REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Vezi care sunt maşinile second hand cu cele mai multe şi mai costisitoare probleme electrice

Vezi care sunt maşinile second hand cu cele mai multe şi mai costisitoare probleme electrice

Replica API 28 martie 2014 | 00:00 169

Specialiştii britanici de la Warrany Direct au realizat un studiu pe maşini second hand cu vechime de până la trei ani, studiu care a avut în vedere realizarea unei statistici privind frecvenţa şi costurile problemelor de natură electrică. Iar rezultatele sigur îi vor dezamăgi pe mulţi. Progresele tehnologice în materie de electrică şi electronică sunt indubitabile, în primul rând în domeniul siguranţei. Însă acest progres are şi un revers al medaliei: creşterea riscului de apariţie a problemelor de natură electrică şi electronică.

Dintr-un studiu al companiei de asigurări Warrany Direct, aflăm că Porsche şi Bentley au cele mai scumpe costuri pentru remedierea problemelor electrice şi electronice. Costul mediu pentru o astfel de intervenţie în cazul lui Porsche se ridică la 757 lire sterline (peste 900 de euro), iar la Bentley este de 670 lire sterline (circa 800 de euro). Prin comparaţie, la Suzuki valoarea medie este mult mai redusă: 244 lire sterline (circa 290 euro).

În ce priveşte modelele cu cele mai multe probleme electrice şi electronice, "lider" este Chrysler Sebring (66% dintre modele având asemenea probleme), urmat de Hyundai Matrix (63%) şi Mercedes-Benz E-Class (60%). În cazul unor mărci precum Audi, BMW, Citroen sau Renault, procentul modelelor afectate nu coboară sub 25%.

Cel mai bine stau în principal japonezii: Subaru e creditat cu un procent de numai 1,4%, în timp ce Honda S2000, Mazda5, VW Passat CC sau modelul hibrid Toyota Prius (mult mai complex din punct de vedere electronic decât o maşină convenţională) nu au înregistrat nicio problemă electrică în statistica Warranty Direct.

Sursa: Promotor

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218