REPLICA ONLINE CONSTANTA

-2.6° Constanța Sâm., 14 Dec. 2024
Anul XX Nr. 6943
-2.6° Constanța Sâmbătă, 14 Decembrie 2024 Anul XX Nr. 6943
 

Vasile Zelca, președintele SNPPC: Dacă strada nu va fi ocupată de polițiști, va fi ocupată de infractori

Vasile Zelca, președintele SNPPC: Dacă strada nu va fi ocupată de polițiști, va fi ocupată de infractori

Virgil STOIAN 23 septembrie 2023 | 00:00 1605

Polițiștii au ieșit din nou în stradă, joi, 22 septembrie. Între orele 11-12 aceștia au pichetat sediul Ministerului Muncii, iar apoi au plecat în marș către sediul Guvernului. Cele trei solicitări principale ale acestora au fost: aplicarea, în integralitate, a Legii nr. 153/2017, în ceea ce privește angajații familiei ocupaționale AOPSN, față de care Guvernul are încă restanțe salariale, promise, dar neachitate; scoaterea prevederilor privind pensiile militare de stat din proiectele legislative inițiate în temeiul PNRR și stadiul proiectului noii legi a salarizării, care va intra în vigoare din ianuarie 2024. Reporterii Replica au vorbit cu Vasile Zelca, președintele SNPPC, atât despre protest cât și despre ce au realizat ieșind în stradă.

Vasile Zelca, presedintele SNPPC: Daca strada nu va fi ocupata de politisti, va fi ocupata de infractori
Potrivit declarațiilor reprezentanților SNPPC, la proteste au fost prezenți peste 400 de membri SNPPC, din mai multe județe și structuri polițienești și peste 100 de membrii SCMD, rezerviști care au venit la protest. Deși unii sunt sceptici, protestele dau roade! De la protestul de săptămâna trecută și până joi, 22 septembrie, Guvernul a eliminat din proiectul Legii măsurilor de austeritate încetarea plății orelor suplimentare și a orelor prestate sâmbătă, duminică și în zilele de sărbători legale.

Vasile Zelca, presedintele SNPPC: Daca strada nu va fi ocupata de politisti, va fi ocupata de infractori
Protestele de fapt au început marțea trecută, am avut protest la Ministerul Afacerilor Interne după care joi, 21 septembrie am fost la Ministerul Muncii, după care la Guvern, unde am atras atenția tuturor decidenților politici asupra faptul că această politică de austeritate, legile permisive, lipsa de protecție a polițistului în ceea ce privește ultrajul, dotarea precară sunt toate la un loc motive care duc la depopularea ministerelor, în special din MAI, adică Poliția Română unde avem  în undeva la 7.850 de polițiști care se pot pensiona oricând, pentru că îndeplinesc condițiile. Dacă acești oameni, supărați, obosiți, plictisiți de discursul politicianist alergător după voturi, pleacă mâine, Cătălin Predoiu poate aduce în locul lor 20.000 dacă îi găsește, nu va acoperi experiența celor 8.000 care ar putea pleca. Un polițist se formează în aproximativ 5-7 ani de zile, în care el stă acolo și învață tot ce trebuie. Dacă guvernanții nu se vor trezi, o să avem polițiști din Vietnam. Dacă strada nu va fi ocupată de polițiști, ea va fi ocupată de infractori.”, a declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC, pentru Replica de Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Adica mai Zelca tu vrei sa spui ca acum pe strazi nu se gasesc traficantzi de droguri,bishnitari,prostituate,hozi de buzunare,talhari,membri ai unor clanuri interlope sau ca shoferi nu incalca regulile de circulatie pentru ca politzisti sunt la datorie ?,hai lasa textele astea mai Vasile caci infractori sunt si acum pe strazi si sunt la lumina zilei nu doar noaptea cand intunericul le este aliat.
2
0
Zelca un oier care protejeaza infractori ca buzatu
3
1
Din pacate politistii au ajuns sa protejeze infractorii, mai alearga 2 babute si le amendeaza ca vand patrunjel. Probabil ca au mai ramas 2 - 3 politisti onesti care isi fac treaba si se zbat degeaba, o sa ii dati si pe aia afara ca va incurca tare.( la furat).
4
3
Tot aia e,politisti,infractori…La cei din urma mai gasesti intelegere,la primii nu prea
5
2
Preventie, stiti cuvantul....nu...nu il stiti. Voi interveniti dupa ce sunteti chemati, apelati. Voi domnilor politisti treb sa stati pe teren ca sa fiti vazuti.
2
2
Domnule Zelca, daca si politistii ar fi politisti ar fi bine, dar se pare ca sunt politisti tot doar cu oamenii de rand. Am sa va dau un exemplu chiar de aseara cand o masina de lux era parcata, nu stationata, la capatul intersectiei strazii Decebal cu Tomis, loc interzis pt parcare. A ajuns masina de politi a coborat dl asa zis politist pus pe fapte insa cand a iesit proprietarul masinii din cafeneau alaturata, se pre ca domnul politist nu a mai fost domnul politist si s-a suit cumintel in masina si a plecat fara sa aplice in nici un fel legea. Ma intreb care ar fi fost gomportamentul dumnealui daca ma aflam eu in situatia respectiva? Vedeti dle Zelca de ce nici politia nu mai e ce a fost?
7
1
Ce bine ar fi sa aducem politisti din Vietnam! Cu astia pe care ii avem, nu facem nimic! Ori ei ori infractorii in strada, tot aia este! Oricum sunt gasca!
8
7
Stai liniștit polițiștii din Cernavodă nu au nevoie de bani cât există ACVARIUL DE PROXENETI
9
3

REPLICA



LOTO

6/49
31209232810
5/49
2733257311
joker
231042453011