REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Victor Niţel a fost trimis în judecată: spune că e doar potrivire de nume cu ceilalţi proxeneţi

Victor Niţel a fost trimis în judecată: spune că e doar potrivire de nume cu ceilalţi proxeneţi

Replica API 11 octombrie 2014 | 00:34 189

Ca să vezi!

Ca să vezi!

Victor Niţel din Cernavodă, zis „Dani”, a fost trimis în judecată pentru proxenetism, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Medgidia, pe 9 octombrie anul curent. În plus, magistraţii i-au respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventic cu arestul la domiciliu, la data de 10 octombrie. Poliţiştii oraşului Cernavodă au documentat următoarea stare de fapt: în intervalul 11 februarie 2014 - 4 august 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Niţel Victor a corupt-o emoţional pe numita I.C., determinând-o să practice prostituţia pe teritoriile Spaniei şi Germaniei, inculpatul obţinând în aceeaşi perioadă, în mai multe rânduri, direct sau indirect suma de 3.550 de euro de pe urma practicării prostituţiei de către I.C. La data de 16.09.2014, Poliţia oraşului Cernavodă l-a reţinut pe Victor Niţel pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 213 alin. 1 N.C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 N.C.pen., după care, pe 17.09.2014, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a formulat propunere de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Medgidia dispunând arestarea inculpatului pentru o durată de 30 de zile, încheierea fiind menţinută de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa. Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. În cauză, organele de urmărire penală au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa. Inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o condamnare definitivă. Însă, şi alte rude ale sale, aceleaşi „îndeletniciri” le aveau, şi anume de a duce fete la produs prin ţări străine, precum Spania sau Italia, ei trăind pe picior mare în Cernavodă. Oamenii legii au descins la domiciliile lor în iunie 2013, vizaţi fiind Eugen Niţel, de 29 de ani, Gheorghe Niţel, de 33 de ani (capul reţelei) şi Ion Niţel, de 32 de ani, fraţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. Toţi au fost condamnaţi la finele anului 2013, de Judecătoria Medgidia, dar au depus apel. Pe 30 mai anul curent, Curtea de Apel Constanţa le-a respins ca nefondate apelurile. Numai că, Victor Niţel spune că este doar potrivire de nume şi nu are treabă cu cei amintiţi mai sus.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218