REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Vladimir Putin: Din România se poate lansa noua rachetă testată de SUA

Vladimir Putin: Din România se poate lansa noua rachetă testată de SUA

Replica API 21 august 2019 | 00:00 199

Statele Unite vor putea lansa din România rachete de tipul celei care a fost testată de Pentagon după retragerea din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a afirmat, miercuri seară, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

”Astfel de rachete pot fi lansate cu sistemele instalate deja în România şi Polonia. Tot ce trebuie să faci este să schimbi sistemul software”, a zis Putin. "Şi nu cred că partenerii americani vor informa nici măcar Uniunea Europeană despre acest lucru. Sunt noi ameninţări la care noi trebuie să reacţionăm", a declarat Vladimir Putin, potrivit agenţiei Reuters, în cursul unei vizite în Finlanda.

Departamentul american al Apărării a anunţat luni efectuarea unui test cu o rachetă ofensivă asemănătoare cu cele utilizate în sistemul antibalistic din România. Testul a fost efectuat duminică (luni dimineaţă, ora României) în zona Insulei San Nicolas (California), situată în Oceanul Pacific. Racheta a atins ţinta stabilită, aflată la distanţa de peste 500 de kilometri, anunţă Pentagonul, citat de agenţia de presă Reuters.

Testul nu ar fi putut fi efectuat dacă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) ar fi fost în vigoare. Acordul interzicea sistemele balistice terestre cu raze cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat pentru agenţia Reuters că racheta testată a utilizat un sistem de lansare de tip MK41, explicând însă că nu este vorba de aceeaşi versiune cu cea instalată la baza antirachetă din România sau care urmează să fie montată în Polonia.

Administraţia Vladimir Putin a condamnat vehement, marţi, testul american.

"Trebuie notat că testarea unui model avansat al rachetei Tomahawk a avut loc la doar 16 zile după retragerea SUA din Tratatul INF şi anularea acordului. Nu poate exista o confirmare mai clară a faptului că Statele Unite dezvoltă astfel de sisteme de mult timp şi că pregătirile pentru retragerea din acord au inclus activităţi de cercetare şi dezvoltare", a declarat marţi Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

"Racheta a fost lansată cu un sistem vertical de tip Mk41, un sistem universal de lansare care poate lansa atât proiectile de interceptare SM-3, cât şi rachete sol-sol şi de croazieră. Este regretabil că Statele Unite iniţiază amplificarea tensiunilor militare", a subliniat Riabkov.

"Noi nu reacţionăm la provocări. După cum a spus preşedintele Vladimir Putin, reiterăm angajamentul pentru instituirea unui moratoriu unilateral în amplasarea de sisteme balistice cu raze intermediare de acţiune, dacă Statele Unite nu instalează astfel de sisteme în alte părţi ale lumii", a subliniat Riabkov, citat de agenţia Tass.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a pledat recent pentru reluarea negocierilor cu Statele Unite în scopul evitării iniţierii unei curse a înarmării după anularea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Washingtonul de amplificarea riscurilor unui conflict atomic.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eu am vorbit odata cu un rus care spunea ca AMERICANI se folosesc de aliati lor din NATO pentru interesele lor asa gandesc RUSI,pentru ei doar U.S.A.conteaza restul tarilor membre N.A.T.O indiferent de nume sunt doar niste marionete in mainile americanilor.
0
0
Treaba e ca Rusia doar tuseste si poate veni o ploaie de rachete. Cred ca si pe jos daca vin rusii ne pun probleme cu tehnica pe care o au. Le e frica asa la misto. Ca baza de negocieri si pretext de dezvoltare de noi arme rusesti. Dar cu racheta testata de ne-a iradiat recent ce facem? Oricum Romania nu e dusmanul Rusiei.
0
3

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367