REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Veniturile totale medii lunare au fost de 4.999 lei pe gospodărie în trimestrul IV; cheltuielile au reprezentat 86%

Veniturile totale medii lunare au fost de 4.999 lei pe gospodărie în trimestrul IV; cheltuielile au reprezentat 86%

Replica API 7 aprilie 2020 | 00:00 706

Veniturile totale medii lunare au fost în trimestrul IV 2019, în termeni nominali, de 4.999 lei pe gospodărie şi 1.939 lei pe persoană, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.

Cheltuielile totale ale populaţiei s-au ridicat, în medie, la 4.300 lei lunar pe gospodărie sau 1.667 lei pe persoană, reprezentând 86% din nivelul veniturilor totale.

Conform datelor INS, veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.659 lei lunar pe gospodărie (1.807 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 340 lei lunar pe gospodărie (132 lei pe persoană).

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,7% din veniturile totale ale gospodăriilor).

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (18,7%), veniturile din agricultură (1,8%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,7%), cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (1,2%) precum şi veniturile în natură (6,8%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (5,5%).

INS precizează că mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

În ceea ce priveşte cheltuielile totale, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,3%).

INS menţionează că mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul IV 2019, în medie, 31,6% din consumul gospodăriilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369