REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Volvo mizează pe "artificii" înainte de înnoirea gamei

Volvo mizează pe "artificii" înainte de înnoirea gamei

Replica API 17 martie 2013 | 00:00 180

Suedezii de la Volvo, din 2010 companie aparţinând grupului chinez Geely, au prezentat la Geneva Motor Show 2013, patru modele care au beneficiat de modificări uşoare ale designului, precum şi o nouă tehnologie menită să completeze inovativul pachet de siguranţă City Safety.

Schimbarea acţionariatului şi criza vânzărilor din Europa au forţat producătorul fondat în 1927 să amâne planul său de dezvoltare a unor produse complet noi. Cu doar câteva săptămâni în urmă, şeful companiei, Hakan Samuelsson, declara că decizia de a împinge până în 2015 lansarea unui nou XC90, cel mai bine vândut şi mai profitabil model din gamă, a fost una forţată de împrejurări şi că asta ar putea afecta evoluţia întregului brand.

Cu toate acestea, apelând la mici artificii de design, suedezii încearcă să menţină deschis apetitul clienţilor pentru modelele lor de succes precum S60, XC60, S80 şi XC70. Deţinând circa 51% din vânzările totale ale Volvo, aceste modele au fost modificate, conform lui Doug Speck, vicepreşedinte al companiei care are în subordine divizia de marketing, atât în zonele vizibile, cât mai ales sub caroserie. Astfel, în total, nu mai puţin de 4.000 de repere din componenţa celor patru vehicule sunt acum noi sau evoluţii ale celor anterioare.

În privinţa zonelor vizibile, la S60 şi XC60 se observă clar modificarea protecţiilor din faţă şi spate, adăugarea unor lămpi rectangulare pentru luminile de zi, precum şi integrarea evacuării în bara spate. Fraţii mai mari, XC70 şi S80 prezintă şi ei modificări similare menite să "unifice designul". Toate modelele au acum în interior un nou bloc de indicatoare şi scaune mai ergonomice şi mai uşoare.

Pe lângă aceste mici ajustări, Volvo a prezentat şi o evoluţie a sistemului City Safety care include acum o componentă de detecţie şi protecţie a bicicliştilor întâlniţi în trafic. Bazat pe o cameră video, un radar şi un sistem de senzori, acest nou echipament poate detecta mişcarea bruscă a unui biciclist care, aflat în faţa maşinii, schimbă brusc direcţia. În fracţiuni de secundă, maşina avertizează sonor şoferul în privinţa unui impact iminent şi, în acelaşi timp, acţionează sistemul de frânare.

În prima lună a acestui an, Volvo a comercializat în Europa 17.040 de autoturisme, în scădere de la 20.876 în aceeaşi lună a anului trecut. 856 de europeni au preferat S60, 2.980 modelul XC70, 253 au cumpărat S80 şi 3.155 au achiziţionat câte un XC60. Cel mai bine vândut model Volvo a fost, în acest an, noul V40.

Sursa: Capital.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218