REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Vila poetului Octavian Goga din Capitală, scoasă la vânzare pentru 4,5 milioane de euro

Vila poetului Octavian Goga din Capitală, scoasă la vânzare pentru 4,5 milioane de euro

Replica API 22 octombrie 2018 | 00:18 260

Proiectată de pionierul arhitecturii moderne românești, la dorința și comanda penultimului premier al României interbelice, vila Octavian Goga este una dintre casele iconice ale Capitalei. Numită astfel după primul său proprietar, marele poet și om politic transilvănean, vila a fost construit între anii 1936-1938. În prezent, clădirea este pusă în vânzare prin intermediul Artmark Historical Estate, prețul de pornire este de 4,5 milioane de euro dar se estimează că va fi vândută cu aproximativ 6 milioane de euro.

Foto: Gabriel Ghizdavu, www.adevarul.ro

Pe o parcelă generoasă de peste 800 de mp de teren din apropierea Parcului Ioanid, Octavian și Veturia Goga demarau acum mai bine de 80 de ani lucrările pentru construcția locuinței lor din Capitală. Impozanta clădire pe care o vedem și astăzi trebuia să reflecte statutul de om politic în plină ascensiune al poetului care, pentru numai 44 de zile, avea să devină prim-ministru al Guvernului României. Iar rezultatul a fost o reușită deplină. Cei 1.200 de mp ai vilei, dispuși pe cinci nivele, reprezintă una dintre creațiile de excepție din portofoliul arhitectului Horia Creangă(printre acestea mai numărându-se clădirea ARO din Brașov, Palatul Culturii din Cernăuți sau ansamblul cinematografului Patria din Capitală), nepotul marelui scriitor Ion Creangă. Văzut de mulți critici drept promotorul modernismului în arhitectura românească, Horia Creangă a desenat o clădire simplă și elegantă în ciuda dimensiunilor impresionante, dominată de fațade drepte și de spații vitrate extrem de generoase.

Imobilul a fost gândit încă de la faza de proiectare pentru a servi unui dublu scop. Vila trebuia să fie deopotrivă un cămin primitor, însă în același timp să fie spațiul în care poetul, academicianul și omul politic Octavian Goga să poată primi o societate numeroasă. De altfel, soluțiile constructive la care s-a apelat în premieră în epocă(planșee din beton armat) precum și cele de amenajare interioară, fac din vila Octavian Goga o clădire care poate servi și astăzi cu succes scopului pentru care a fost edificată. Iar cea mai bună dovadă în acest sens este lista ultimilor săi locatari. Vila a fost până de curând închiriată și a fost folosită drept reședință personală de către ambasadorul Japoniei în România pentru mai bine de zece ani. Anterior, ea a fost vreme de cinci ani locul pe care reprezentatul Uniunii Europene în România, l-a numit acasă. Însă dincolo de arhitectura deosebită și de decorațiunile interioare de excepție(marmură, lemn masiv de nuc etc.), principalul atu al proprietății rămâne locația. Vila beneficiază de o poziționare ultracentrală, în inima Bucureștiului și de o frumoasă gradină de peste 400 mp, la care se adaugă discreția și liniștea oferite de amplasarea pe o stradă accesibilă doar riveranilor.

Vila este disponibiliă și la închiriere la prețul de 19.000 euro/lună.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O cumpar eu, ce plm !
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108