REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Viaţa tragică a lui Joaquin Pheonix bate scenariul şocant din Joker. Chiar azi se împlinesc 26 de ani de când fratele i-a murit în braţe

Viaţa tragică a lui Joaquin Pheonix bate scenariul şocant din Joker. Chiar azi se împlinesc 26 de ani de când fratele i-a murit în braţe

Replica API 31 octombrie 2019 | 00:00 376

Joaquin Pheonix

Experienţele personale cu siguranţă că i-au folosit actorului atunci când a intrat sub pielea unor personaje instabile şi suferinde ca cel din Joker. Mai ales cele dureroase, traumatizante…

Pe când era numai un băieţel, părinţii lui s-au alăturat unei secte care i-a schimbat complet viaţa celui care avea să devină un actor hollywoodian de referinţă. Cultul din care făcea parte familia Pheonix se numea Children of God (Copiii lui Dumnezeu) şi îi încuraja pe copii să-şi exprime sexualitatea încă de la trei ani, alături de părinţii lor, alţi adulţi şi copii. Când şi-au dat seama care erau principiile de bază ale cultului, părinţii lui Joaquin au decis să renunţe la asocierea cu o asemenea sectă.

Totuşi ce s-o fi întâmplat în cadrul comunităţii respective înainte ca familia actorului să o părăsească? Regretatul frate al lui Joaquin, River, a recunoscut, la un moment dat, că prima lui experienţă sexuală a avut-o la 4 ani şi că s-a petrecut în “intimitatea” sectei Copiii lui Dumnezeu. Joaquin nu a oferit niciodată detalii despre anii petrecuţi de el în cult, însă putem să ne imaginăm că a avut şi el parte de experienţe asemănătoare în primii lui ani de viaţă.

“Cred că părinţii mei şi-au dorit o comunitate care să aibă aceleaşi idealuri ca ale lor. Totuşi, când şi-au dat seama despre ce era vorba, au ieşit din secta respectivă”, a declarat actorul pentru Playboy. Familia acestuia s-a stabilit apoi în California, a renunţat la numele Bottom (n.r. fund) şi au luat numele Phoenix înainte de a-i determina pe Joaquin şi pe fraţii lui să încerce să cucerească showbiz-ul american. Ca o adevărată renaştere din propria cenuşă!

A locuit pe străzi

După ce a părăsit secta Copiii lui Dumnezeu, familia Phoenix s-a mutat în Los Angeles, însă n-a dus deloc viaţa lipsită de griji pe care ne-am putea-o imagina. De fapt, au existat ani buni în care părinţii şi cei cinci copii ai lor n-au avut nici măcar un acoperiş deasupra capului.

“Chiar şi atunci când nu aveam deloc bani, tot aveam măcar o maşină în care să dormim şi o parcare a unui prieten în care să puteam sta. Iar tata ne asigura tot timpul că va avea el grijă de noi toţi”, a declarat actorul pentru revista Details.

7 într-o garsonieră

În timp ce părinţii celor cinci copii se chinuiau să le asigure celor mici un trai decent, ei bine, nu le ieşea asta tot timpul. Făcuseră, într-un final, rost de un acoperiş deasupra capului, însă nu era nici pe departe ceea ce avea o familie atât de numeroasă nevoie. Locuiau 7 oameni într-o singură cameră! Şi asta fără permisiunea proprietarului locuinţei!

“Exista un singur dormitor şi proprietarul nu permitea accesul copiilor în el. Agentul imobiliar şi-a făcut milă de noi şi ne-a spus că putem sta colo, doar că nu trebuie să afle proprietarul una ca asta. Părinţii noştri trebuia să ne ascundă de fiecare dată când venea proprieterul! Asta însemna să stăm ascunşi după maşina de spălat sau dulap câteva ore în şir, de multe ori. Nu voi uita niciodată aşa ceva! Mi se pare o mare nebunie! Acum sunt foarte norocos, pur şi simplu norocos că pot locui cum vreau!”

Actorul şi-a achiziţionat, în 2006, un apartament de 4,8 milioane de dolari în Hollywood Hills, după care, în 2013, a mai plătit 1,3 milioane de dolari pentru a cumpăra casa vecinului său.

River Phoenix

Fratele i-a murit în braţe

Totuşi, nimic dintre greutăţile trăite în copilăria şi adolescenţa sa nu se compară cu seara în care şi-a pierdut fratele! Era noaptea dintre 30 spre 31 octombrie 1993 - adică acum fix 26 de ani! - când actorul de 23 de ani, River Phoenix, se distra de minune în clubul Viper Room, deţinut atunci de Johnny Depp. Consumator regulat de droguri, River a luat o cantitate mare de Valium şi metamfetamină în toaleta localului, după care a ieşit în faţa clubului şi s-a părbuşit pe trotuar.

Fratele lui a ajuns, într-un suflet, lângă el şi a chemat Salvarea. Convorbirea avută, printre lacrimi, cu agentul 911 a fost făcută publică ulterior: “Bine, mă liniştesc, dar are convulsii. Vă rog veniţi! Trebuie să venitţi! Cred că a luat Valium sau altceva. Cred că moare…”

Şi, într-adevăr, River şi-a dat ultima suflare în braţele fratelui său, Joaquin, care a fost distrus de pierderea suferită.

okmagazine.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614