REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Veneția sub ape - Cele mai mari inundații din ultimii 150 de ani

Veneția sub ape - Cele mai mari inundații din ultimii 150 de ani

Replica API 17 noiembrie 2019 | 00:00 254

sursa foto: CNBC.com

Veneţia a fost inundată în proporţie de circa 70%, duminică, după o maree înaltă de 150 de centimetri, a anunţat primarul oraşului italian, Luigi Brugnaro, citat de DPA şi Reuters potrivit Agerpres.

Piaţa San Marco, aflată la cel mai mic nivel din Veneţia, a fost din nou inundată duminică, iar accesul turiştilor a fost restricţionat în timp ce oraşul-lagună, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost afectat pentru a treia oară în această săptămână de o "acqua alta".

Brugnaro a declarat că situaţia se află sub control şi a precizat că oamenii nu trebuie să se dea bătuţi. "Veneţienii cad în genunchi doar ca să se roage", a afirmat edilul.

În noaptea de marţi spre miercuri, Veneţia a înregistrat cea mai gravă maree înaltă din ultimii 53 de ani, de 1,87 metri, al doilea record istoric în urma celui de la 4 noiembrie 1966 (1,94 metri). Apa a invadat bisericile, magazinele, muzeele şi hotelurile acestei bijuterii din Patrimoniul Mondial, inundând-o în proporţie de 80%. O altă maree înaltă a inundat oraşul vineri.

Noul episod de inundaţii de duminică vine în contextul în care Italia a fost afectată în ultimele zile de furtuni, vânt puternic şi ninsori abundente, notează DPA. Circa 900 de persoane din Martello, localitate din regiunea nordică a Italiei, au rămas izolate în urma unei avalanşe. În urma acestui eveniment nu au fost înregistrate victime, deşi unele zone au fost evacuate, iar mai multe clădiri au fost distruse.

Spre sud, o furtună s-a abătut în cursul nopţii asupra Romei unde a doborând numeroşi copaci, iar nivelul râului Arno a crescut dramatic în Florenţa şi Pisa din cauza ploilor torenţiale.

Pentru Veneţia, afectată de inundaţii repetate în ultimele zile, aceasta a fost cea mai gravă săptămână de la înregistrarea datelor privind mareele, în 1872, notează Reuters.

"Veneţia este devastată, cu pagube de un miliard (de euro)", a declarat săptămâna aceasta primarul Luigi Brugnaro, citat de AFP.

Ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, sosit vineri în oraş pentru a constata la faţa locului pagubele, a estimat că lucrările de reparaţie vor fi considerabile. Oficialul a notat că peste 50 de biserici au fost deteriorate.

Veneţia, aşezare cu 50.000 de locuitori, primeşte anual 36 de milioane de turişti pe an, dintre care 90% sunt străini. Hotelurile, printre care se numără Locanda Al Leon, se confruntă în prezent cu anulări ale rezervărilor pentru sărbătorile de sfârşit de an.

Edilul oraşului a anunţat vineri deschiderea unui cont bancar pentru toate persoanele, din Italia şi din străinătate, care doresc să contribuie la reparaţii. Locuitorii ale căror case au fost deteriorate pot solicita asistenţă guvernamentală imediată de 5.000 de euro, iar comercianţii pot primi până la 20.000 de euro.

Joi seara, cabinetul premierului Giuseppe Conte a aprobat instituirea stării de urgenţă la Veneţia şi a anunţat eliberarea a 20 de milioane de euro "pentru cele mai urgente intervenţii".

Ministrul Mediului, Sergio Costa, a declarat că fragilitatea Veneţiei s-a accentuat din cauza "tropicalizării" vremii, cu precipitaţii intense şi rafale puternice de vânt, asociate încălzirii globale.

De asemenea, ecologiştii dau vina pentru această situaţie pe extinderea marelui port industrial Marghera şi pe trecerea vaselor de croazieră uriaşe.

"Acqua alta" de marţi a inundat 80% din oraş, a provocat decesul unui septuagenar şi a răsturnat gondole şi vaporetti (bărci de transport public).

Numeroşi oficiali, inclusiv primarul, au solicitat începerea lucrărilor la proiectul de diguri Moise "cât mai curând posibil". Lansat în 2003 şi întârziat printre altele de investigaţii de corupţie, Moise constă în 78 de diguri plutitoare care se ridică şi blochează accesul la lagună al apelor Adriaticii, în cazul unor maree de până la trei metri de înălţime. Potrivit lui Conte, proiectul este "gata în proporţie de 93%" şi va fi "finalizată în primăvara anului 2021".

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
as fi dat vina pe Moise sau pe euforia de BF, dar nuuuu, se vede clar prostia autorului legat de numele digurilor.
1
0
MOSE de la MOdulo Sperimentale Elettromeccanico, nu Moise din biblie... Si oricum, acum au ocazia sa se bucure din plin, ca si asa nu mai voiau turisti pe acolo.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920