REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° ConstanÈ›a Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° ConstanÈ›a MarÈ›i, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Victor Piţurcă, numit manager al Universităţii Craiova

Victor Piţurcă, numit manager al Universităţii Craiova

Replica API 23 august 2019 | 00:00 359

Victor Piţurcă a fost numit, joi, în funcţia de manager al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook. Fostul selecţioner va conduce echipa de pe banca tehnică şi va coordona strategia clubului pentru cel puţin trei ani.

Victor Piţurcă nu a mai condus nicio echipă din iulie 2016, când a întrerupt colaborarea cu gruparea saudită Al Ittihad Jeddah.

În vârstă de 62 de ani, Victor Piţurcă a debutat ca antrenor în 1992, când a preluat formaţia Steaua Bucureşti, pe care a mai condus-o ulterior în trei rânduri. El a mai antrenat Universitatea Craiova de două ori, prima reprezentativă a României de trei ori, selecţionata de tineret o dată şi formaţia saudită Al Ittihad Jeddah în două rânduri.

Corneliu Papură a fost numit antrenor principal pe 15 aprilie, în locul italianului Devis Mangia, de care clubul s-a despărţit din cauza rezultatelor nefavorabile.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218