi va sancţiona cu ridicarea liberei practice dacă vor pune viaţa pacienţilor în pericol, cât şi între pacienţi şi unitatea medicală pentru că în momentul în care Casa de Asigurări nu va deconta serviciile medicale aceasta le va imputa bolnavilor.

Rep,: Credeţi că noile criterii pe baza cărora pacienţii pot beneficia de un pat în spital vor putea intra în vigoare?

V.A.: Nu cred, pentru că Ministerul Sănătăţii nu agrează aceste criterii care ar trebui impuse prin Hotărâre de Guvern, la propunerea ministerului. Dacă Ministerul Sănătăţii nu agrează aceste criterii, atunci vorbim de un subiect fără obiect pentru că cei de la Casă nu treabuia să lanseze pe piaţă aceste condiţii fără consultarea ministerului. Nu s-a făcut altceva decât să se creeze o stare de nesiguranţă atât între medici, cât şi între pacienţi pentru că de la 1 iunie nu ştim cum vom fi finanţaţi, nu ştim pe cine vom interna şi nu ştim ce vom face dacă vom interna pacienţi.

Rep.: Dacă un pacient aflat în stare gravă, cu febră de peste 38 de grade Celsius, se adresează după data de 1 iunie unei unităţi sanitare din România, el va fi internat în condiţiile în care medicii sunt dezorientaţi şi nu ştiu ce au de făcut?

V.A.: Sigur va fi internat, pentru că nici un medic nu va lăsa un asemenea pacient să plece acasă chiar dacă vor primi asemenea dispoziţii inclusiv de la ONU. Sunt convins că nici un medic din România nu va lăsa un pacient aflat în stare gravă fără asistenţă medicală. Discuţiile vor apărea după ce acel caz va fi rezolvat. Cred că orice medic îşi poate justifica internarea şi dacă se va găsi cineva să-i impute cheltuielile legate de tratamentul pacientului, există instanţe de judectă, există Curtea Constituţională. În acest moment, în absenţa unui act normativ, în pofida eforturilor medicilor care vor acorda asistenţă medicală fără plată în continuare indiferent de locul de muncă, pacienţii sunt cei dezavantajaţi, întrucât nu vor putea benficia de statutul de asigurat. Atragem atenţia că în controalele Curţii de Conturi, în absenţa unui document legal, dacă se eliberează facilităţile prevăzute pentru un asigurat, acestea pot fi imputabile unităţii sanitare sau medicului. Este de datoria autorităţilor să ia măsuri cât mai rapide de intrare în legalitate. Pacienţii trebuie să ia atitudine, pentru că ei sunt cei care plătesc şi să le solicite celor care le gestionează banii, dar care nu sunt proprietarii banilor, cu privire la aceste criterii drastice, dar în acelaşi timp trebuie să aibă încredere în medici că nu vor fi trimişi acasă dacă necesită internare.

Rep.: În cât timp credeţi că se va aplana conflictul dintre Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări referitor la criteriile de internare?

V.A.: Este evident că Ministerul Sănătăţii nu este de acord cu aceste criterii, că va trebui să stabilim, împreună cu cei de la Casă, ce înseamnă urgenţa pe criterii profesioniste şi nu pe criterii financiare, dar nu pot să dau un termen. Din nefericire, suntem nevoiţi să ne familiarizăm cu oameni din anumite instituţii care decid soarta noastră fără expertiză în domeniu şi iau decizii pe picior de repezeală, fără să se gândească şi la consecinţe. Corpul medical duce un război care în timp îl uzează, dar în acelaşi timp încercăm să păstrăm mesajele profesiei medicale potrivit cărora pacientul este deasupra intereselor politice, ale Guvernului, ale FMI-ului sau ale diferitelor ONG-uri.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614