REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Victor Pițurcă, declarații la Poliție: Nu am oferit bani, sunt nevinovat!

Victor Pițurcă, declarații la Poliție: Nu am oferit bani, sunt nevinovat!

Mirela PASCAL, Cristina BĂRBUCEANU 1 februarie 2023 | 13:45 1620

În contextul scandalului actual, Victor Pițurcă s-a prezentat miercuri, 1 februarie, la secția de Poliție pentru controlul judiciar. ”Sunt complet nevinovat”, a spus Pițurcă.

Victor Piturca, declaratii la Politie: Nu am oferit bani, sunt nevinovat!

Pițurcă: Sunt nevinovat

La ieșire, Pițurcă a făcut mai multe declarații, în contextul acestui scandal. ”Voi contesta decizia privind controlul judiciar.  Eu și fiul meu nu am vândut nicio mască, nu am greșit cu nimic. N-am nimic în comun cu acea fabrică. Nu cunosc pe nimeni din această afacere. Nu e nicio probă în dosar, e o probă și aceea că am fost în birou la acest domn Țuțu. Cu ce sunt implicat: l-am împrumutat pe fiul meu să cumpere aceste produse, măști, măști de gaze, nu știu. Credeți că știu?! Nu am dat nicio declarație, nu am semnat nimic din ce mi-au prezentat procurorii. Sunt complet nevinovat, consider că e un mare abuz. Firma cu care s-a asociat fiul meu s-a ocupat de aducerea acestor măști.Noi n-am avut nimic de afacere cu aceste produse, cu ce s-a vehiculat că am vândut. N-am avut nimic în comun cu această afacere. Știa Alex de afacerea asta? Îi mai lua Alex pe respectivi în combinația asta? Eu am băgat bani în firma lui Alex, Alex s-a ocupat, am stat cu sufletul la gură până au revenit banii investiți. El n-a comis nicio ilegalitate, a intrat în afacerea asta și asta a fost tot. Ăsta e adevărul”, a spus Pițurcă.

Numele meu și poziția mea au făcut să se vehiculeze multe neadevăruri în această chestiune. Chiar așa, în România nu poți să stai de vorbă cu un om, pentru că apoi ești supus unor abuzuri?!”, a mai spus Pițurcă.

„V-am spus deja prea multe și s-ar putea să am probleme. Pentru că am spus ceea ce am spus, unii oameni se pot lega de asta”, a conchis Victor Pițurcă.

Reamintim că Victor Piţurcă a părăsit, marţi dimineaţă, Arestul Central al Poliţiei Capitalei după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore emisă de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă. "Eu nu am nicio treabă cu această afacere", declara Victor Piţurcă la ieşirea din arest.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu au solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia, în schimb, surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că acesta a fost pus sub control judiciar.

Sursele menţionate au mai spus că anchetatorii au început urmărirea penală şi pe numele lui Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai fac astia un dosar pentru a denatura romanii de la problemele reale. Spectacolul asta cu catuse e oribil pt. un prejudiciu de 10.000 E. Daca era vreun criminal,vreun violator, vreun traficant de droguri , ii puneai bratara, ce fugea Piturca. Hrana pentru naivi. Si binenteles prezent si parazitul ala, omul sistemului cu urlatul si filmatul.
0
1
Asa patesc toti comunistii, pacatele parintilor le platesc copii. Adica parintii fura de la stat averi apoi copii se drogheaza, fura, inseala. Ganditi-va cum era daca fii-su lui Piturca fura de la dvs si nu aveati cum sa va recuperati banii. E un furt grav din banii statului platiti din taxe si impozite.
3
1
Pai asta este problema , ca nu ai oferit bani , doar ai primit!
6
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614