rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Violatorul din Tomis Nord, PRINS în această dimineaţă de către poliţiştii constănţeni

Unul din cei patru indivizi care au sechestrat o tânără şi au violat-o, într-o garsonieră din zona Tomis Nord, condamnați definitiv în aprilie anul curent, se asundea de autorități, fiind dar în urmărire națională. Acesta stătea într-un imobil situat în comuna Lumina, judeţul Constanţa, fiind depistat şi reţinut pe stradă, în dimineața de joi, 28 aprilie, de către poliţiştii constănţeni.

Bărbatul era căutat întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de 8 ani şi 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate. La data de 11.04.2016, Judecătoria Constanţa Secţia Penală a emis un mandat de executare privind pe Ştefan Adrian Alexa, în vârstă de 26 de ani, din Agigea, condamnat la o pedeapsă de 8 ani şi 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate, după ce Curtea de Apel Constanța i-a respins apelul, decizia rămânând definitivă. Încă de la momentul emiterii mandatului, bărbatul s-a sustras de la executarea pedepsei, plecând de la locuinţa din localitatea Poarta Albă, acolo unde stătea împreună cu membrii familiei sale. Acesta s-a ascuns într-un imobil situat în comuna Lumina, judeţul Constanţa, fiind depistat şi reţinut pe stradă, de către poliţiştii constănţeni. Amintim că poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi, la data de 10.02.2015, ora 13.25, de către o persoană, respectiv proprietarul apartamentului de la etajul doi, cu privire la faptul că, o tânără a coborât, prin exterior, dintr-un balcon de la etajul 4, pe acoperişul unui balcon de la etajul 2. La faţa locului au ajuns atât oamenii legii, cât şi un echipaj al Ambulanţei, fata fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii medicale. După ce au demarat cercetările, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa au identificat 4 tineri, din judeţul Constanţa, bănuiţi de diferite forme de participare la comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol. Mai exact, tânăra de 22 de ani este din Vaslui şi, în urmă cu ceva timp, a cunoscut un bărbat pe Facebook. A vorbit cu el, după care au stabilit să se întâlnească. Astfel, fata a venit în Constanţa, fiind condusă într-o garsonieră, situată în Tomis Nord, acolo unde individul locuia cu chirie. Însă, ceea ce părea a fi frumos s-a transformat în clipe de coşmar. Bărbatul şi-a schimbat imediat atitudinea şi şi-a sechestrat invitata. În plus, acesta a chemat şi nişte prieteni, care au violat-o. Când a prins o clipă de singurătate, după o zi şi o noapte de calvar, victima nu a stat pe gânduri şi a ales să fugă pe fereastră, chiar dacă apartamentul era situat la etajul 4 şi risca să cadă în gol. Judecătoria Constanţa, la data de 8 ianuarie anul curent, a decis ca Ştefan Adrian Alexa să primească 8 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în stare de pluralitate intermediară şi pentru viol, pe când Valentin Marius Trifan a primit 7 ani şi 4 luni închisoare. Mai departe, Gheorghe Velicu a fost condamnat la 6 ani şi 10 luni închisoare, la fel şi Dan Alexandru Oltineanu. Decizia nu a fost definitivă, inculpații formulând apel. Pe 11.04.2016, Curtea de Apel Constanța le-a respins apelurile, decizia rămânând definitivă. Ceilalți trei inculpați se află deja în Penitenciarul Poarta Albă.

Citeşte şi:

Indivizii care au sechestrat şi violat o tânără în Tomis Nord, CONDAMNAŢI!

joi, 28 aprilie 2016163
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
IATĂ ce MĂSURI TREBUIE să RESPECTĂM!
GANDUL.RO
Bombă despre polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni!
Comentarii
mai mult...Replica
28 ian 21:31ReplicaCererea de anulare a deciziei de carantinare a lui IPS Teodosie, respinsă definitiv

IPS Teodosie a formulat vineri, 28 ianuarie a.c., un apel împotriva deciziei Judecătoriei Constanța prin care a fost...348

28 ian 00:00ReplicaAfacerile cu deșeuri, sparte de procurorii constănțeni! S-a lăsat cu percheziții! Video1861
28 ian 14:19ReplicaAtenție! Incidența în Constanța tot mai aproape de 20 la mie2474
28 ian 14:18ReplicaAverea lui Cătălin Drulă a bubuit: A plecat de la Transporturi milionar în dolari

Cătălin Drulă s-a îmbogățit în mandatul de la Ministerul de Transporturi. Cătălin Drulă a părăsit ministerul...2236

28 ian 10:12ReplicaIncendiu într-un bloc din Medgidia. Locatarii au fost evacuați. Video2828
28 ian 23:57ReplicaSURSE. Luminița Vlădescu, propunerea PENIBILĂ a PSD pentru secretar de stat la Mediu7233
28 ian 00:39ReplicaMovileanu începe construcția unui parc acvatic uriaș la Neptun!

Familia Movileanu, care deține deja trei hoteluri cu peste 900 de camere și 50 de vile în sudul litoralului, a...3352

28 ian 09:31ReplicaGrecul Pantelis Kalliagkas, din dosarul ‘Prostituate pentru vipuri’, dator la ANAF2573
28 ian 00:26ReplicaO firmă din Constanţa se va ocupa de branșarea Cazinoului la utilități!2702
28 ian 00:24ReplicaVindea ”moarte la plic”, dar nu şi-a schimbat meseria!

O casă din zona plajei Modern devenise foarte cunoscută întrucât era punctul principal în care se vindeau...3127

28 ian 00:23ReplicaNicu Babu s-a răzgândit! Nu mai vrea hotel, ci bloc, în Mamaia!2294
28 ian 00:12ReplicaCertificatele verzi rămân valabile de la 1 februarie3187
Vremea
1.4°1.4° - 2.9° vineri, 28 ianuarie 2022
ConstanțaUmiditate: 78%
Vânt: 6.81 m/s
Presiune: 1018 milibari

Loto
6/4946318164832
5/402030183918
joker102143152011
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 ian 00:00SportTenis: Novak Djokovic ar putea juca prima oară în acest an la Dubai

Tenismanul sârb Novak Djokovic, nr. 1 mondial, expulzat din Australia chiar înaintea debutul primului Grand Slam al...230

28 ian 00:00SportFotbal: Mbappe este noul Pele, afirmă Arsene Wenger

Arsene Wenger, directorul pentru dezvoltarea fotbalului din cadrul FIFA, îl compară pe noul star al fotbalului francez...237

28 ian 00:00SportTenis - AO: Rafael Nadal a slăbit patru kilograme în timpul meciului cu Denis Shapovalov

Rafael Nadal a slăbit patru kilograme în timpul meciului de marţi cu canadianul Denis Shapovalov, din sferturile de...327

28 ian 00:00SportTenis: Neozeelandezul Michael Venus l-a făcut idiot pe Nick Kyrgios, după un meci la Australian Open

Tenismanul neozeelandez Michael Venus a afirmat despre Nick Kyrgios, după un meci la dublu din sferturile turneului...309

Local
28 ian 23:59LocalCOVID-19: 4 NOI DECESE, la Constanţa

Până joi, 27 ianuarie a.c., 59.797 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...604

28 ian 14:18LocalHoțul care a dat spargere la OCPI, cercetat pentru evadare

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară-Constanța a fost, de-a lungul timpului, ținta mai multor jafuri. Varga...994

28 ian 15:30LocalNăvodărenii sunt debusolaţi pentru că le-au îngheţat senzorii de parcare!

1213

28 ian 00:00LocalPeste 60 de copii, admiși în creșele de stat din municipiul Constanța

Din luna februarie, încă 62 de copii vor fi admiși în creșele de stat și vor beneficia de condiții moderne de...402

28 ian 00:00LocalNodul rutier de pe A4, Ovidiu-Agigea, deschis circulației rutiere

D.R.D.P. Constanța anunță că, începând cu data de 27 ianuarie 2022, ora 14:00, s-a deschis circulația rutieră...2838

28 ian 00:01LocalCriza facturilor uriașe lovește în plin Arhiepiscopia Tomisului

1727

Politică
28 ian 23:24PoliticăAdrian Năstase, informație-șoc: 600.000 de euro pentru viralizarea acuzațiilor de plagiat pentru Ciucă

Fostul premier Adrian Năstase susține că are informații că s-au plătit bani grei pentru compromiterea premierului...1025

28 ian 23:23PoliticăGrindeanu: Lucrăm la o lege care să nu mai permită constructorilor blocarea proiectelor de infrastructură

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii lucrează la o lege care să nu mai permită constructorilor să blocheze...417

28 ian 23:22PoliticăMarcel Ciolacu pasează spre Nicolae Ciucă demiterea lui Virgil Popescu

411

28 ian 23:22PoliticăMarcel Boloș a fost validat de conducerea PNL pentru ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, este propunerea PNL pentru ministerul Cercetării, Inovării și...329

28 ian 23:22PoliticăMarcel Ciolacu îl ironizează pe Florin Cîțu

Președintele PSD Marcel Ciolacu a răspuns, joi, declarației lui Florin Cîțu care spunea că poate PSD ar trebui să...375

28 ian 23:23PoliticăFlorin Cîțu vrea pact pe securitate energetică

301

Interviuri
15 ian 00:25InterviuriMihaela ANDREI, CONSILIER municipal PNL: Mă AȘTEPTAM ca lucrurile să se DERULEZE mai REPEDE în CONSTANȚA

Consilierul local municipal PNL, Mihaela Andrei, s-a aflat vineri, 14 ianuarie, în studioul REPLICA. Cu această...2716

8 ian 14:37InterviuriȚUȚUIANU: Dacă mi se PROPUNE, candidez la PRIMĂRIA Constanța! VIDEO

Deputatul PSD, Horia Țuțuianu, a fost prezent vineri, 7 ianuarie, în studioul Replica de Constanța, pentru o...4442

5 ian 00:16InterviuriCOȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

3755

21 dec 00:06InterviuriIulian SOCEANU: Până în primăvară GAZELE vor fi puse în FUNCȚIUNE! Video

Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, s-a aflat în studioul Replica, luni, 20 decembrie, pentru discuta...5465

21 dec 00:06InterviuriCÎRJALIU, despre CIOBANU: Tu ești un MINCINOS și un zero BARAT! Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a fost prezent în studioul Replica, luni, 20 decembrie, în cadrul emisiunii...4301

14 dec 00:25InterviuriSTELIAN Ion: PREDOIU e LEGAT de mâini și de picioare, direcționat unde vor alți POLITICIENI! Video (I)

3599

Monden
28 ian 00:00MondenCardi B a obţinut despăgubiri de milioane de dolari în procesul de defăimare intentat unei youtuberiţe

Cântăreaţa rap americană Cardi B a obţinut despăgubiri în valoare de 4 milioane de dolari în procesul de...232

28 ian 00:00MondenParis Hilton spune că Metaverse va fi 'viitorul petrecerilor'

Prințesa culturii pop a oferit tuturor celor din publicul „The Tonight Show” un NFT din noua ei colecție viitoare...269

28 ian 00:00MondenNoi acuzații grave la adresa lui Marilyn Manson: 'Am fost violată în faţa unei camere de filmat'

356

28 ian 00:00MondenLaura Cosoi a pozat goală pe plaja din Thailanda, însărcinată în 5 luni!

Laura Cosoi a pozat goală, în vacanța din Thailanda, unde se află alături cu familia. Vedeta tv arată excepțional...588

28 ian 00:00MondenRapperul 50 Cent va susţine două concerte în Marea Britanie în luna iunie

Rapperul veteran 50 Cent a anunţat că va susţine în acest an două concerte în Marea Britanie, relatează...205

28 ian 00:00MondenAvocaţii lui Alec Baldwin cer anularea procesului privind tragedia de la filmările pentru westernul 'Rust'

Avocaţii lui Alec Baldwin au cerut anularea procesului care i-a fost intentat starului american după împuşcătura...216

28 ian 00:00MondenFilmul 'Fight Club', cu Brad Pitt și Edward Norton, a fost modificat în China pentru a avea un 'happy-end'

Lungmetrajul "Fight Club", un film cult al regizorului David Fincher, a cărui premieră internaţională a avut loc în...227

28 ian 00:00MondenFilme de Radu Jude, Ştefan Constantinescu şi Anca Damian, proiectate la Festivalul de Film de la Göteborg

Trei filme din România vor fi proiectate la cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de Film de la Göteborg (Suedia),...196

28 ian 00:00MondenActriţa franco-română Anamaria Vartolomei, nominalizată la premiile César 2022

228

Mapamond
28 ian 01:17MapamondSUA caută gaze pentru Europa: Rusia ar putea închide robinetul, dacă izbunește războiul

Statele Unite sunt implicate în discuţii cu ţări şi companii importante producătoare de energie din întreaga lume...403

28 ian 01:17MapamondÎntâlnire la cel mai înalt nivel Franța-Germania: amenință Rusia cu o ripostă puternică

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, au pledat, marţi, pentru consolidarea...341

28 ian 01:17MapamondPreşedintele Croației afirmă că Ucraina nu ar trebui să adere la NATO

309

28 ian 01:18MapamondExplozie urmată de un incendiu puternic, în centrul Atenei

O persoană a fost rănită şi mai multe clădiri au fost grav avariate, miercuri, după o explozie în centrul Atenei,...346

28 ian 01:19MapamondThailanda legalizează cultivarea canabisului în gospodării

Autorităţile din Thailanda au anunţat marţi că vor elimina canabisul de pe lista de droguri, permițând astfel...287

28 ian 01:17MapamondFranța a raportat peste o jumătate de milion de cazuri de coronavirus într-o singură zi

Franța a înregistrat, marți, un număr uriaș de noi cazuri de infectare cu coronavirus, cel mai mare de la...286

28 ian 01:15MapamondUn antivaccinist a murit la 27 de ani, după ce a rupt aparatele ca să nu fie tratat de Covid-19

Un antivaccinist din Italia a murit la doar 27 de ani, după ce a luptat, în spital, să nu fie tratat. Și-a smuls...880

28 ian 01:15MapamondSUA: Administraţia Biden retrage vaccinarea obligatorie în marile companii

Administraţia preşedintelui Joe Biden a retras oficial marţi vaccinarea obligatorie în companiile cu peste 100 de...369

28 ian 01:16MapamondAdio teste Covid pentru cei vaccinați sau vindecați care vor să călătorească

1641

Sănătate
27 ian 13:12SănătateRafila: 'Certificatul cu 3 doze va fi obligatoriu doar pentru călătoriile în UE'

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat, miercuri, că România este obligată să pună în aplicare...2244

28 ian 22:41SănătateAlexandru Rafila, în ziua cu cel mai mare număr de cazuri de COVID-19: Nu există motive de panică

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că numărul record de infectări nu este o surpriză având în...648

28 ian 22:41SănătateSute de persoane defavorizate vor putea beneficia de consultaţii medicale gratuite

314

28 ian 22:42SănătateValeriu Gheorghiţă anunță că sfârșitul pandemiei este aproape

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vom ajunge într-o fază endemică...785

28 ian 22:42SănătateRafila: Ne aşteptam la numărul mare de infectări cu COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat miercuri că era de aşteptat să crească numărul de infectări...442

28 ian 22:40SănătateA început vaccinarea anti-Covid pentru copiii între 5 și 11 ani

310

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT