REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Viitorii şoferi ar putea fi obligaţi să dea un examen practic de prim ajutor. REACŢIA instructorilor auto

Viitorii şoferi ar putea fi obligaţi să dea un examen practic de prim ajutor. REACŢIA instructorilor auto

Replica API 18 octombrie 2017 | 00:00 223

„Peste 50 % dintre decesele din accident rutier au loc în primele opt minute. 80 % dintre decesele prin accident rutier, şi vorbesc de o statistică făcută pe 2300 de accidente, au loc în afara localităţii, acolo unde ştiţi cam care sunt timpii de intervenţie şi care sunt resursele medicale” – declarația îi aparține deputatului Tudor Ciuhodaru și vine în susținerea unui proiect de lege privind modificarea școlii de șoferi, proiect de lege al cărui inițiator este politicianul amintit. Concret, acesta propune ca, pe lângă orele de conducere, pe lângă cursul teoretic și examenul psihologic, viitorii șoferi să susțină și un curs și un examen practic de acordare a primului ajutor.

„Toţi soferii vor putea asigura rapid si corect măsurile de prim ajutor. Datele ştiinţifice şi statistice susţin acest demers: cCâteva secunde fac diferenţa dintre viaţă şi moarte (lipsa oxigării are efecte fatale în patru minute, inima încetează să bată la patru minute după oprirea respiraţiei, afectarea permanentă a creierului survine în patru - șase minute). Intervenţia rapidă creşte şansele de supravieţuire. Pentru a fi cu adevărat eficiente măsurile de prim ajutor trebuie cunoscute precum tabla înmulţirii. Efectuate incorect, pot duce la sechele grave (traumatismele coloanei cervicale).

Peste 50% din decese au loc în primele minute de după accident. Rata mare a mortalităţii în accidentele rutiere survenite în afara localităţii şi în rural. Din cele 2.300 de decese prin accidente rutiere din România doar 20% (450 de cazuri) au avut loc în urban, unde teoretic sunt mai multe resurse medicale disponibile, dar 80% au loc în afara localităţilor şi în rural, acolo unde şi timpii de intervenţie cresc. În Uniunea Europeană 16 state, printre care se numără Anglia, Germania, Norvegia, Elveţia, Danemarca, au implementat deja obligativitatea instruirii şi testării măsurilor de prim ajutor pentru toţi cei care doresc să obţină un permis de conducere”, prezintă deputatul în expunerea de motive.

Instructorii auto, însă, nu sunt de acord cu inițiativa deputatului. Nicolae Dicu, patronul Școlii Dia Auto din Constanța, a declarat pentru „Replica de Constanța”: „Nu sunt de acord cu această inițiativă. Sunt suficiente informațiile care le sunt predate cursanților, în prezent, în cadrul cursului teoretic. De altfel, în multe cazuri, oamenii nici nu înțeleg ceea ce trebuie să facă. Nu sunt cadre medicale, nu sunt specialiști, există riscul ca intervenind să facă mai mult rău”.

Proiectul de hotărâre ar urma să intre în vigoare, dacă va fi adoptat în Senat și Camera Deputaților.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dai sa-l ajuti si te da in judecata dupa ca i-ai strambat coloana
0
0
si daca are gatu sucit ,,eu ce fac,,
0
0
Sa se ia mai greu ''carnetelul'' ca e belea mare ce vezi pe strazi...iar pentru femei trebuie un examen mai special pentru ca in ultimul timp sunt numai tufe pe sosele...si chiar si pentru cei care de o anumita varsta ar mai trebui sa treaca pe la un control pentru ca astia nu mai vad bine in oglinzi...
4
1
Degeaba facem noi ori ce ca tot spaga este la putere,numai daca dai spaga se poate lua permisul
3
1
Sa stie ce se afla sub capota motorului.Care sunt elementele masini?.
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218