REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Veşti proaste despre Nicuşor Constantinescu: operaţia în SUA nu a decurs tocmai bine; are o nouă infecţie

Veşti proaste despre Nicuşor Constantinescu: operaţia în SUA nu a decurs tocmai bine; are o nouă infecţie

Replica API 14 august 2014 | 00:00 110

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, nu se simte deloc bine, a spus primarul Radu Mazăre după convorbirea telefonică pe care a avut-o cu el. Acesta a menţionat că are o nouă infecţie, care nu se ştie dacă va trece doar cu antibiotice, existând posibilitatea unei noi intervenţii chirurgicale. "Da, am vorbit cu el, dar am vorbit foarte puţin. Are o nouă infecţie. Se pare că atunci când i-au făcut operaţia i-au atins intestinul subţire, au spus doctorii de la New York, şi din cauza asta e foarte dificil, adică are o nouă infecţie. A avut o infecţie şi acum are alta, s-a redus abcesul ăla la 9 centimetri, ia antibiotice. Atât pot să vă zic: i-a întrebat pe ăia dacă se rezolvă numai cu antibiotice sau cu cuţit şi ei au spus sau cu una, sau cu alta. Ăsta e motivul pentru care nu poate să înceapă radioterapia. Era destul de chinuit în voce, să ştiţi", a declarat Radu Mazăre. Cât despre faptul că Nicuşor Constantinescu ar fi dat în urmărire internaţională, primarul a spus: "Nu, el mi-a spus că nu s-a emis un mandat internaţional de urmărire pe numele lui. Am înţeles că avocaţii o să atace iar acest mandat, într-o săptămână sau ceva de genul ăsta".

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367