REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Voicu de la cercetari penale s-a pensionat sa-si vada de afaceri

Voicu de la cercetari penale s-a pensionat sa-si vada de afaceri

Replica API 22 septembrie 2010 | 00:00 299

Eforie, "raiul" politistilor

Eforie, "raiul" politistilor

Revenim cu subiectul fierbinte al poliţiştilor din Eforie, mai cu seamă că nu vrem să se simtă nedreptăţit şeful Poliţiei Eforie, Gabriel Coteanu. Trebuie să recunoaştem că, atât el, dar şi poliţistul Horaţiu Dragoş (proprietari de vilă, X5, respectiv hotel), au avut de unde învăţa. Seniorii care au purtat uniformă în oraşul condus acum de Ovidiu Brăiloiu şi-au construit, în timp sau chiar de dată recentă, blocuri, vile şi hoteluri. Prin urmare, putem concluziona că acesta este specificul oraşului: la fiecare om al legii (cu salariu de bugetar, başca tăiat în zilele noastre) câte o vilă sau două-trei, cum este cazul onorabilului Vasile Voicu. Despre acesta, cunoştinţele spun că acum ani de zile era spaima oraşului pe partea de cercetări penale. Între timp, zic aceleaşi guri rele, Voicu a devenit mai blând, s-a retras oarecum forţat "la vatră" şi a devenit hotelier în totă regula: nu are o singură clădire, ci mai multe, aşa cum îi şade bine unui fost poliţist. Toate viluţele (modeste, se putea şi mai scandalos!) sunt situate în eforie Sud. În completarea listei care nu se încheie însă aici, îl pomenim şi pe fostul şef al Poliţiei Eforie, Nicuşor Mocanu - pensionat acum câteva luni -, proprietar al unei frumoase unităţi de cazare cu farmacie la parter. Vom reveni.

În imaginile ataşate: proprietăţile lui Vasile Voicu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367