rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Volintiru: Romgaz ar putea prelua 15-20% din proiectul Neptun Deep; am fost contactaţi luni de reprezentanţii Exxon

Adrian Volintiru

Romgaz analizează posibilitatea de a prelua o participaţie de 15-20% din proiectul Neptun din Marea Neagră, după ce, luni, consultantul care se ocupă de exitul Exxon din România a contactat producătorul român de gaze pentru începerea negocierilor, a declarat, marţi, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.

"Am fost contactaţi, ieri (luni - n.r.), printr-un mail, de către consultantul care îi consiliază pe cei de la Exxon în acest exit. Ne-au anunţat că urmează un proces de exit şi că, dacă suntem interesaţi, ne invită la masa discuţiilor. Urmează să purtăm discuţii în perioada următoare, împreună cu reprezentanţii OMV", a spus Volintiru.

El a precizat că nu ştie când va avea loc prima rundă de discuţii.

"Trebuie să analizăm primele documente. Ne-am gândit, din punctul nostru de vedere, că ar fi bine să preluăm o participaţie de 15-20%. Avem capacitatea de a finanţa această preluare din surse proprii, din surse atrase şi făcând un mix din cele două", a susţinut oficialul Romgaz.

Potrivit acestuia, producătorul român de gaze era de mult timp interesat de această tranzacţie.

"Din punctul de vedere al Romgaz, este unul dintre paşii pe care îi facem pentru diversificarea activităţii şi spre mărirea portofoliului de business al companiei şi, implicit, al ţării. Este un pas firesc, foarte normal. Noi eram cu ochii de mult pe această oportunitate", a continuat el.

Totodată, Volintiru a subliniat că acest lucru nu înseamnă renunţarea la proiectele în care compania este deja angrenată, precum proiectul Trident din Marea Neagră, realizarea termocentralelor Iernut şi Mintia şi preluarea unei participaţii din terminalul LNG din Grecia.

Întrebat dacă Romgaz le poate finaliza pe toate, el a răspuns: "Cu ajutorul lui Dumnezeu, da. Noi discutăm mai multe forme de finanţare, nu numai din sistemul bancar. Există credite, există emisiuni de obligaţiuni şi există asocieri între parteneri puternici şi potenţi financiar, deci există mult mai multe. Şi există finanţări europene. Iată deja exemple de patru surse de finanţare, în afară de banii proprii. Deci dacă vrei să diversifici, se găsesc şi sursele, părerea mea".

Vineri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a afirmat că Romgaz ar trebui să analizeze oportunitatea de a prelua participaţia ExxonMobil în proiectul Neptun din Marea Neagră, în cazul în care americanii se vor retrage.

"O să am o discuţie săptămâna viitoare cu Romgaz separat, să fie mai activ în piaţă, mai activ în Marea Neagră. Că tot există zvonuri privind retragerea Exxon, mi-aş dori ca Romgaz să analizeze oportunitatea şi să încerce să intre în acest consorţiu. Cred că a venit momentul ca societăţile româneşti viabile, aşa cum este Romgaz, să facă acest pas. Spun acest lucru acum pentru prima dată: îmi doresc ca Romgaz să intre în proiectul din Marea Neagră", a spus ministrul, în conferinţa Focus Energetic.

Popescu nu este primul oficial român care lansează ideea ca Romgaz să preia participaţia Exxon. Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, a afirmat acelaşi lucru la începutul lunii noiembrie.

"Consider că, în cazul în care ExxonMobil decide în final retragerea din România, ar trebui ca statul român să se implice, iar Romgaz ar trebui să preia participaţia lor. ExxonMobil nu a exclus niciodată o colaborare cu Romgaz în acest sens", a susţinut Iancu.

Potrivit acestuia, Romgaz are capacitatea de a prelua participaţia americanilor în proiectul de mare adâncime din Marea Neagră.

"Dacă vă uitaţi la portofoliul de zăcăminte al Romgaz şi la rezultatele din primele şase luni ale anului, veţi vedea că Romgaz are capacitatea de a prelua participaţia Exxon. Romgaz poate să devină unul dintre principalii actori de pe piaţa energetică din România, alături de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica", a precizat el. AGERPRES

miercuri, 20 noiembrie 2019878
Comentarii

00Cetatean(21 noi 00:56)
Doamne ajuta! Sa mai intre si intreprinderile romanesti in afacerile mari din energie ca ne-am saturat de straini hoti care au invadat tara.
mai mult...Economic
14 iul 00:00EconomicACAROM: Producția de autoturisme din România a scăzut în iunie 2020 cu 19,13%

În luna iunie 2020, au fost produse în România un număr de 35.121 de autoturisme, în scădere cu 19,13% față de...240

14 iul 00:00EconomicFondurile de pensii private obligatorii aveau, în mai, active de 64,6 miliarde de lei, în creştere cu 21%250
14 iul 00:00EconomicElectrica Furnizare, oferte cu până la 15% mai mici faţă de preţul reglementat267
14 iul 00:00EconomicRomânii sprijină relansarea comerţului local în perioada post-izolare

Aproape două treimi (63%) dintre românii care au ieşit la cumpărături în perioada post-izolare declară că...241

14 iul 00:00EconomicPrimul contract de împrumut în România finanţat prin programul UE pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială243
14 iul 00:00EconomicCoronavirusul va creşte datoriile companiilor cu 1.000 de miliarde de dolari243
13 iul 00:00EconomicPreţul spot al energiei pe bursă a scăzut cu 20% în iunie 2020, faţă de anul precedent

Preţul energiei pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 146,7 lei pe MWh...406

13 iul 00:00EconomicFlorin Cîțu: Ne împrumutăm pentru a acoperi deficitul bugetar lăsat de PSD436
13 iul 00:00EconomicActivele fondurilor de pensii facultative au trecut de 2,56 miliarde de lei, la 29 mai 2020390
13 iul 00:00EconomicOficial grec: Prezentarea unui test COVID-19 negativ ar putea fi obligatorie şi pentru turiştii care vin cu chartere

Autorităţile elene discută posibilitatea introducerii obligativităţii prezentării unui test COVID-19 negativ şi...405

13 iul 00:00EconomicBCE anunţă că Bulgaria şi Croaţia au fost acceptate în anticamera zonei euro414
13 iul 00:00EconomicAbatorul de la Guetersloh, Germania, nu va mai utiliza muncitori subcontractori409
Vremea
23.5°23.3° - 23.5° marţi, 14 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 33%
Vânt: 4.78 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 iul 00:00SportFotbal - Reacția UEFA după decizia TAS în cazul Manchester City

"Respectăm principiile fair-play-ului financiar", a reacţionat UEFA după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de...402

14 iul 00:00SportRapidul are încă un patron: Un afacerist a preluat 48% din acţiuni

Omul de afaceri Liviu Goncea a preluat 48% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid din Liga a II-a, informează,...498

14 iul 00:00SportVictorie deosebit de importantă pentru CFR Cluj: a câștigat meciul cu Gaz Metan, scor 2-0, și este la un punct de liderul U Craiova

Formaţia CFR Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a VI-a a...309

14 iul 00:00SportBaschet masculin: Dinamo Ştiinţa Bucureşti şi BCM U Argeş Piteşti au antrenori noi

Echipele masculine de baschet Dinamo Ştiinţa Bucureşti şi BCM U FC Argeş Piteşti au anunţat, luni, că au noi...283

Local
14 iul 00:00LocalInfrastructură pietonală și rutieră, în curs de reabilitare în mai multe zone din oraș

Intervențiile asupra zonei destinate circulației pietonilor progresează pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat de...445

14 iul 00:00LocalITM Constanța, controale pe LITORAL

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța în perioada 26.06.2020 – 01.09.2020 desfasoara ” Campania Națională...399

14 iul 16:59LocalAu pus în PERICOL circulația pe DRUMURILE PUBLICE

536

14 iul 00:00LocalZeci de autoturisme parcate pe ’dos’ ridicate de locali. Cât costă recuperarea

Primăria Constanța informează că polițiștii locali au fost ocupați în cursul săptămânii trecute, cu ridicarea...622

14 iul 22:11LocalBEȚI la VOLAN și MAȘINI FURATE, la CONSTANȚA!

Inconștiență la volan! Mai mulți șoferi au fost depistați la volan, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau...1308

14 iul 22:12LocalConstănțeni CONDAMNAȚI pentru PROXENETISM, TRAFIC de DROGURI și de MINORI

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat la data de 10 iulie a.c., un bărbat, de...1363

14 iul 16:59LocalTânăr condamnat pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, la data de 12 iulie...1244

14 iul 16:58LocalALARMANT! Peste 20 de accidente GRAVE, în numai 6 luni!

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică au acționat, în perioada 10 – 12 iulie a.c., pe raza întregului...485

14 iul 16:58LocalPieton LOVIT de mașină în dreptul Liceului Internațional

696

Politică
Interviuri
8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

A îmbrăcat haina de procuror în anul 2012, atunci când a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța....2984

11 iun 00:17InterviuriBola, de la Apele Române: Malul lacului Tăbăcărie nu avea proprietar, dar s-a vândut din el! VIDEO

Bogdan Bola, șeful Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, a oferit un interviu cotidianului Replica din...11004

25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

4831

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...6446

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...4660

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

5938

Monden
14 iul 00:00MondenA slăbit 45 de kilograme într-un an! Jessica Simpson poartă acum blugi mărimea 34

Este vorba despre Jessica Simpson, o artistă care s-a tot confruntat cu probleme de greutate în trecut, trecând de la...350

14 iul 00:00MondenTom Hanks petrece vacanţa în Grecia! E pe o insulă unde poți găsi cazare la 75 de lei pe noapte

Tom Hanks a fost în atenţia presei în fiecare zi începând cu luna martie, de când a dezvăluit că a fost infectat...355

14 iul 00:00MondenNepotul lui Elvis Presley a murit la vârsta de 27 de ani

309

Mapamond
14 iul 00:00MapamondCoronavirus: Alte aproape 60.000 de contaminări în 24 de ore în SUA

Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, au înregistrat duminică 59.747 de noi contaminări...233

14 iul 00:00MapamondFrancezul suspectat că a molestat sexual peste 300 de minore a murit în urma tentativei de sinucidere

Un francez în vârstă de 65 de ani, încarcerat de luna trecută la Jakarta pentru că ar fi abuzat sexual peste 300...275

14 iul 00:00MapamondChina: Accidentul în care au murit 21 de persoane a fost provocat deliberat de şoferul autobuzului, anunţă poliţia

253

14 iul 00:00MapamondSUA: Incendiu spectaculos la bordul unei nave militare în California

O explozie urmată de un incendiu spectaculos a rănit duminică cel puţin 21 de persoane la bordul unei nave militare...247

14 iul 00:00MapamondAmnesty: Multe guverne nu reuşesc să asigure protecţia adecvată pentru personalul medical în lupta împotriva COVID-19

Multe guverne nu reuşesc să asigure protecţia adecvată pentru angajaţii din sănătate aflaţi în prima linie în...239

14 iul 19:08MapamondCoronavirus: Bulgaria redeschide cluburile de noapte

805

Sănătate
14 iul 00:00SănătateBoala Lyme și ce pericole are mușcătura de căpușă

În sezonul cald, mușcătura de căpușă poate crea multe neplăceri, așa că este extrem de important să cunoaștem...266

14 iul 00:00SănătateDe ce este uleiul de peste benefic pentru sănătatea creierului

Uleiul de peste, care este disponibil sub formă unor suplimente nutritive, este considerat una dintre cele mai bune...269

14 iul 00:00SănătateCe efecte adverse pot avea antidepresivele, anxioliticele și stabilizatoarele de dispoziție

265

14 iul 18:25SănătateTotul despre anemie la adulți și la copii: cauze, simptome, tratament

Anemia este o problema frecvent întâlnită, atât la adulți, cât și la copii. Din acest articol aflăm informații...276

14 iul 18:16SănătatePancreatita cronică: cauze, simptome, tratament, diferența față de forma acută

Pancreatităa cronică reprezintă inflamația pancreasului, fiind o afecțiune care nu se vindecă și care nu se...285

14 iul 00:00SănătateNeurocisticercoza (infecție cu tenie): simptome, tratament și complicații

259

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT