REPLICA ONLINE CONSTANTA

22° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
22° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Victor Ponta îl apără pe Oprea în cazul poliţistului mort în misiune: "Ăsta e barbarism politic"

Victor Ponta îl apără pe Oprea în cazul poliţistului mort în misiune: "Ăsta e barbarism politic"

Replica API 24 octombrie 2015 | 00:50 188

Premierul Victor Ponta a exprimat, vineri, solidaritate și condoleanțe pentru familia polițistului de la rutieră care și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă.

"Aș vrea să încep prin a-mi exprima solidaritatea și condoleanțe pentru familia polițistului mort la datorie, care a decedat marți. Știu că s-au întâmplat toate acele lucruri, există o anchetă în curs și vreau să mulțumesc tuturor celor care își fac datoria și celor care, uneori, din păcate, plătesc un preț mult prea mare pentru tot ceea ce fac în fiecare zi pentru ca societatea românească să funcționeze", a spus Ponta la începutul ședinței speciale de guvern în care se discută rectificarea bugetară, potrivit Agerpres.

Premierul a adăugat că trebuie văzut cum se întâmplă asemenea tragedii și ce măsuri trebuie luate pentru ca ele să fie prevenite.

"Vreau, de asemenea, fiind vorba de o anchetă în curs, să vedem cum se pot întâmpla asemenea lucruri, avem gropi în asfalt, tot felul de zone periculoase (...). Sunt convins că există peste tot în țară tot felul de capcane mortale și doar când se întâmplă o mare tragedie aflăm despre ele. O societate normală ar trebui să ia măsuri înainte, nu după ce se întâmplă asemenea lucruri", a precizat prim-ministrul.

Citeşte şi Un alt poliţist a fost implicat într-un accident în timp ce însoţea coloana oficială a lui Oprea

Șeful Executivului a făcut un apel către politicieni să nu se folosească de tragedii pentru a câștiga capital politic.

"Mi-aș dori ca noi, ca societate, să nu mai folosim — vorbesc de oamenii politici — tragediile în scopuri politice. De fiecare dată când se întâmplă o tragedie, apar aceiași oameni politici care țipă și folosesc fie tragediile, fie arestările ca să câștige vreun pic de capital politic. Asta e un semn de barbarism în politică, poate reușim să scăpăm de el", a susținut Ponta.

Poliția Capitalei a anunțat joi că polițistul care a decedat marți în urma unui accident de motocicletă se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

Potrivit sursei citate, polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic.

Citeşte mai mult pe RTV.NET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369