REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Voinea, declaraţii despre soluţia pentru compensarea pierderii din amânarea accizei

Voinea, declaraţii despre soluţia pentru compensarea pierderii din amânarea accizei

Replica API 30 decembrie 2013 | 00:00 158

Soluţia exactă pentru compensarea pierderii la buget din amânarea accizei pe carburant nu este în acest moment agreată, dar va face parte din următoarea scrisoare de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), a declarat, duminică, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, la România TV.

"Avem un buget agreat cu FMI şi Comisia Europeană. Este un buget în vigoare şi mai poate fi modificat prin două rectificări, cel mai devreme în luna iulie, până atunci pot fi făcute ajustări din împărţirea banilor pe trimestre, astfel încât să se reţină anumite sume în primele două trimestre, dar soluţia exactă pentru cei 600 de milioane lei, care reprezintă pierderea la buget din amânarea accizei, nu poate fi decât acea care va face parte din următoarea scrisoare de intenţie cu FMI şi CE. Chiar dacă vom agrea o variantă de compensare în luna ianuarie, la vizita partenerilor noştri de la Comisie şi de la FMI, această varianta nu va fi pusă în practică decât începând cu momentul primei rectificări. Soluţia exactă de compensare nu este în acest moment agreată, ea va face obiectul negocierilor, însă bugetul anului 2014 rămâne pe un deficit de 2,2%", a spus Voinea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614