REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Volkswagen are în vedere Aradul pentru noua uzină de un miliard de euro. Nemţii au amânat decizia finală pentru Turcia

Volkswagen are în vedere Aradul pentru noua uzină de un miliard de euro. Nemţii au amânat decizia finală pentru Turcia

Replica API 16 octombrie 2019 | 18:49 423

Gheorghe Falcă, actual europarlamentar PNL, a declarat pentru G4Media.ro că la începutul anului a participat în în calitate de primar al Aradului la negocierile oficiale cu compania de consultanță a Volkswagen care a evaluat ofertele din mai multe țări pentru construirea unei fabrici Skoda. Falcă spune pentru G4Media.ro că reprezentanții Volkswagen au ales Arad ca posibilă destinație pentru fabrică, terenul pus la dispoziție de primărie fiind de 1.100 de hectare.

Negocierea României cu Volkswagen a revenit în actualitate după ce grupul german a anunțat că amână decizia de a construi fabrica în Turcia din cauza problemelor de securitate apărute după atacurile militare ale regimului de la Ankara asupra kurzilor din Siria. Având în vedere situația din Turcia, Volkswagen ar putea relua selecția unei locații pentru noua fabrică, în cursă fiind România, Serbia și Bulgaria.

”Am condus negocierile de etapa nivelului meu, am avut asistență guvernamentală, iar locația Arad după a fost acceptată după aceasta negociere. Apoi, guvernul României a înaintat oferta integrală care conține răspunsuri la patru probleme importante ridicate de companie. Primăria a pus la dispoziție o suprafață de 1.100 de hectare, din care 400 de hectare pentru uzina Volkswagen, iar restul – pentru companiile de componente”, a declarat Falcă pentru G4Media.ro.

Volkswagen a amânat decizia finală privind construirea unei fabrici în Turcia, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al producătorului auto german, pe fondul criticilor internaţionale la adresa operaţiunilor militare derulate de Ankara în Siria şi a temerilor legate de efectele potenţiale asupra imaginii VW, transmite Reuters, citat de Agerpres. Bulgaria, România şi Serbia erau şi ele pe lista scurtă a investitorului german pentru uzina de un miliard de euro.

"Monitorizăm cu atenţie actuala situaţie şi urmărim cu îngrijorare actualele evoluţii", a precizat oficialul VW.

Luna aceasta, în Jurnalul Oficial al Registrului Comerţului de la Ankara, a fost publicat un anunţ conform căruia Volkswagen şi-a înfiinţat o subsidiară în provincia Manisa. Subsidiara - Volkswagen Turkey Automotive Industry and Trade Inc - se va concentra pe design-ul, producerea şi asamblarea de automobile şi camioane.

Anterior, o serie de surse din apropierea acestui dosar au declarat că noua uzină Volkswagen din Turcia ar urma să coste aproximativ 1,3 miliarde euro şi va putea produce peste 300.000 de unităţi pe an, printre care modelele VW Passat şi Skoda Superb, care vor fi exportate spre Europa de Est. De asemenea, sursele au precizat că noua uzină va avea aproape 4.000 de angajaţi la Manisa, în apropiere de Izmir, partea de vest a Anatoliei, iar lucrările de construcţie ar putea demara în 2020 pentru ca primele autovehicule să iasă pe poartă în 2022.

Prima dată când au apărut informaţiile despre uzina multibrand de un miliard de euro, Bulgaria, Serbia şi Turcia ar avea cele mai mari şanse, dar şi România era pe lista scurtă pentru investiţia gigantului auto. La sfârşitul lunii martie 2019, proprietarul Auto Cacak, Milenko Kostic, dealer al Skoda în Serbia, a declarat pentru publicaţia sârbă Vecernje Novosti că Volkswagen ar putea să-şi mute în Serbia fabrica din Ucraina, dar că pe lista nemţilor se află şi România, Bulgaria şi Turcia.

Jürgen Stackmann, unul dintre cei 11 membri ai boardului de conducere al Volkswagen, a declarat că grupul auto caută extinderea capacităţii de producţie pentru Skoda, mai la Est, iar "România sigur a fost scanată" pentru această investiţie, doar că în final, pe lista scurtă, au rămas Bulgaria și Turcia, potrivit site-ului 0-100.ro.

"România sigur a fost scanată. Nu știu să vă spun dacă a fost vreodată pe o lista scurtă, pentru că nu eu mă ocup de partea de producție și extindere a business-ului, însă pot să spun sigur că a fost scanată. (…) Avem o relație foarte bună cu România și cu furnizorii de acolo. S-au dovedit parteneri de încredere, ceea ce e important. (…) Sunt convins că ne sunt expediate din România componente sau tehnologii inclusiv pentru cele mai moderne mașini ale noastre, cum este ID.3", a declarat Stackmann, potrivit 0-100.ro.

Mai mult pe: economica.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ati sters comentariile si iar publicati minciuna fostului PDL-ist falca?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367