REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Vestitorii Festivalului Antic Tomis au ajuns la Constanţa

Vestitorii Festivalului Antic Tomis au ajuns la Constanţa

Replica API 4 iulie 2013 | 00:00 160

Oraşul Constanţa se pregăteşte să îmbrace veşmintele antice pentru cea de-a doua ediţie a Festivalului Antic Tomis din perioada 16-18 august 2013, eveniment ce a stabilit un nou model de manifestare cultural-istorică pe Litoralul Românesc. Soldaţii care vestesc Festivalul Antic Tomis se vor plimba prin toate parcurile din oraşul Constanţa până în prima zi a festivalului, dând astfel posibilitatea tuturor celor interesaţi să se pozeze cu ei. După succesul înregistrat la prima ediţie cu peste 6000 de participanţi de toate vârstele, implicaţi în activităţile evenimentului, organizatorii pregătesc o a doua ediţie mult mai amplă. Anul acesta vor fi trei zile de program bogat în activităţi educative, teatru antic şi ateliere cu tematică, proiecţii de filme, muzică antică şi dans, degustări de produse autentice şi multe alte surprize. Toate acestea urmăresc să aducă frumuseţea şi farmecul perioadei de glorie a Cetăţii Tomis în prezent spre bucuria şi încântarea turiştilor ajunşi pe litoral dar şi a localnicilor. Echipa de lucru rămâne neschimbată, a doua ediţie fiind organizată de Asociaţia pentru Dezvoltare şi Promovare Turistică Litoral-Delta Dunării şi Agenţia de marketing cultural Groove Hour Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Municipiului Constanţa. Anul acesta zona de ateliere sub numele "Parcul de reconstituire istorică Tomis" este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218