REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

VIDEO. Depozitarea deşeurilor în spaţiul public, pedepsită de lege! Iată ce au păţit persoanele în caz

VIDEO. Depozitarea deşeurilor în spaţiul public, pedepsită de lege! Iată ce au păţit persoanele în caz

Replica API 9 august 2018 | 02:43 291

Câţiva constănţeni au fost prinşi în timp ce depozitau deşeuri în spaţiul public. În urma unei sesizări, poliţiştii locali constănţeni au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care aruncau deşeurile pe un teren din municipiul Constanţa. Astfel, în perioada 18 iulie-5 august 2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.700 lei persoanelor surprinse încălcând prevederile legale în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Constanța.

Este vorba despre persoanele care au aruncat diverse deșeuri menajere sau inerte, lucruri uzate, pe domeniul public, situat la intersecția străzii Panait Cernea cu Chiliei, într-un loc neautorizat.

În afara amendării persoanelor responsabile de aceste fapte antisociale săvârșite în zona respectivă, polițiștii locali au efectuat demersurile necesare în vederea amplasării unor containere pentru colectarea gunoiului. Instalarea acestora a avut loc duminică, 6 august a.c.

Acțiuni similare vor avea loc și în alte zone ale orașului, deoarece abandonarea deșeurilor pe domeniul public la Constanța continuă.

"Solicităm celor care sesizează astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea făptuitorilor și tragerea lor la răspundere, sesizând Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța 0241484205, iar un echipaj va interveni în regim de urgență. Pentru utilizatorii aplicației whatsapp, numărul de contact este 0799606142, cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și direcția de deplasare a acestora. Numai împreună putem restabili ordinea socială și să menținem un mediu curat și sănătos!", au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Constanţa.

P.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614