REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Vladimir Putin îi îndeamnă pe ruşi să se vaccineze împotriva COVID-19

Vladimir Putin îi îndeamnă pe ruşi să se vaccineze împotriva COVID-19

Replica API 29 martie 2021 | 00:00 1017

Preşedintele Vladimir Putin i-a îndemnat duminică pe ruşi să se vaccineze împotriva coronavirusului, un gest ''necesar'', la mai puţin de o săptămână după ce liderul rus a fost vaccinat într-un cadru privat, departe de camerele de luat vederi, informează AFP, citată de Agerpres.

Vladimir Putin

Apelul este lansat în contextul în care campania de vaccinare din Rusia avansează într-un ritm lent, la aproape patru luni de la punerea în circulaţie a vaccinului Sputnik V. Doar 4 milioane de ruşi au fost vaccinaţi cu ambele doze, iar alte 2 milioane cu prima doză, echivalentul a doar 4% din populaţia Rusiei, cu mult mai puţin în comparaţie cu ratele realizate de alte ţări precum Statele Unite sau Marea Britanie.

''Dacă o persoană vrea să se simtă în siguranţă, să nu se îmbolnăvească sau să nu rămână cu sechele după îmbolnăvire, atunci este de preferat să se vaccineze, bineînţeles'', a declarat Vladimir Putin, cu prilejul unui interviu difuzat de televiziunea publică, precizând că demersul este ''necesar''.

Putin, în vârstă de 68 de ani, s-a vaccinat marţi împotriva COVID-19 în cadru privat. Explicând duminică motivele pentru care a ales să procedeze astfel, liderul rus a spus că nu voia să ''se prostească'' în faţa camerelor de filmat.

Liderul de la Kremlin nu a dorit să dezvăluie cu care dintre cele trei vaccinuri produse în Rusia a fost imunizat, lăudându-le eficacitatea care, din punctul său de vedere, este echivalentă.

În ciuda succesului vaccinului Sputnik V, omologat în 56 de ţări, campania de vaccinare înaintează anevoios în Rusia, îngreunată de neîncrederea unui segment din populaţie.

Potrivit unui sondaj publicat la începutul lui martie de centrul independent Levada, aproape două treimi dintre ruşi estimează că COVID-19 este o ''armă biologică'' creată de om, iar 62% dintre persoanele chestionate nu sunt dispuse să se vaccineze.

Duminică, Vladimir Putin a estimat că Rusia va fi în măsură să renunţe la restricţiile impuse de pandemie atunci când 70% dintre adulţii ruşi vor fi vaccinaţi împotriva coronavirusului.

Potrivit liderului rus, o astfel de rată ar putea fi atinsă la vară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218