REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° ConstanÈ›a Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° ConstanÈ›a Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Volkswagen și-a îmbunătățit estimările privind câștigurile din acest an datorită majorării vânzărilor

Volkswagen și-a îmbunătățit estimările privind câștigurile din acest an datorită majorării vânzărilor

Replica API 28 octombrie 2017 | 00:00 745

Producătorul auto german Volkswagen AG și-a revizuit în creștere estimările privind câștigurile din acest an, chiar dacă majorarea costurilor legate de scandalul emisiilor a afectat profitul în trimestrul trei din 2017, transmit DPA, Bloomberg și Reuters, citate de Agerpres.

Marja de profit în 2017 ar urma să depășească "moderat" estimarea precedentă, de 6-7%, în timp ce veniturile ar putea crește cu peste 4%, a informat vineri Volkswagen. Anul trecut, veniturile VW s-au situat la 217,3 miliarde de euro. După acest anunț, acțiunile companiei au urcat la Bursa de la Frankfurt cu 3,2%, la 150,10 euro, cel mai ridicat nivel din ianuarie.

În perioada iulie-septembrie 2017, profitul operațional — incluzând costurile legate de scandalul emisiilor — a scăzut cu 48%, la 1,72 miliarde de euro (două miliarde de dolari).

În septembrie, Volkswagen a livrat pe plan global 1,01 milioane de vehicule, un nou record lunar, pe fondul redresării cererii în China și SUA. În primele nouă luni din acest an, vânzările companiei germane au crescut cu 2,6%, la 7,81 milioane de unități, fiind în grafic pentru a-și menține titlul de cel mai mare producător auto din lume, înaintea Toyota Motor Corp.

Profitul înainte de taxe și dobânzi (EBIT) și înainte de elementele excepționale a urcat cu 15% în trimestrul trei din 2017, la 4,31 miliarde de euro, depășind estimările analiștilor, de 4,17 miliarde de euro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218