rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Viitorul trimite juniorii în Cupa României!

După un tur de campionat din nou foarte bun în Liga 1, locul 3 cu 23 de pucnte, la patru de liderul Steaua, echipa constănţeană ţinteşte un parcurs pe măsură şi în Cupa României. O competiţie care îi poate asigura o nouă prezenţă în cupele europene după un număr mult mai mic de partide. Mâine, de la ora 18.45, pe terenul central al “Academiei Hagi”, FC Viitorul primeşte replica divizionarei secunde CS Baloteşti. „Cei care au evoluat mai puţin vor juca acum. Trebuie să le dăm şi lor o şansă. Vor fi pe teren mulţi copii, majoritatea noi, poate că nu va fi niciun jucător din meciul cu CFR Cluj. Avem obligaţia să trecem mai departe, va fi un test pentru ei. Trebuie să arate că merită să fie alături de noi. Am încredere că vom câştiga, chiar dacă vom schimba toată echipa. Va fi o echipă tânără, frumoasă, dar cu obligaţia de a câştiga”, a declarat Gheorghe Hagi. Din meciul cu CFR Cluj, câştigat cu 2-1 în Liga 1, Hagi ar putea miza doar pe Nedelcu şi Hodorogea, care au jucat din diverse motive mai puţin în ultima perioadă. Ieri au avut loc partidele: CSM Rm. Vâlcea - CFR Cluj 0-1, Metalosport Galaţi - Luceafărul Oradea 0-1, ASU Poli Timişoara - Pandurii Tg. Jiu 0-3 . Partida Sepsi Sf. Gheorghe - CSU Craiova a avut loc după închiderea ediţiei. Restul meciurilor au loc după programul - astăzi: Unirea Tărlungeni - ASA Tg. Mureş, Olimpia Satu Mare - CS Mioveni, Metalurgistul Cugir - CSM Iaşi, Dacia Unirea Brăila - Concordia Chiajna, Academica Clinceni - FC Voluntari, Cetate Deva - Gaz Metan Mediaş, Chindia Târgovişte - Poli Timişoara (ora 18.00, DigiSport 1, DolceSport 1), Dinamo II Bucureşti - Dinamo Bucureşti (ora 21.00, DigiSport 1, DolceSport 1); joi: CS Afumaţi - FC Botoşani (ora 14.30), Becicherecu Mic - Astra Giurgiu (ora 16.00, DigiSport 1, DolceSport 1), CS Baloteşti - FC Viitorul (ora 18.45, DigiSport 1, DolceSport 1), Foresta Suceava - Steaua (ora 21.30, DigiSport 1, DolceSport 1).

Sorin TEODOREANU

miercuri, 26 octombrie 2016438
Comentarii
mai mult...SPSportRT
26 ian 23:47SportAdversara Simonei Halep, Elise Mertens, se simte în mare formă

Simona Halep are un parcurs impecabil la Melbourne - nu a pierdut niciun set la Australian Open, turneu la care a ajuns...319

26 ian 00:00SportReacția Monicăi Niculescu după ce s-a calificat în optimile probei de dublu de la Australian Open 2020284
26 ian 00:00SportIonuț Radu a primit vestea cea mare: „Va veni aici!” Agentul său a făcut anunțul care îl salvează de la Genoa437
26 ian 00:00SportVolei feminin: CSM Volei Alba-Blaj şi CSM Târgovişte au câştigat fără probleme în Divizia A1

CSM Volei Alba-Blaj şi CSM Târgovişte au obţinut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 15-a a Diviziei...191

26 ian 00:00SportBaschet masculin: CSM CSU Oradea şi U-BT Cluj, victorioase în deplasare în Liga Naţională174
26 ian 22:46SportUmilite în Ungaria! Cristina Neagu&co. au fost de nerecunoscut și au o situație extrem de complicată247
26 ian 00:00SportRegele e rege până la capăt! Maradona a primit un tron personalizat pe marginea terenului

Diego Maradona, antrenorul echipei Gimnasia, este tratat ca un rege în Argentina. Conducerea clubului l-a răsfățat...197

26 ian 22:33SportUn jucător de tenis, suspendat pe viață pentru implicare în meciuri trucate! Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească220
26 ian 00:00SportUn jucător de tenis, suspendat pe viață pentru implicare în meciuri trucate! Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească189
26 ian 00:00SportUn maraton care urma să aibă loc peste două săptămâni la Hong Kong a fost anulat pe fondul temerilor privind răspândirea noului coronavirus

Un maraton care urma să aibă loc peste două săptămâni la Hong Kong a fost anulat sâmbătă pe fondul temerilor...163

26 ian 00:00SportJermain Defoe, fotbalistul în vârstă de 37 de ani, a semnat un precontract cu Glasgow Rangers, echipa la care este împrumutat de la Bournemouth179
26 ian 00:05SportNaţionala de handbal masculin a Norvegiei a câştigat medalia de bronz la Campionatul European197
Vremea
4.9°4.9° - 5.4° duminică, 26 ianuarie 2020
ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 2.29 m/s
Presiune: 1024 milibari

Loto
6/4911324323942
5/402814284034
joker1410111420
Horoscop
mai mult...Replica
26 ian 11:28ReplicaRanfluarea epavei. Macaraua GSP Neptun a acostat în Dana 10

Alin Vintilă, reprezentantul firmei care se ocupă de ranfluarea navei care s-a răsturnat în Portul Midia, GSP, a...634

26 ian 09:03ReplicaDragoș Săvulescu, fost patron la Dinamo, a fost eliberat de poliția din Napoli, după o decizie a instanței italiene

Fostul acționar de la Dinamo, Dragoş Săvulescu, nu mai este reţinut în arest de poliţia din Italia. Săvulescu în...776

26 ian 10:30ReplicaAmbasadorul SUA la București anunță cum vor fi ridicate vizele pentru români

Ambasadorul SUA la Bucureşti Adrian Zuckerman a declarat într-un interviu pentru Ziarul de Iaşi că nu ar fi nimic...755

25 ian 00:00ReplicaCoronavirus: China a declarat stare de URGENȚĂ! Monitorizarea continuă la Constanța

Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau vor să călătorească în regiunile administrative...6519

Local
25 ian 00:00LocalUn camion s-a RĂSTURNAT în județul Constanța!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați vineri, 24 ianuarie a.c., să intervină la un accident rutier...1160

25 ian 00:00LocalRAZII în TRAFIC: numere expirate, accidente rutiere și alcool la volan!

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 03.00, au identificat...487

25 ian 00:00LocalUn VITEZOMAN a făcut RAVAGII: Am mașina praf!

Un șofer constănțean susține că a încercat să evite un accident rutier, însă s-a ales cu mașina distrusă....2255

25 ian 00:00LocalParfumuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă...505

25 ian 00:00LocalUnirea Principatelor Române, sărbătorită la Liceul Teoretic Lucian Blaga

Miercuri, 22 ianuarie 2020, La Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” din Constanța, elevii au desfășurat activitatea În...372

25 ian 00:00LocalContinuă lucrările de toaletare și corecție a arborilor, în Constanța!

Continuă lucrările de toaletare și corecție a arborilor în municipiul Constanța. Săptămâna aceasta echipele...458

25 ian 00:00LocalMai mulți bani pentru pensionarii constănțeni! Crește valoarea tranșei tichetelor valorice

În ședința de Consiliu Local din această lună, aleșii vor supune la vot proiectul inițiat de primarul Decebal...902

25 ian 00:00LocalPește confiscat de poliţiştii de frontieră

Poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în data de 23.01.2020, în urma unei sesizări din...434

25 ian 00:00LocalAcțiuni ale polițiștilor pentru siguranța transporturilor

La activitățile coordonate de Direcția de Poliție Transporturi, în perioada 15 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020,...392

25 ian 00:00LocalActivități preventive desfășurate de polițiștii constănțeni

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au continuat seria activităților preventive la...380

Politică
25 ian 00:00PoliticăLudovic Orban: PNL va câştiga alegerile parlamentare, indiferent când vor avea loc

Liderul liberalilor, premierul Ludovic Orban, este convins că PNL se va impune în alegerile parlamentare din acest an,...394

25 ian 00:00PoliticăBăsescu: Nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri că nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât...398

25 ian 00:00PoliticăIohannis despre faptul că a fost huiduit la Iaşi: Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că huiduielile apărute în timpul discursului său de la Iaşi, la...429

25 ian 00:00PoliticăOrban: Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Iaşi, unde a participat la manifestările dedicate Unirii Principatelor...379

25 ian 00:00PoliticăGîtman: Reputaţia României de partener de încredere în plan extern - datorată inclusiv diasporei

Reputaţia României de partener de încredere în plan extern se datorează inclusiv diasporei, a declarat secretarul...338

25 ian 00:00PoliticăAurescu: Fără o politică de extindere activă, Uniunea Europeană riscă să nu mai fie un actor credibil

Fără o politică de extindere activă, fără o decizie care să fie luată cât mai curând posibil privind Macedonia...329

25 ian 00:00PoliticăRareş Bogdan: Foarte curând cel puţin vom dubla numărul parlamentarilor de diaspora

Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat, vineri, la Convenţia Românilor de...377

25 ian 00:00PoliticăTomac: România - o ţară puternică şi prin contribuţia formidabilă a românilor din diaspora veche

România este o ţară puternică, membră a UE şi a NATO şi prin ''contribuţia formidabilă'' a românilor din...349

25 ian 00:00PoliticăAurescu: Am găsit în MAE o lipsă de motivaţie; 54% din personalul din serviciul exterior era detaşat

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat la Digi 24 că a găsit în minister o ''lipsă de motivaţie'' şi că...370

25 ian 00:00PoliticăEuroparlamentarul Corina Creţu: România va pierde foarte mulţi bani din fondurile alocate pentru infrastructură

Europarlamentarul Pro România Corina Creţu atrage atenţia că România va pierde o mare parte din fondurile pentru...386

Monden
25 ian 00:00MondenÎn ce palat s-au mutat Alex Velea și Antonia! Noua lor casă a costat peste 500.000 de euro

Anul 2019 a fost cu siguranţă anul realizărilor pentru Alex Velea şi Antonia. Celebrii cântăreţi au strâns o...589

25 ian 00:00MondenDelia, sechestrată în resortul de lux din Singapore din cauza virusului ucigaş: „Venim acasă“

Vacanţa exotică a Deliei se încheie sub semnul îngrijorării. Vedeta care e plecată de mai bine de trei...434

25 ian 00:00MondenEmisiunea „Românii au talent” revine pe micile ecrane. Sezonul 10 începe din 7 februarie

Cel de-al zecelea sezon al show-ului de divertisment „Românii au talent” va debuta vineri, 7 februarie, de la...322

25 ian 00:00MondenValentina Pelinel și Cristi Borcea, vacanță exotică și declarații de dragoste ca în filme

Fericiți, zâmbitori și extrem de îndrăgostiți, așa par Valentina Pelinel și Cristi Borcea în cea mai recentă...453

25 ian 00:00MondenAlina Eremia, primul clip după ce și-a operat nasul: „Îmi dădea multe bătăi de cap“

Alina Eremia începe anul în forță cu lansarea videoclipului piesei „Aripi de Vis” – o poveste despre iubire...373

25 ian 00:00MondenOana, cu Viorel Lis la stomatolog: „Vrea să-și pună dinți să mă muște“

Oana Lis (40 de ani) este apreciată de fanii ei pentru postările amuzante. În urmă cu două zile, blondina și-a...407

25 ian 00:00MondenCe fericită e fetița lui Laurette la noua școală! Micuța Serena a scăpat de colegii care au umilit-o

În noiembrie, anul trecut, Laurette Atindehou (36 de ani) a trecut prin clipe de coșmar după ce fiica ei a fost...393

25 ian 00:00MondenCele mai obraznice poze din vacanțele vedetelor. Anna Lesko și Delia, în slipi minusculi

Vedetele noastre s-au întrecut în fotografii, în vacanţele petrecute în locuri exotice. Cea mai obraznică a fost,...575

25 ian 00:00MondenCompania de divertisment Cirque du Soleil şi-a anulat reprezentaţiile în China

Compania de divertisment Cirque du Soleil a anunţat joi anularea,"până la o notificare ulterioară", a tuturor...310

25 ian 00:00MondenGoya 2020: Pregătiri febrile înainte de gala premiilor cinematografiei spaniole de sâmbătă seara

Prezenţa celebrei Pepa Flores, supranumită Marisol, care va fi recompensată cu un Goya onorific, nu este deocamdată...313

Mapamond
25 ian 00:00MapamondUE: Comisia şi Consiliul semnează acordul cu privire la Brexit înainte de ratificarea sa în Parlament

Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat vineri acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit...314

25 ian 00:00MapamondParlamentul polonez aprobă o lege controversată, denunţată de judecători şi UE

Dieta (camera inferioară poloneză), dominată de conservatorii naţionalişti, a aprobat joi controversata lege...353

25 ian 00:00MapamondProgramul nuclear iranian: Ţările semnatare vor avea o reuniune de conciliere cu Iranul în februarie

Ţările semnatare ale acordului din 2015 asupra programului nuclear iranian au convenit asupra organizării unei...317

25 ian 00:00MapamondBulgaria a demascat alţi doi spioni ruşi

Bulgaria intenţionează să-l convoace pe ambasadorul Rusiei la Sofia după ce a acuzat de spionaj doi diplomaţi...372

25 ian 00:00MapamondProcesul de aderare a Turciei la UE trebuie să continue, susţine raportorul Parlamentului European

Turcia ar trebui să rămână pe calea aderării la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri, la Istanbul, noul...331

25 ian 00:00MapamondPortughezul Joao Vale de Almeida va fi primul ambasador al UE în Regatul Unit după Brexit

Uniunea Europeană a numit vineri un prim ambasador în Regatul Unit, care îşi va prelua funcţia începând cu 1...317

25 ian 00:00MapamondŞase persoane au fost ucise cu focuri de armă într-un oraş din Germania

Şase persoane au fost ucise cu focuri de armă în Rot am See, un mic oraş din sudul Germaniei, şi presupusul...349

25 ian 00:00MapamondChina - coronavirus: Bilanţul se ridică la 25 de morţi şi 830 de cazuri

China a ridicat vineri la 25 de morţi şi 830 de cazuri bilanţul epidemiei provocate de un nou coronavirus, a informat...310

25 ian 00:00MapamondBelgia: 23 de migranţi descoperţi într-un camion frigorific la Zeebrugge

Douăzeci şi trei de migranţi, care spun că sunt originari din Eritreea şi că încercau să ajungă în Marea...319

25 ian 00:00MapamondUtilizarea WhatsApp, nerecomandabilă responsabililor ONU din motive de securitate

Responsabilii Naţiunilor Unite nu mai trebuie să comunice prin WhatsApp din motive de securitate, a declarat joi un...343

Sănătate
23 ian 07:25SănătateDupă ce a blocat timp de doi ani legea, PSD cere acum vaccinare obligatorie: „Este o necesitate și o urgență”

Legea care prevede obligativitatea vaccinării este blocată de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la...516

23 ian 07:24SănătateO pacientă le-a luat foc pe masă, dar Ministerul Sănătății dă avizul de funcționare Spitalului Floreasca

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București respectă normele de siguranță a pacientului, este concluzia...574

24 ian 00:00SănătateUnsprezece metode eficiente prin care poti tine gripa la distanta

Temperaturile scazute si virusurile gripale iti pun sanatatea in pericol, iar daca vrei sa previi gripa fara sa iti faci...497

24 ian 00:00SănătateCum trebuie gestionate fracturile osoase la vârstnici

Pentru vârstnici, accidentele soldate cu oase fracturate reprezintă o adevărată provocare. În timp ce pentru copii...430

24 ian 16:57SănătateApa minerală: Beneficii și contraindicații

Apa minerală, carbogazoasă sau plată, provine din izvoare de mare adâncime și are o compoziție chimică deosebit...510

24 ian 00:00SănătateBeneficiile antistres ale unui acvariu cu pești

Dacă te gândești să îți iei un acvariu cu pești în casă, atunci te poți aștepta la mai mult decât la un...405

23 ian 00:00SănătateNouă plante care purifică aerul din casă

Unele specii de plante, cum ar fi iedera sau crizantema, îmbunătățesc calitatea aerului prin absorbția anumitor...570

23 ian 07:18SănătateȘcolile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei

Școlile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei. Cadrele...394

23 ian 00:00SănătateCoronavirusului din China: Seamănă foarte mult cu gripa, iar medicii spun că, dacă vor exista cazuri în România, bolnavii pot fi tratați în țară

Boala provocată de noul coronavirus care a ucis 9 oameni în China se aseamănă foarte mult cu gripa, principalele...482

22 ian 00:00SănătateAmeliorarea prognosticului în melanomul malign

Melanomul malign reprezintă o formă de cancer dezvoltat în țesuturile pigmentate, precum piele, ochi, intestine,...504