REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Viceprimarul din Hârşova, către un arbitru: "Du-te-n pi**a mă-tii"

Viceprimarul din Hârşova, către un arbitru: "Du-te-n pi**a mă-tii"

Replica API 4 octombrie 2011 | 00:00 368

Supărat că echipa oraşului n-a primit un penalti,

Supărat că echipa oraşului n-a primit un penalti,

Un arbitru susţine că a fost bătut, sâmbătă, la un meci de Liga a 4. Cel care i-ar fi administrat corecţia, potrivit acestuia, este nimeni altul decât viceprimarul oraşului Hârşova, George Brătianu. Arbitrul Sorin Gherasim povesteşte firul evenimentelor: "La meciul Carsium Hârşova - Steaua Speranţei Siliştea, din data de 1 octombrie, după fluierul final al jocului, în drum spre cabine, în terenul de joc, viceprimarul oraşului Hârşova, George Brătianu, m-a lovit cu palma peste faţă, m-a înjurat: du-te-n pi**a mă-ti de arbitru, m-a jignit eşti un bou, prost etc. şi m-a ameninţat că nu voi pleca de la Hârşova nebătut. Eu am mers alături de arbitrii asistenţi către cabină, nereplicând la violenţă şi provocare. La momentul intrării în cabine, a revenit în hol înjurându-mă în continuu în gura mare şi făcându-mă în toate felurile posibile: bou, prost, tâmpit etc., după care a intrat în cabină după mine, cu doi oameni de la Poliţia Locală, care stăteau în spatele lui neluând nici o măsură pentru a împiedica scandalul", explică arbitrul, care s-a adresat şi Poliţiei.

"L-am rugat frumos pe viceprimar să ne lase să ne schimbăm, iar el mi-a zis să ies şi să mă schimb în stradă. Viceprimarul a urlat că el bagă bani în echipă şi vin arbitri ca mine să fie corecţi, nedându-le nici 5-10 % avantaj, repetând că el bagă milioane de lei în echipă de unul singur şi nu este avantajat deloc. La momentul ieşirii din stadion, pe drumul spre maşină, erau suporteri ai echipei Carsium Hârşova pe stradă, afară din incinta stadionului, împreună cu doi oameni de la Poliţia Locală şi viceprimarul George Brătianu, iar la momentul traversării străzii, unul dintre suporteri a încercat să mă lovească cu piciorul", ne-a mai declarat arbitrul agresat, Sorin Gherasim.

"Dacă arbitrul zice că i-am făcut ceva, atunci chiar îmi pare rău că nu l-am bătut"

La rândul său, viceprimarul susţine că există un sâmbure de adevăr, însă lucrurile nu stau chiar aşa. "Am fost supărat pe arbitru că nu a dat un penalti, dar nu am bătut pe nimeni. Dacă arbitrul chiar zice că i-am făcut ceva, atunci chiar îmi pare rău că nu l-am bătut. S-a terminat meciul, am dat banii şi asta a fost tot. Acolo au fost observatori şi nu puteam să bat pe cineva. Eu bag bani în fotbal, nu câştig bani. Asigur masa la băieţi, îi plătesc, iar ăsta vine să-mi spună că l-am bătut?! Poate zice aşa fiindcă nu l-am invitat la masă. Am avut o altercaţie, dar una verbală, pentru că l-am întrebat de ce nu a dat penalti, iar el a zis că în teren el este judecătorul, el face ce vrea, ca şi cum noi, ceilalţi, suntem papagali", ne-a declarat viceprimarul oraşului Hârşova, George Brătianu.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218