REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Vasilica Rusu, validat manager la Sanatoriul Techirghiol

Vasilica Rusu, validat manager la Sanatoriul Techirghiol

Replica API 14 decembrie 2010 | 00:00 505

Toanca, Badea si Matei ravnesc postul de director economic

Toanca, Badea si Matei ravnesc postul de director economic

Comisia de reexaminare a soluţionat, ieri, contestaţia pedelistei Indiran Logofătu, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea împotriva rezultatului obţinut la testul grilă din data de 8 decembrie a.c. Aceasta susţinea că grila de punctare nu a fost afişată pe site-ul unităţii de tratament şi al Direcţiei de Sănătate şi contesta participarea lui Vasilică Rusu la concursul organizat pentru funcţia de director al Sanatoriului Balnear de Recuperare şi Tratament Techirghiol, motivând că din informaţiile apărute în mass media acesta nu ar deţine documente justificative din care să rezulte că ar avea cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii superioare de lungă durată. Faţă de prima nemulţumire, legal, comisia nu a mai putut face nimic întrucât contestaţia sa nu a fost depusă în termen de 24 de ore de la primirea rezultatelor. Referitor la grilă, specialiştii susţin că aceasta a fost afişată, iar despre Vasilică Rusu reprezentanţii comisiei au declarat că întrunea toate condiţiile necesare pentru a participa la concurs. Aşa că membrii comisiei au decis să respingă contestaţia semnată de Indiran Logofătu. Tot ieri, reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol l-au validat în funcţia de manager pe Vasilică Rusu şi au stabilit calendarul de concurs şi bibliografia pentru funcţiile de director medical, director financiar-economic şi director de îngrijiri. Astfel, cei interesaţi de posturile în cauză se pot înscrie pentru susţinerea concursului după cum urmează: pentru funcţia de director economic examenul este programat pentru 17-19 ianuarie 2011, iar pentru postul de director medical şi director de îngrijiri, candidaţii sunt programati la examen în perioada 19-21 ianuarie 2011. Potrivit surselor noastre, trei persoane şi-au exprimat deja intenţia de a candida pentru funcţia de director de îngrijiri, Elena Ionescu, pentru funcţia de director medical, iar scaunul de director financiar contabil a stârnit interes pentru Janetta Toancă, fostă directoare contabilă a Direcţiei de Sănătate Publică, Camelia Carmen Matei, fostul director contabil al Direcţiei de Agricultură, cât şi pentru Mariana Badea, fosta directoare economică a Sanatoriului Techirghiol, demisă în urma controlului demarat de Direcţia de Sănătate Publică la solicitarea Ministerului Sănătăţii, în baza sesizării directorului unităţii de tratament, Vasilică Rusu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218