REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Vasile Delicoti a câştigat, definitiv şi irevocabil, procesul cu Prefectura

Vasile Delicoti a câştigat, definitiv şi irevocabil, procesul cu Prefectura

Replica API 23 septembrie 2014 | 01:10 408

Vasile Delicoti

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a câştigat, definitiv şi irevocabil, procesul pe care l-a deschis împotriva reprezentantului Guvernului în teritoriu, după ce anul trecut, în mai, prefectul de atunci, Eugen Bola, a semnat ordinul de revocare din funcţie, în urma raportului ANI (Agenţia Naţională de Integritate), care l-a găsit în stare de incompatibilitate. Delicoti a cerut judecătorilor suspendarea şi anularea ordinului actului administrativ. În februarie, a.c., Tribunalul Constanţa i-a dat câştig de cauză, însă Prefectura a efectuat recurs, la Curtea de Apel. Luni, 22 septembrie, doi dintre judecătorii completului de judecată al instanţei superioare au respins recursul ca nefondat, iar cel de-al treilea, Claudiu Râpeanu, a admis recursul Prefecturii, casând în tot sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea ca nefondată. Evident, s-a luat în calcul opinia majoritară. Decizia Curţii de Apel Constanţa nu mai poate fi atacată. Ce spune edilul despre decizia instanţei?

„M-am aşteptat să se respecte legea. În primul rând, n-am săvârşit nici o faptă prin prezenţa mea acolo (în AGA RAJA – n.r.), nici eu, nici colegii mei. Am fost să reprezint o calitate, şi nu cred că sancţiunea asta ar fi trebuit s-o primesc. Iar, în al doilea rând, prefectul nu respectase cadrul legal. Decizia instanţei înseamnă că suntem pe drumul cel bun”, a declarat, pentru „Replica”, Vasile Delicoti. „E îmbucurător pentru mine că s-a respectat legea şi a fost anulat actul făcut cu încălcarea legii. Sper ca pe viitor colegii mei să nu aibă de suferit aşa cum am avut eu şi comunitatea mea, şi să-şi termine mandatul, pentru că n-au încălcat vreo lege penală sau civilă. E absurd să-i iei dreptul de exercitarea unui mandat obţinut legal”, a conchis alesul local.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369