REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Vești bune! Se reia licitația pentru Sala Polivalentă

Vești bune! Se reia licitația pentru Sala Polivalentă

Replica API 8 martie 2017 | 00:25 304

Licitaţia demarată de Compania Naţională de Investiţii pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la Sala de Sport Polivalentă din Constanţa a fost suspendată prin decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dată pe 9 februarie, a.c. Menționăm că unul dintre ofertaţi a contestat licitaţia, reclamând că lista cantităţilor de lucrări este incorectă şi nerealistă şi a cerut atât anularea întregii proceduri de achiziţie publică, dar şi suspendarea licitaţiei. Pe data de 2 martie, a.c., CNSC a decis respingerea contestației formulată de UTI GRUP SA, cu sediul în Bucureşti, reprezentată legal prin Adrian Vasile Dragomir, împotriva solicitărilor de clarificări la documentaţia de atribuire, postate în SEAP la data de 25.01.2017. Astfel, licitația va fi reluată. Amintim că, CNI a demarat la sfârșitul lunii noiembrie licitare pentru proiectul care vizează construirea unei Sălii Polivalente cu 5.000 de locuri în municipiul Constanţa.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Normal uti grup securisti de la paza port si aeroporturi vor si sali de sport.
1
0
Nu se va face
0
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614